Goalkeeper-ul trecut și pe la Real Madrid a recunoscut de ce a ales să rămână în continuare în Ștefan Cel Mare!
Tomas Mejias Osorio, portarul spaniol în vârstă de 31 de ani al lui Dinamo, a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre situația din cadrul clubului din Ștefan Cel Mare.
Proiectul ambițios pe care îl prezentau acționarii spanioli veniți în România să salveze clubul Dinamo, se dovedește a fi o mare minciună, toate acestea după ce nu a fost adus niciun ban în interiorul clubului din luna august și până acum.
În ultimele luni, singurii bani din care s-au plătit câteva prime pentru jucători au fost aduși de suporterii acționari ai echipei, care recent au depășit pragul de 11.000 de membri în proiectul DDB. Nicolae Badea a ajutat și el clubul cu minimul necesar pentru disputarea jocurilor din campionat.
Majoritatea jucătorilor iberici veniți în vară la Dinamo, atrași fiind de proiectul prezentat de Pablo Cortacero și de salariile uriașe din contract, și-au depus acum memorii ca să poată deveni liberi de contract după restanțele salariale uriașe.
Până acum, în urma memoriilor depuse la FIFA, Dinamo a pierdut trei jucători, iar în zilele următoare se așteaptă ca încă câțiva străini veniți în vară să părăsească formația alb-roșie, imediat după încheierea primei părți a sezonului. Borja Valle, Isma Lopez și Rene Hinojo sunt cei care s-au săturat de promisiunile acționarilor spanioli și au părăsit România.
Tomas Mejias a explicat că nu resimte momentan problemele financiare de la club și s-a arătat încrezător că problemele se vor rezolva. Goalkeeper-ul trecut de-a lungul carierei și pe la Real Madrid este împrumutat de la Middlesbrough, până în vara anului viitor.
„Suntem bine, echipa merge înainte, avem o relație foarte bună între toți și ne e clar că trebuie să continuăm până la final. Contiuăm aici, luptând meci de meci și nu știm niciodată ce se va întâmpla, dacă situația se va îmbunătăți sau nu, dar decizia noastră este să continuăm să jucăm și să culegem rezultatele. Bineînțeles că voi încerca să fiu cât de profesionist pot și să încerc să câștig următorul meci. Normal că îi înțeleg și pe ceilalți și toate pozițiile care se iau în astfel de cazuri, trebuie înțeles totul. De ce? Pentru că fiecare are problemele ui, viața lui și respect și înțeleg totul. Iar decizia mea este să continui să joc și să fiu aici.
Eu sunt sub formă de împrumut aici, dar am bani deocamdată ca să trăiesc. Toată lumea are bani ca să trăiască. Toți oamenii din fotbal au bani ca să trăiască 3 sau 4 luni, 5 luni, 6 luni, un an. Normal că sunt trist, nu e o situație bună pentru nimeni. Dar cum nu o putem controla noi, nu pot face nimic. Ce bine ar fi să am eu toți banii necesari ca să salvez Dinamo, dar nu e cazul. Deci cum nu putem controla situația, nu știu ce se întâmplă, nu știm nimic din ce ne spun, tot ce știm e că trebuie să ne antrenăm zi de zi până când nu se mai poate”, a spus Tomas Mejias.
Fanii îi impresionează pe jucători de la o zi la alta!
Portarul spaniol a recunoscut că este impresionat de ceea ce fac suporterii pentru Dinamo și că ei au fost unul dintre factorii care au influențat decizia sa de a rămâne în România.
În ultimele zile, la cererea fanilor, fostul tehnician al lui Dinamo în două rânduri, Dario Bonetti, a revenit în Ștefan Cel Mare pentru a încerca să salveze soarta echipei de care s-a îndrăgostit în România.
Italianul nu îl va înlocui momentan pe Jerry Gane, antrenorul principal rămas la club după plecarea lui Cosmin Contra, ci îl va ajuta pe acesta din funcția de consultant al proiectului DDB.
Mai mult decât atât, tot la inițiativa suporteilor acționari, cei 4 membri rămași în Consiliul de Administrație al dinamoviștilor, Constantin Eftimescu, Cristi Hîldan, Cornel Țălnar și Cornel Dinu au decis în unanimitate revocarea directorului general Alex Couto din funcția de director general al trupei alb-roșie.
„Da, mi-au scris să nu plec. Eu cred că ei sunt partea cea mai importantă. Pe lângă faptul că am făcut o mare echipă și ne înțelegem foarte bine între noi, cei mai importanți sunt suporterii. De asta mai continuăm aici, sprijinul lor este necondiționat, din prima am observat asta și e foarte important pentru noi. Dăm tot ce avem mai bun pentru bucuria lor.
Bineînțeles că e impresionat că fanii dau bani la Dinamo, este foarte important pentru noi și noi vom încerca să recompensăm cum putem, luptând meci de meci și dând maximum”, a mai declarat Tomas Mejias.
Pablo Cortacero, un mister total pentru toată lumea!
Goalkeeper-ul spaniol a vorbit și despre Pablo Cortacero, omul de afaceri din Granada venit o singură dată în România, despre care acum nu se mai știe absolut nimic.
Chiar și Alex Couto declarase înainte să fie înlăturat de la Dinamo că Pablo Cortacero rămâne în continuare o enigmă chiar și pentru colaboratorii săi iberici, care primesc foarte puține informații din partea sa.
„Nu-l cunosc pe patron, nu-ți pot spune nimic. Nu am vorbit niciodată cu Pablo Cortacero. Nu mi se pare nimic normal din ceea ce se întâmplă, dar nu știu nimic, nici nu am ce-ți zice.
Din ce au mai spus, nu s-au ținut de cuvânt până acum, așa că nici eu nu-ți pot spune nimic. Ne cer să așteptăm, dar deja acum e decizia fiecăruia. Însă fiecare e matur și știe dacă trebuie să aștepte, sau să plece sau să rămână aici”, a încheiat Tomas Mejias.
Foto: ProSport
CITEȘTE ȘI:
- Edi Iordănescu, îngrijorat de forma lui Dinamo înainte de duelul direct: „Mă aștept la un joc extrem de dificil!”
- FCSB are drum liber pentru Andrei Chindriș și Dumitru Cardoso: „Am convenit cu domnul Becali!”
- Andrei Burcă se gândește numai la primul loc: „Dacă nu câștigăm la Dinamo, degeaba am câștigat cu FCSB!”
- Risto Radunovic, nerăbdător să ajungă la FCSB: „Ambiția mea este să fiu campion!”
- CFR Cluj încearcă să îl transfere pe Paul Anton în această iarnă: „Poate fi o variantă și pentru noi!”
- FCSB l-a pierdut pe Andrei Miron pentru derby-ul cu Universitatea Craiova!
- Alexandru Cicâldău: „Am auzit poliţişti şi pompieri din alte colţuri cum ne înjurau!”
- Mihai Stoica nu se dezminte nici după verdictul lui Ion Crăciunescu: „Am realizat că Mario Camora e ultranevinovat!”
- Corneliu Papură nu se relaxează după ce a revenit în fruntea Ligii 1: „Nu contează că ești primul după 13-14 kilometri!”
- A FOST SAU N-A FOST? LA OMUL SĂRAC, NICI BOII NU TRAG!
- Dario Bonetti revine la Dinamo pentru a produce o nouă minune alături de fani: „Împreună putem salva clubul!”
- Alex Couto, dat afară de la Dinamo de suporterii acționari!