Antrenorul campioanei CFR Cluj nu e deloc mulțumit de ce a decis Federația!
Dan Petrescu a aflat cu puțină întârziere modificările efectuate sistemului competițional din Liga 1, care au fost decise în urmă cu câteva zile după un Comitet Executiv care a avut loc la Casa Fotbalului, însă „Bursucul” nu s-a arătat deloc încântat de cum va arăta campionatul nostru începând cu noul sezon.
Acesta a fost invitat telefonic în emisiunea Fotbal Club, însă după ce i s-au explicat noile reguli ale sistemului, a avut o reacție savuroasă și ironică.
Cum va arăta noul sistem aprobat de FRF?
- 16 echipe: primele 13 de acum, cărora li se adaugă FC Argeș și UTA Arad, iar a 16-a va fi cea de la barajul dintre CS Mioveni și Chindia Târgoviște.
- sezonul regulat va avea 30 de etape, în format tur-retur.
- în play-off vor intra tot primele 6, care vor juca 10 etape.
- în play-out vor fi ultimele 10, care vor juca o singură dată între ele, pe o grilă prestabilită, care sunt meciurile de acasă și care în deplasare.
- locurile 1 și 2 din play-out joacă un baraj. Câștigătoarea va juca un nou baraj cu trupa clasată în play-off pe ultimul loc de Europa League și s-ar alege astfel ultima reprezentantă din competiția europeană.
- retrogradează direct ultimele două clasate.
- promovează direct două formații din liga secundă.
- pentru barajul de menținere/promovare: locurile 13 și 14 din Liga 1 vor juca baraj cu locurile 3 și 4 din Liga a 2-a, care s-ar putea să fie împărțită în două serii pentru a nu încărca programul echipelor.
„Să joace în Europa League o echipă din play-out? Doamne ferește! Așa ceva? Hai să ne lăsăm de fotbal! Doamne ferește! De ce nu face cu echipa din Divizia B barajul? Ne facem de râs cu doi jucători U21, cu toate astea. Doamne ferește! De ce facem noi play-off și mi se iau puncte? Să facă 18 echipe ca pe vremea noastră. 17 cu 17, 34 de meciuri, și care e mai bună ia campionatul. Așa vindem noi produsele? Că luăm punctele echipelor? Cine a luat Liga a 2-a să meargă direct în Champions League. Nu e mai bine așa? Mi se pare penibil. Numai în România se poate întâmpla așa ceva. Only in Romania. Made in Romania!”, a spus antrenorul ardelenilor.
Dan Petrescu rămâne și un contestatar al ideii înjumătățirii punctelor după sezonul regulat. Acesta spune că varianta ideală pentru Liga 1 era un sistem cu 18 echipe, fără play-off și play-out.
„Se fac eforturi ca echipei de pe locul 1 să i se punctele, să joace ultimul meci pe terenul locului doi. Se fac toate astea pentru a opri CFR-ul. Fac pariu pe ce vrei: 18 echipe trebuie! Când a luat Unirea Urziceni campionatul, erau 11 echipe care se băteau la campionat. 11! Și acum se vrea fotbal. Uite ce s-a întâmplat, la Timișoara, la Galați”, a mai spus tehnicianul care a câștigat de trei ori consecutiv titlul în Liga 1.
Foto: Facebook/cfr1907
CITEȘTE ȘI:
- Gigi Becali amenință că merge la TAS!
- Furie la Craiova după noul sistem implementat de FRF: „Gândire de județeană!”
- Răspunsul lui Adrian Mutu pentru Gigi Becali!
- Rapid se destramă după ratarea promovării!
- Omul din spatele echipei ”7 ani pentru un vis” UTA Arad
- FC Botoșani țintește mai sus! „Acest an ne obligă. E un prim pas făcut corect.”
- Înlocuitorul lui Gică Hagi a fost prezentat oficial!
- Antrenorul favorit să preia Rapid!
- Probleme de lot la Dinamo
- Primele reacții ale lui Dan Petrescu după câștigarea celui de-al treilea titlu consecutiv cu CFR: „Am dormit cu trofeul!”
- E GATA! Daniel Pancu s-a înțeles cu o echipă de Liga 1!