Trei jucători au plecat azi de la Viitorul şi vor juca tot la o echipă din Liga 1!
Marco Dulca (21 de ani), Paul Iacob (24 de ani) şi Tiberiu Căpuşa (22 de ani), toți aparținând formației Viitorul, patronată de Gică Hagi, au plecat sub formă de împrumut la Chindia Târgovişte, echipă aflată sub conducerea lui Emil Săndoi. Anunțul oficial a fost făcut pe pagina de Facebook a echipei din Târgovişte.
„AFC Chindia Târgoviște anunță transferurile lui Marco Dulca, Tiberiu Căpușă și Paul Iacob. Cei trei jucători s-au alăturat deja lotului și vor putea evolua în meciurile oficiale chiar de luni. Le urăm bun venit la echipa noastră și mult succes în tricoul roș-albastru!”, se arată în comunicatul oficial al formației târgoviștene.
Marco Dulca (21 de ani, mijlocaş) a ajuns la Viitorul în 2019, liber de contract. Acesta nu a avut evoluții foarte bune şi tocmai din aceasta cauză a jucat numai 14 meciuri la echipa condusă de Gică Hagi, însă doar 3 ca titular.
„Vreau să merg undeva să joc și să progresez, la o echipă unde sunt jucători buni. Liga 1, oriunde ar fi ea, în alte țări sau la noi, să progresez, să fiu într-un mediu bun, să joc cu echipe bune, cu jucători buni de la care ai ce să înveți. Încă nu mă gândesc să plec, mă gândesc la Viitorul să îmi fac treaba, să joc mai bine și să trag să evoluez meci de meci.
Eu personal aș vrea să joc Anglia, chiar și în Championship mai întâi la o echipă mai slab cotată ca să am posibilitatea să joc și după să trag mai sus, Premier League dacă se poate însă și Belgia e un campionat puternic, n-ar fi exclus să spun că îmi doresc chestia asta, dar mă mulez foarte bine pe campionate ce seamănă cu cele din Anglia”, ne spunea Marco Dulca, într-un interviu exclusiv, pe care ni l-a acordat live pe Instagram în 15 aprilie.
Paul Iacob (24 de ani, mijlocaş şi fundaş central) a jucat 24 de meciuri în sezonul precedent, dintre care doar 11 ca titular.
Fundaşul dreapta Tiberiu Căpuşă a prins doar 4 meciuri în sezonul trecut din Liga 1.
Cei trei au şansa de a debuta la Chindia Târgovişte chiar luni, împotriva lui Dinamo, doar în cazul în care meciul nu se va amâna din pricina focarului de COVID-19 depistat la echipa târgovişteană.
Foto: Facebook/ViitorulFC
CITEȘTE ȘI:
- Lotul Chindiei Târgoviște, decimat de COVID-19 cu două zile înainte de meciul cu Dinamo!
- James Rodriguez pleacă de la Real Madrid!
- Supărare la inaugurarea noului stadion de la Arad!
- Dorin Rotariu: „Ordabasy e o contracandidată la titlu!”
- Mihai Stoica nu l-a iertat pe Bălgrădean după eliminarea CFR-ului din Champions League!
- Ce urmează pentru CFR Cluj în Europa League?
- Decizia lui Gigi Multescu după venirea lui Contra pe bancă!
- Adam Nemec revine la Dinamo!
- Dan Petrescu vrea mai repede transferuri la CFR Cluj!
- Dan Petrescu pune din nou pe gânduri pe toată lumea!
- Dan Petrescu: „Eu sunt prostul proștilor în România!”