În zilele următoare se vor semna contractele!
Vlad Achim, în vârstă de 31 de ani, mijlocașul central al echipei Viitorul, se află în negocieri avansate cu Dinamo, iar Gică Popescu, președintele constănțenilor a confirmat transferul.
„Am avut o înțelegere cu Vlad când a semnat prelungirea cu noi și acum îl vom lăsa să plece. Cuvântul e cuvânt la Viitorul. Din ce am înțeles, da, urmează să semneze cu Dinamo”, a declarat Gică Popescu, în exclusivitate pentru ProSport.
Fost mijlocaș central la FCSB în perioada 2016-2018, Vlad Achim și-a prelungit înțelegerea cu Viitorul pentru a duce la bun sfârșit sezonul amânat din cauza pandemiei de coronavirus, însă acum negociază un posibil transfer la Dinamo.
Vlad Achim a marcat 5 goluri în cele 28 de meciuri jucate pentru Viitorul, în sezonul recent încheiat al Ligii 1. Este cotat la 500.000 de euro conform Transfermarkt, și a jucat în 231 de partide oficiale în Liga 1, reușind să înscrie 20 de goluri. Ceahlăul Piatra Neamț, Viitorul, FC Voluntari, FCSB și FC Botoșani sunt echipele pentru care a jucat Vlad Achim în Liga 1.
Gruparea din „Ștefan Cel Mare” a oficializat deja primul transfer, astfel Vlad Achim a fost prezentat prin intermediul site-ului și al paginilor oficiale ale cluburilor.
„Directorul sportiv Rufo Collado anunță prin intermediul site-ului oficial, transferul mijlocașului Vlad Achim la Dinamo București pentru următoarele două sezoane competiționale!”

Dinamo nu se oprește aici și se mișcă în forță pe piața transferurilor și își betonează serios mijlocul terenului. Janusz Gol, fostul căpitan al celor de la Cracovia, va semna cu echipa patronată de spaniolul Pablo Cortacero!
Fotbalistul polonez de 34 de ani urmează să sosească la București în zilele următoare și să parafeze actele cu formația din Ștefan cel Mare. Este al doilea mijlocaș pe care „câinii” îl vor aduce, după ce Rufo Collado l-a convins și pe Vlad Achim, de la Viitorul, să se alăture lotului dinamovist.
Deși are o vârstă destul de înaintată pentru un fotbalist, Gol este caracterizat de cei care l-au văzut jucând drept un milocaș „de clasă”, care nu va avea probleme să se adapteze în Liga 1. Janusz ar veni la Dinamo din postura de jucător liber de contract.
Janusz Gol este cotat conform Transfermarkt la 325.000 de euro. Are 8 selecții în naționala de seniori a Poloniei și a jucat la Legia Varșovia și KS Cracovia, dar și în Rusia la Amkar Perm. Are în palmares un titlu de campion și a câștigat de 4 ori Cupa în Polonia.
CITEȘTE ȘI:
- Lista UEFA anunțată de CFR Cluj!
- Fotbalistul din Liga 1 chemat la națională alături de staruri din Europa!
- Toate detaliile despre atacantul în care CFR Cluj își pune încrederea în noul sezon!
- Reacția lui Cristi Borcea după ce Ionel Dănciulescu a fost îndepărtat de la Dinamo!
- Gigi Becali îl atacă pe Raed Arafat: „Ne luăm după el? Ajungem la balamuc!”
- Pique este chemat să joace în Liga 1: „Îl așteptăm aici!”
- Dănciulescu: „Lucrurile s-au făcut întotdeauna pe la spate. Răutatea, invidia și falsitatea…”
- Budescu a bătut palma cu viitoarea sa echipă!
- FCSB riscă să nu poată juca în Europa League!
- Alex Albu a semnat!
- Mesaj emoționant a lui Ionel Dănciulescu la despărțirea de Dinamo: „Îmi plânge inima…”