Președintele FRF a oferit declarații pe tema situației actuale din Liga 1!
La finalul partidei dintre Sepsi și FCSB, câștigată de trupa “roș-albastră” cu scorul de 1-0, Răzvan Burleanu a încercat să explice câteva lucruri despre ceea ce se întâmplă în acest moment în fotbalul românesc. Mai multe echipe din prima ligă se confruntă cu un număr important de cazuri de coronavirus, iar cel mai greu afectate sunt CFR Cluj și Dinamo, “câinii roșii” fiind obligați de DSP Ilfov să intre în carantină timp de 14 zile.
„Ne-am dorit de la bun început ca ambele competiții să poată fi finalizate. Mă refer la Cupă și Liga 1. Putem spune că Cupa României s-a încheiat cu bine, dar emoțiile mari le avem cu Liga 1. La Liga a 2-a avem 3 echipe care se află în cantonamente, astfel că riscurile sunt mult mai mici acolo. Greșeala care s-a făcut a fost acea presiune din partea cluburilor de a părăsi cantonamentele după cele 2 săptămâni de izolare. Cred că era inevitabil să nu avem jucători pozitivi, mai ales că probabil nu s-a respectat întru-totul protocolul medical. În general sunt optimist, dar trebuie să iei în calcul orice scenariu, mai ales că profesioniștii spun că ne putem aștepta la un al doilea val. Costurile cele mai mari care trebuie să fie suportate sunt pentru echipele din eșaloanele inferioare. Pentru Liga a 2-a și Liga a 3-a trebuie 5 milioane de euro pentru jucători și staff în noul sezon competițional. Este un cost uriaș!”, a explicat Răzvan Burleanu după decernarea trofeului adjudecat de FCSB.
Întrebat și despre ce părere are privind continuarea Ligii 1, având în vedere numărul foarte mare de cazuri pozitive apărute în rândul jucătorilor, Răzvan Burleanu nu pare prea optimist și spune că nu are o soluție pentru cel mai negru scenariu: oprirea Ligii 1.
„Nu am un răspuns la această întrebare! Eu am solicitat în repetate rânduri Ligii Profesioniste de Fotbal şi cluburilor de Liga 1 să se întâlnească într-o Adunare Generală şi să stabilească scenariile pentru orice situaţie. Acum avem această incertitudine. Nimeni nu ştie în momentul de faţă cine va merge în Europa League, dacă se va opri campionatul, cine va merge în Champions League şi cine va retrograda. Eu am solicitat celor de la LPF să ia în calcul toate variantele. Prin urmare, tot Liga și cluburile trebuie să decidă, dar cu siguranţă vor fi şi foarte multe cluburi nemulţumite. Am mari îndoieli că sezonul se va încheia pe teren, având în vedere aceste cazuri pe care le avem și care cresc de la zi la zi. A fost o discuție cu secretarul general adjunct al UEFA. Noi știm foarte bine că termenele nu se pot negocia la UEFA!”, a declarat președintele Federației.
De asemenea, Răzvan Burleanu a fost întrebat de un jurnalist și despre posibilitatea revenirii suporterilor pe stadion, într-un număr limitat bineînțeles, dar președintele Federației a dat de înțeles că nu vom vedea spectatori pe stadion curând, situația din țară în ceea ce privește coronavirusul fiind din ce în ce mai delicată.
„Am propus ca 10% din capacitatea stadionului să fie ocupată. În momentul de față înțelegem contextul în care ne aflăm astfel că nu putem forța autoritățile să permită spectatorii pe stadioane. Obiectivul nostru este ca atunci când vom deschide stadioanele, spectatorii să nu aibă niciun risc. Ne dorim să ieșim din această criză cât mai repede!”, a spus Răzvan Burleanu la finalul acestui interviu.
Cazurile de infectare cu coronavirus de la echipele din fotbalul românesc a crescut enorm in ultimele zile:
Dinamo: Mihai Popescu, Ricardo Grigore, Filip Mrzljak, Alexandru Răuță, Vali Lazăr, Ştefan Fara, Andrei Sin, Diego Fabbrini, Dan Talmaciu, Saşa Mitrovic, Mattia Montini, Ionuț Șerban, Marco Ehmann, Andreas Mihaiu, Valentin Borcea, Mihai Neicuțescu, Daniel Popa, Robert Moldoveanu, maseurul echipei Alexandru Covaciu, oficialul George Trandafir, psihologul Silviu loniță si magazionerul Cătălin Clincea (declarat vindecat) (22 de cazuri totale)
CFR Cluj: Cristi Manea, Claudiu Petrila (testat negativ a doua oara), Grzegorz Sandomierski, Cristi Bălgrădean (testat negativ a doua oara), Adrian Păun, Damjan Djokovic, Cătălin Golofca (testat negativ a doua oara), Lacina Traore, Ovidiu Hoban, Denis Ciobotariu, Mike Cestor, Luis Aurelio, Otto Hindrich, Cătălin Itu, Dodi Joca, Billel Omrani, antrenorul cu portarii Cristian Moldovan, antrenorul secund Costin Curelea, preparatorul fizic Cristian Dragotă, preparatorul fizic Bogdan Aldea, kinetoterapeutul Radu Pralea, antrenorul principal Dan Petrescu, team-managerul Cristian Panin, secretarul general al echipei Ioan Ivaşcu, magazionerul Ioan Albu și șoferul echipei Francisc Pasztor (26 de cazuri totale)
Petrolul Ploiești: Younes Hamza (declarat vindecat), Serge Yvan Ekollo, Armando Vajushi, Ștefan Bărboianu (declarat vindecat), Alberto Olaru, Adrian Nicolae și magazionerul Romeo Ivan (sapte cazuri totale)
FC Botoșani: medicul Petre Radauceanu si Jonathan Rodriguez (ambii declarati vindecati) (doua cazuri totale)
Universitatea Craiova: team-managerul Lucian Pretorian, antrenorul secund Gheorghe Ciurea si preparatorul fizic Cornel Blejan (trei cazuri totale)
Foto: Federația Română de Fotbal
CITEȘTE ȘI:
A ajuns Rapid la națională: „Mă voi duce să fac o impresie bună”
E OFICIAL: Mircea Lucescu a semnat!
Gigi Becali și Ilie Dumitrescu, o nouă ceartă în direct: „Nu ești sănătos…”
Gigi Becali surprinde din nou: “Nu-i mare lucru victoria, bucuria reprezintă aia 300-400.000 euro!”
Dinamo în carantină: “Meciuri cu juniorii sau 0-3 la masa verde!”
Florin Tănase s-a răzgândit: “A fost cel mai bun sezon al meu la FCSB!”
Sibiul are fotbal: „Vor mai fi și alți jucători convocați”
Așa ar trebui să se protejeze echipele: ”Noi eliminăm orice situație potențial periculoasă”
Adrian Mutu strigă adunarea, România U21 se reunește!