Au semnat un contract pe 5 ani!
CFR Cluj a câştigat al treilea titlu consecutiv şi îşi continuă hegemonia în România. Campioana a dat lovitura astfel şi la capitolul imagine. Potrivit looksport.ro, „feroviarii” vor îmbrăca haine noi în încercarea de a accede din nou în grupele unei competiţii europene.
CFR Cluj a încheiat un parteneriat de sponsorizare pe 5 ani cu una dintre cele mai celebre firme de echipament sportiv din lume și renunţă astfel la colaborarea cu Joma, după 3 ani în care aceștia au produs echipamentul campioanei.
Noul distribuitor Nike din România, Sport Time Trade, va livra anual campioanei României echipament în valoare de 250.000 de euro.
Este pentru prima dată în istoria clubului ardelean când are un sponsor tehnic şi nu un partener tehnic, adică nu va mai fi nevoită să plătească pentru echipamentul de joc.
În Liga 1, pe lângă formația ardeleană, doar FCSB şi FC Viitorul mai au echipament oferit de cei de la Nike.
Pentru meciurile de pe teren propriu, CFR va avea un echipament complet vişiniu, pentru deplasare, alb, iar tricoul celui de-al treilea rând de echipament va fi galben neon.
În ultimii trei ani, cu Dan Petrescu pe bancă, CFR Cluj a dominat categoric fotbalul din România. În plus, a punctat şi în cupele europene, unde în ultimul sezon a ajuns până în 16-imile Europa League, unde a fost cu greu eliminată de Sevilla, după o decizie controversată a video-arbitrajului.
Performanţele reuşite de CFR Cluj au stârnit interes şi pentru companiile care vor să-şi promoveze imaginea prin asocierea cu echipe de fotbal. Campioana României ar putea reuşi astfel o nouă lovitură în viitorul apropiat. Sociologul şi politicianul Vasile Dâncu, apropiat de conducerea lui CFR Cluj, a dezvăluit pentru Fanatik.ro că o mare fabrică de medicamente ar vrea să investească în echipa din Gruia.
”Mai e o fabrică mare de medicamente care vrea să vină ca sponsor. Nu s-a pus niciodată problema de vânzare. Eu nu am auzit. Sunt discuţii la club cu vreo doi sponsori mari care să vină lângă NTT Data”, a spus Vasile Dâncu.
Foto: Facebook/cfr1907
Nelu Varga anunță un alt transfer pentru grupele europene: „E cel care ne-a răpus în Champions League!”
Nistor: ”Așa țară, așa Federație!”Dinamo, în pragul dezastrului!
Fotbalistul trecut pe la echipe precum Manchester City, Inter, AC Milan și Liverpool, negociază o mutare la CFR Cluj!
CFR Cluj, drumul spre grupe: Program+adversari!
Căpitanul lui Universitatea Craiova a recunoscut cine i-a adus titlul CFR-ului: „Sper să plece cât mai repede din România!”
Arlauskis și-a luat la revedere de la CFR cu un mesaj emoționant: „Ultimul meci cu gladiatorii mei!”
Patronul lui CFR Cluj, reacție la adresa Craiovei după titlul câștigat de ardeleni: „Noi nu am câștigat prin culise!”
Alex Chipciu, sincer după titlul câștigat cu CFR Cluj: „Am crezut că va fi cel mai ușor titlu! La al treilea gol am plâns!”
Riscăm să nu fim primiți în Europa: „Sperăm ca o echipă să câștige în 90 de minute!”