Campioana României a fost repartizată în grupa A!
În tragerea de la Nyon de astăzi, care a început la ora 14:00, CFR Cluj și-a aflat cele 3 adversare pe care la va întâlni în sezonul 2020/2021 al UEFA Europa League.
Astfel, campioana României va juca în grupa A, alături de AS Roma (Italia), Young Boys Berna (Elveția) și CSKA Sofia (Bulgaria).
Comparativ cu grupa de anul trecut, când Dan Petrescu și compania au avut o grupă cu Lazio, Celtic și Rennes, putem spune că cel puțin la prima vedere formațiile pe care urmează să le întâlnească CFR Cluj sunt mult mai accesibile.
Să nu uităm că în sezonul trecut al UEFA Europa League, ardelenii au stabilit un adevărat record de puncte pentru o echipă romanesaca în competițiile europene, terminând grupa pe locul 2, cu 12 puncte acumulate, după victorii în fața lui Lazio (2-1, acasă), Celtic (2-0, acasă) și Rennes (1-0, atât acasă, cât și în deplasare).
AS Roma, favorita grupei, cel puțin pe hârtie!
Iată că CFR Cluj se întoarce la numai un an distanță din nou pe Olimpico, după ce în ediția trecută de Europa League au întâlnit cealaltă formație din capitala Italiei, Lazio.
Formația antrenată de Paulo Fonesca este fară doar și poate favorită în grupa A, având în vedere lotul de jucători pe care îl are. Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, „capitolinii” au un lot cotat la aproximativ 340 de milioane de euro.
Roma a încheiat sezonul trecut de Serie A pe locul 5, iar în stagiunea actuală nu a început tocmai bine, reușind să obțină doar un punct în primele două etape disputate.
Italienii au însă jucători care sunt capabili să facă oricând diferența, iar cotele unora dintre ei se apropie sau chiar depășesc valoarea totală a lotului campionilor României.
Printre cei mai valoroși și cunoscuți jucători ai Romei se numără portarul Pau Lopez (cotat la 17 milioane de euro), fundașii centrali Marash Kumbulla (25 de milioane de euro) și Gianluca Mancini (22 de milioane de euro), mijlocașul defensiv Amadou Diawara (20 de milioane de euro), mijlocașii centrali Lorenzo Pellegrini (32 de milioane de euro), Jordan Veretout (24 de milioane de euro) și Bryan Cristante (18 milioane de euro), mijlocașii ofensivi Nicolò Zaniolo (55 milioane de euro) și Henrikh Mkhitaryan (20 de milioane de euro), dar și atacanții Justin Kluivert (20 de milioane de euro), Pedro (9,50 milioane de euro), Carles Perez (9 milioane de euro) și Edin Dzeko (10 milioane de euro).
Clujenii au și o amintire extrem de frumoasă de la Roma, care datează din 16 septembrie 2008. A fost chiar prima partidă din istoria CFR-ului în grupele UEFA Champions League, iar pe atunci ardelenii câștigau pe Olimpico cu 2-1, după o dublă senzațională a lui Juan Emmanuel Culio.
În același sezon, în Gruia, AS Roma reușea să o învingă pe CFR Cluj cu scorul de 3-1, iar doi ani mai târziu, cele două echipe aveau să se întâlnească din nou, tot în grupele Champions League.
În sezonul 2010/2011 formația italiană reușea să câștige acasă cu scorul de 2-1, iar la Cluj echipa noastră reușea să smulgă un egal în minutul 88, grație golului marcat la acea vreme de Lacina Traore.
Young Boys Berna, surpriză plăcută în Elveția!
Young Boys nu este tocmai cea mai titrată echipă din campionatul Elveției, însă în ultimii ani a avut o creștere incredibilă pe plan intern, iar acum cu siguranță își propune asta și pe plan internațional.
Campioană în Elveția în ultimii 3 ani, Young Boys este echipa care a reușit să oprească hegemonia celor de la FC Basel, echipă care a reușit să câștige campionatul intern timp de 8 sezoane consecutive, până în 2018, când a început supremația echipei din Berna.
Formația antrenată de Gerardo Seoane a fost eliminată din turul 3 preliminar al UEFA Champions League de Midtjylland, după un meci pierdut clar cu scorul de 3-0, danezii reușind ulterior să ajungă în grupele celei mai importante competiții din lume. Young Boys a reușit totuși să treacă de turul 2 al Ligii Campionilor, acolo unde CFR a fost eliminată dramatic de Dinamo Zagreb, în timp ce elvețienii au eliminat-o pe KÍ Klaksvík, din Insulele Feroe, cu scorul de 3-1. În play-off-ul Europa League, Young Boys a trecut fară probleme de Tirana, impunandu-se acasă cu 3-0.
Lotul celor de la Young Boys este mai valoros decât cel al lui CFR Cluj, acesta valorând, conform Transfermarkt, aproximativ 60 de milioane de euro. Cel mai valoros jucător din lot este Jean-Pierre Nsame, golgheterul echipei din sezonul trecut, care a reușit să înscrie nu mai puțin de 32 de goluri. Atacantul camerunez este cotat de site-urile de specialitate la 7 milioane de euro și va reprezenta un real pericol pentru poarta lui Bălgrădean.
Singura legătură a elvețienilor cu România datează din anul 1979, atunci când Young Boys a întâlnit-o pe Steaua București într-un meci din Cupa UEFA. Atunci, Steaua a câștigat pe teren propriu cu scorul fantastic de 6-0, urmând ca în deplasare să fie egala celor de la Young Boys, partida terminandu-se cu scorul de 2-2.
CSKA Sofia, outsider în grupă!
Bulgarii sunt cu siguranță outsideri în această grupă, lotul lor fiind unul care nu ar trebui să le dea emoții campionilor României.
Ocupanta locului 3 din sezonul trecut al primei ligi din Bulgaria a avut un parcurs european care a început în turul 1 preliminar al UEFA Europa League, acolo unde a eliminat-o pe Sirens FC, o formație din Malta, cu scorul de 2-1. A urmat în turul 2 BATE Borisov, pe care bulgarii au eliminat-o după o victorie cu 2-0 în fața formației din Belarus. Apoi, în turul 3, bulgarii au dat piept cu B36 Tórshavn, o formație din Islanda, pe care au eliminat-o fară prea mari probleme, cu scorul de 3-1. În play-off, CSKA a produs însă o surpriză destul de mare care a și ajutat-o pe CFR să prindă urna a 3-a la tragerea la sorți. Formația din capitala Bulgariei a eliminat-o pe FC Basel, după un meci cu un final dramatic.
În minutul 72, Tiago Rodrigues a restabilit egalitatea și a readus speranțele pentru bulgari, iar pe final, în minutele 88 și 90+6, același Tiago Rodrigues și Ahmed Ahmedov au adus victoria și implict calificarea lui CSKA în grupele competiției.
Lotul celor de la CSKA Sofia nu este însă unul foarte valoros conform Transfermarkt, acesta ajungând la numai 18,5 milioane de euro, fiind chiar sub cel al lui CFR Cluj, care valorează 24 de milioane de euro.
Cei mai periculoși jucători ai lui Aleksandar Stankov sunt Geferson (1,20 milioane de euro), Tiago Rodrigues (1,70 milioane de euro), Younousse Sankharé (4 milioane de euro), Jules Keita (1,30 milioane de euro) și Ali Sowe (2 milioane de euro).
CSKA este totuși o echipă cu o istorie frumoasă în spate, având în palmares 31 de titluri de campioană, 20 de Cupe ale Bulgariei, dar și 4 Supercupe. Aceștia nu au mai câștigat însă campionatul în Bulgaria din 2008, dar au reprezentat mai mereu o prezență constantă în preliminariile sau chiar în grupele comeptitiilor europene.
CSKA Sofia are o singură victorie în fața echipelor românești, care datează însă din sezonul 1956/1957. Atunci, bulgarii o învingeau pe Dinamo București cu un veritabil 8-1, urmând ca apoi „câinii” să se răzbune și să obțină o victorie la limită, scor 3-2, care a rămas doar de palmares, întrucât CSKA se califica mai departe în Cupa Campionilor. Steaua i-a eliminat de 3 ori pe bulgari din tot atâtea întâlniri în competițiile europene.
Program grupe Europa League:
- Etapa 1: 22 octombrie
- Etapa 2: 29 octombrie
- Etapa 3: 5 noiembrie
- Etapa 4: 26 noiembrie
- Etapa 5: 3 decembrie
- Etapa 6: 10 decembrie
Foto: Facebook/A.I.S.C.P
CITEȘTE ȘI:
- Petrescu a avut câteva mesaje clare după calificarea în grupe: „Ăsta-i trendul… Anti-CFR, anti-Dan Petrescu!”
- Cu cine își doresc campionii României să pice în grupele Europa League?
- Revenirea suporterilor pe stadioane! Primul meci posibil!
- Se înmulțesc cazurile de dopaj în România?!
- Dan Petrescu nu se mai consideră favorit nici cu campioana Finlandei: „Mi-am schimbat părerea. Nu există favorită în acest meci!”
- La 72 de ani, Cornel Dinu vine să îi ajute pe spanioli la Dinamo!
- Mirel Rădoi a anunțat lotul naționalei pentru tripla din octombrie! Mario Camora, convocat!
- Transfer pentru Denis Alibec, urmează să facă vizita medicală!
- Adrian Petre, sfătuit să plece cât mai repede de la FCSB!
- Pancu, în culmea fericirii după victoria istorică cu FCSB: „Puneți muzica la maxim, faceți ce vreți!”
- O nouă retragere de la naționala României înaintea meciului cu Islanda!