Un nou succes obținut în fața lui Dan Petrescu!
FCU Craiova 1948 a obținut prima victorie din noul sezon de Superliga, scor 3-1, chiar în fața campioanei din ultimele 5 sezoane, CFR Cluj, după un joc condus pe teren în mare măsură de jucătorii lui Marius Croitoru.
Deși partida a început cu dominarea gazdelor din punct de vedere al posesiei, cea care a deschis scorul a fost formația lui Dan Petrescu, în urma unei combinații perfecte între Păun și Deac.
La cabine s-a intrat la egalitate, asta după ce Van Durmen a profitat de pătrunderea excelentă a lui Juan Bauza și a marcat cu un șut pe jos. Partea secundă a fost tot de partea formației lui Marius Croitoru, care a închis duelul cu campioana României după alte două reușite, semnate de Compagno și Van Durmen.
Deși a fost suspendat și nu și-a putut conduce echipa de pe margine, Marius Croitoru a fost prezent la flash-interviurile de la finalul partidei, unde a avut o reacție surprinzătoare.
Tehnicianul oltenilor este obișnuit în ultimii ani să îl încurce în duelurile directe pe Dan Petrescu, iar după victoria obținută a transmis că echipa sa va fi una dintre surprizele campionatului în actuala stagiune.
„Cred că am controlat de la un capăt la celălalt, așa cum s-a întâmplat și în partida de la Constanța. Am primit gol la prima intrare în careu a echipei adverse, dar am avut forța de a reveni. Pentru mine, este o victorie normală, nu e nimic wow. Știu ce jucători am, este numai meritul lor.
Am arătat că suntem o echipă puternică și ușor, ușor ne îndreptăm acolo unde ne este locul. Astea sunt ideile mele, de a marca goluri. Câteodată nu iese, dar de cele mai multe ori mi-a reușit. Am antrenat golul în fiecare zi, de asta n-am căzut după golul primit.
E o normalitate ca această echipă să devină una dintre forțele din campionat. Niciodată o victorie nu aduce liniște. Și ce dacă este împotriva campioanei? Nu este liniște niciodată la o echipă care își dorește mult. Abia la sfârșitul campionatului poți să spui că ești liniștit”, a declarat Marius Croitoru.
Pentru FCU Craiova urmează două partide foarte importante în campionat: prima va avea loc luni, 1 august, împotriva vicecampioanei en-titre, FCSB, urmând ca în etapa a 4-a să aibă loc derby-ul orașului cu CSU Craiova.
Foto: Captură Digi Sport
CITEȘTE ȘI:
- Dan Petrescu nu și-a menajat jucătorii după înfrângerea de la Craiova: „Parcă era o apărare de Divizia C!”
- Marius Șumudică a făcut praf vedetele de la FCSB: „Trebuie să-i pupe picioarele lui Gigi Becali!”
- FCU Craiova se compară cu Rapid după transferul lui Papadopoulos: „400.000 de euro pe Dugandzic, care a jucat la Matera în Serie D…”
- Adrian Mutu se confruntă cu probleme de lot și după ultimele transferuri: „Suntem 20 în acest moment!”
- Oferta refuzată de Gigi Becali: „Ce, sunt cerşetor?! Când e afacere de 20…”
- Dan Petrescu se declară îngrijorat de partida cu FCU Craiova: „Nu îmi doream să vină acest meci!”
- Gigi Becali continuă conflictul cu suporterii Rapidului: „Ce rasism? Nu sunt ţigani?”
- După aventura eșuată din China, Ronaldo Deaconu revine în Liga 1!