Aproape toate cluburile au fost de acord, decizia e la mâna Federației!
Liga 1 are șanse tot mai mari să aibă 16 echipe din sezonul viitor, după votul exprimat azi de cluburi. Din informațiile Gazetei Sporturilor, 13 echipe sunt de acord ca din sezonul 2020-2021 să fie 16 formații în Liga 1. Decizia definitivă va fi luată în Comitetul Executiv al FRF. Răzvan Burleanu, președintele Federației, a cerut mai multe rânduri trecerea la un sistem cu 16 echipe, astfel că sunt șanse mari ca modificarea să fie făcută.
„Un alt subiect a fost legat de sistemul competiţional de la nivelul Ligii 1. Acum 2 ani, FRF a propus LPF un nou sistem competiţional, care presupune creşterea la 16 echipe, care introduce un meci de baraj între cea mai bună echipă a play-out-ului şi ultimul loc din play-off, pentru ultimul loc calificabil în cupele europene. Considerăm că acesta ar fi cel mai bun sistem al Ligii 1, care ar duce la creşterea veniturilor şi a numărului de meciuri tari între echipele care participă în cupele europene. Un alt avantaj al acestui sistem este că am avea o utilizare mai bună a calendarului. A fost doar o dezbatere, nu a fost un subiect. Fiecare a avut posibilitatea să intervină, am avut şi reacţii pozitive. Nu este un sistem inventat de X, Y sau Z, ci este un sistem foarte bine documentat pentru care federaţia a lucrat cu UEFA. Noi, ca Federaţie, considerăm că ai nevoie de cel puţin un an de zile să anunţi un sistem competiţional, ceea ce presupune că din punctul nostru de vedere, acest sistem ar trebui să intre în vigoare din sezonul 2021/2022.Dacă cluburile din Liga 1 împreună cu deţinătorul de drepturi consideră că este un sistem competiţional care poate fi implementat chiar de acum, vom discuta în viitoarea şedinţă de Comitet Executiv”, a declarat Burleanu după ședința Comitetului Executiv din 3 august.
„Nu am nimic împotriva ideii de 16 echipe dacă cluburile din Liga 1 agreează această variantă. Întotdeauna voi susține regulile unei opțiuni democratice, iar situația de criză generată de COVID-19 poate determina inclusiv această măsură”, a fost și mesajul președintelui Ligii, Gino Iorgulescu, după votul de ieri al cluburilor privind clasamentul final din play-out.
Cum ar urma să fie noul sistem cu 16 echipe?
Play-off cu 6 formații, play-out cu 10 împărțite. Cea mai bună echipă din play-out ar juca un baraj cu trupa clasată în play-off pe ultimul loc de Europa League și s-ar alege astfel ultima reprezentantă din competiția continentală. Din Liga a 2-a vor promova UTA Arad și FC Argeș, iar CS Mioveni, locul 3 din liga secundă, va juca un baraj, pe 9 și 12 august, cu ultima clasată din Liga 1, Chindia Târgoviște.
Singurul club care s-a opus modificării a fost FC Botoșani. Ieri, Valeriu Iftime, finanțatorul moldovenilor, spunea că nu e de acord cu schimbarea sistemului dacă se face doar pentru a o ajuta pe Dinamo.
„Dacă facem 16 echipe doar pentru a îndeplini hatârul unei echipe, atunci lucrurile nu sunt deloc în regulă. Păi, ce facem, gândim pentru un singur club în loc să avem o strategie generală? Într-un fel, e un club care merită salvat. E brand, e o locomotivă și pentru celelalte echipe mai mici, Liga 1 are nevoie de un nume ca Dinamo. Pe de altă parte, avea nevoie și de Rapid, de Petrolul, iar ele când au retrogradat, au retrogradat! S-ar salva și Iașiul, ceea ce e ok, e oraș mare. Dacă Răzvan Burleanu vrea 16, atunci să-i dăm credit, eu mereu l-am susținut. Cred că, la un moment dat, în afară de mine mai era alături de el doar o persoană din familia lui, în rest îi avea pe toți împotrivă. A demonstrat că a avut idei bune, poate că și aceasta cu 16 va fi ok”, a declarat ieri Valeriu Iftime la „Digi Sport Special”.
Dinamo e aproape să scape de retrogradare!
După ce Dinamo a fost condamnată la retrogradare ieri, când echipele din Liga 1 au decis ca ierarhia din play-out să se facă după criteriul puncte pe meci, aplicabil doar la partidele din play-out, „câinii” au primit o veste bună. Decizia de crește numărul de echipe înseamnă că locul 7 din play-out, pe care este Dinamo, nu mai duce în Liga a 2-a, iar echipa lui Mulțescu se salvează de la retrogradare.
Liga 1 a avut cel mai recent 16 echipe în ediția 2005-2006, un sezon de glorie pentru fotbalul românesc, în care Steaua și Rapid s-au întâlnit în sferturile de finală ale Cupei UEFA.
„Ceea ce avem nevoie în momentul de faţă este ca şi cluburile de Liga 1 să discute între ele avantajele şi dezavantajele acestui sistem competiţional şi dacă ei consideră că această modificare trebuie să se întâmple acum sau de la anul. Ne aşteptăm ca şi săptămâna viitoare să avem un Comitet Executiv în care, în funcţie de ceea ce se va discuta la LPF, vom pune pe ordinea de zi un asemenea sistem competiţional”, a mai spus Răzvan Burleanu în urma cu câteva zile.
Cel mai probabil, următorul Comitet Executiv al Federației va avea loc săptămână viitoare, iar atunci se va decide sigur dacă acest sistem cu 16 echipe va fi implementat. Șansele sunt mari, întrucât șefii fotbalului românesc au declarat în mai multe rânduri că sunt de acord și că rămâne la latitudinea cluburilor decizia finală, iar după voturile exprimate astăzi, lucrurile devin din ce în ce mai sigure.
Foto: Facebook/FCDinamoOfficial
CITEȘTE ȘI:
- Prima plecare oficială de la Craiova după ratarea titlului!
- Arlauskis a recunoscut în direct unde va juca după despărțirea de CFR Cluj!
- Una dintre legendele Stelei recunoaște: „Nu pot să o văd pe Dinamo în zona aia!”
- Reacția lui Ionuț Negoiță când a aflat că Dinamo este condamnată la retrogradare!
- Cluburile din Liga 1 au votat pentru retrogradarea lui Dinamo!
- Jucătorii din Liga 1 au cote noi! Cine este cel mai scump?
- Reacția inedită a unui jucător de la Dinamo: „Mâine avem meci?”
- Schimbări majore la Rapid după ratarea promovării!
- Primul transfer important pentru Craiova după șocul ratării titlului!
- Fostul antrenor al campioanei a dezvăluit cheia succesului: „Ei au rezolvat…”
- Prima lovitură dată de CFR Cluj după câștigarea campionatului!