După o partidă modestă, disputată „acasă”, în compania celor de la Sepsi, Rapid a rămas fără victorie în actuala stagiune după 4 jocuri disputate.
Situația pare a nu fi deloc roz pentru giulesteni care au întâmpinat probleme de toate felurile. Căpitanul Săpunaru și golgheterul Rrahmani nu au putut evolua din cauza unor accidentări și au rămas pe banca de rezerve pe toată durata jocului. În schimb, pe banca tehnică, Neil Lennon a fost absent din cauza decesului mamei tehnicianului de 53 de ani. Mai mult decât atât, în timpul jocului, suporterii i-au scandat numele lui Marius Șumudică.
Pe teren, deși a jucat pe Giulesti, Rapidul a urmărit mai mult cum elevii lui Bernd Storck au plimbat mingea, având o posesie zdrobitoare de peste 70%. Astfel, după 4 etape, Rapid ocupă abia poziția a doisprezecea, cu 3 puncte acumulate, urmând să întâlnească una din nou-promovatele sezonului, Gloria Buzău, în deplasare.
La finalul jocului, suporterii rapidiști nu au mai suportat jocul extrem de slab al favoriților, astfel că i-au strigat în repetate rânduri „demisia” antrenorului nord-irlandez, deși acesta nu a putut fi prezent la meci. Suporterii nu mai rezistă cu acest nou sistem pe care tehnicianul Neil Lennon încearcă să îl implementeze, iar partida foarte slabă contra celor de la Sepsi a pus cireașa de pe tort.
Singura veste bună a giulestenilor ar fi clasarea peste rivala FCSB, care ocupă poziția a cincisprezecea, cu doar 2 puncte, dar și cu un meci mai puțin disputat, după ce partida din etapa a 4-a contra celor de la FC Botoșani a fost amânată pentru pregătirea jocului din UEFA Champions League.