Toni Petrea, mesaj pentru jucători după eșecul cu Academica: „Vor să facă prea multe!”

Tehnicianul roș-albaștrilor a explicat și schimbările surprinzătoare de la pauză!

FCSB, echipa cu cel mai bun atac din Liga 1, a pierdut, pe propriul teren, în fața celor de la Academica Clinceni, fiind primul eșec al roș-albaștrilor din acest sezon, scor 0-1.

Ilfovenii, care nu au mai înscris până acum împotriva roș-albaștrilor au reușit, așadar, și primul succes în confruntările directe. Unicul gol al partidei a fost înscris de fundaşul austriac Mladen Jutric, cu capul, din 6 metri, din cornerul executat de Andrei Cordea.

Toni Petrea pune înfrângerea cu Academica Clinceni pe seama jocului prea individualist al oamenilor din linia ofensivă. La interviul de după partida de pe Arena Naţională, antrenorul celor de la FCSB a încercat să explice şi cele trei schimbări pe care le-a făcut la pauză.

„Am făcut o partidă mai puţin reuşită, am suferit la capitolul agresivitate. Am abuzat de acţiuni individuale. N-am reuşit să avem o dinamică mai bună, în ciuda terenului bun. Trebuie să ne gândim la ce avem de făcut în continuare. Ştiam că e o echipă care se apără foarte bine şi care e periculoasă la fazele fixe. Nu am reuşit să marcăm, deşi am avut oportunităţi. Din minutul 60 nu s-a mai jucat fotbal, au jucători cu experienţă care ştiu să rupă jocul.

Jucătorii vor să facă prea multe, vor să arate, să demonstreze… Le-am spus că jocul colectiv e cel mai important ca să destabilizăm o apărare aglomerată. Se face prin joc colectiv, rapid. Pe mine mă interesează punctele, să marcăm mai mult. Nu marcăm pe cât ne dorim. Jocul nostru are de suferit, nu fructificăm ocaziile”, a declarat Toni Petrea la flash-interviu.

Dacă despre Denis Haruţ, aflat la debut, spune că a primit doar o repriză pentru a-i testa nivelul, tehnicianul roș-albaștrilor recunoaşte că Florinel Coman ar putea avea un blocaj de formă, și acesta ar fi motivul principal pentru care l-a înlocuit la pauză cu Ante Vukusic.

„Am mizat pe omogenitatea lui Cristea şi Miron, am vrut să vedem nivelul lui Haruţ. Florinel Coman a avut nişte tenative nereuşite şi am considerat să-l schimbăm. Nu are de ce să-şi piardă din încredere. Am discuţii cu el, analizăm situaţii. Îşi doreşte foarte mult, dar va avea mai multe realizări. Poate are un mic blocaj să spunem aşa. Nu scrie nicăieri că un jucător trebuie să joace 90 de minute.

Pe mine mă interesează ce facem noi, să acumulăm cât mai multe puncte până în play-off. Următorul meci cu Dinamo va fi unul diferit, fiind un meci de cupă, dar orgoliile vor fi la fel de mari. Sunt câteva meciuri şi poţi câştiga un trofeu, vom trata serios meciul”, a mai punctat Toni Petrea.

FCSB riscă să piardă primul loc la capătul rundei cu numărul 22, asta dacă CFR Cluj se va impune pe terenul celor de la FC Botoșani.

Pentru roș-albaștrii urmează un nou episod din „Derby de România, de data aceasta în optimile Cupei României. Partida se va juca miercuri, de la ora 20:30.

Foto: Digi Sport

CITEȘTE ȘI:

REȚELE SOCIALE

3,508FaniÎmi place
22,021CititoriConectați-vă
355AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI