Campioana FCSB rămâne fără victorie după două etape din actuala stagiune, fiind încurcată și de nou-promovata Unirea Slobozia, într-o partidă disputată pe Stadionul din Clinceni, în care a condus de două ori, dar a fost egalată de fiecare dată.
Prima repriză a fost mult mai spectaculoasă, iar după golul lui Mihai Lixandru, care a deblocat tabela, egalarea a venit rapid, grație lui Filip Ilie. Partea secundă a fost ceva mai pragmatică de ambele părți, Darius Olaru reușind să puncteze de la 11 metri, însă reușita senzațională a lui Andrei Dorobanțu din finalul partidei a fost cea care a decis scorul final al acestui duel, în urma căruia Unirea Slobozia este surpriza acestui start de sezon.
Introdus în minutul 58 pe teren, Andrei Dorobanțu (19 ani) și-a făcut debutul în Superliga, iar acesta cu siguranță nu va fi uitat niciodată de către tânărul mijlocaș, care a înscris un gol absolut superb, la care nici măcar Ștefan Tarnovanu nu a mai avut ce să facă.
Cu emoții la flash-interviul de la capătul acestui duel, jucătorul cotat la 200.000 de euro de Transfermarkt a vorbit despre faza acestui gol, dar și despre inspirația de moment.
„Sunt bucuros că am marcat împotriva campioanei. Încerc cât mai des să șutez la poartă. Am primit o centrare foarte bună (n.r. de la Jordan Gele) și am văzut doar poarta.
E perfect pentru mine un debut cu gol marcat împotriva campioanei. Mă așteptam să adunăm puncte din primele două etape, ne caracterizează munca. Am știut că suntem muncitori, că suntem o echipă și că puteam reveni”, a declarat Andrei Dorobanțu după jocul cu FCSB.
Unirea Slobozia este surpriza plăcută a acestui start de sezon, fiind neînvinsă după primele jocuri din istorie în Superliga, împotriva ultimelor două campioane, Farul Constanța și FCSB. Pentru trupa lui Adrian Mihalcea urmează vineri, 26 iulie, de la ora 19:00, la Sibiu, duelul împotriva celor de la Hermannstadt.