DESPRE GABI MATEI
Gabi Matei este un fotbalist roman in varsta de 30 de ani, care evolueaza pe postul de fundas dreapta, fiind cotat in prezent la 300.000 de euro conform Transfermarkt. S-a nascut pe data de 26 Februarie 1990 la Curtea de Arges, oras in care a facut primii pasi in fotbal la FC International Curtea de Arges. In 2010 urma sa plece la Pandurii in schimbul sumei de 100.000 de euro, urmand ca un an mai tarziu FCSB sa il cumpere pentru 600.000 de euro. Acesta a petrecut 4 ani in curtea ros-albastrilor timp in care a fost imprumutat pentru 1 sezon la FC Brasov. El a facut parte din lotul echipei in faimoasa aventura europeana impotriva celor de la Ajax si Chelsea. Dupa, in 2015, s-a transferat la Academica Clinceni urmand sa semneze cu ASA Targu Mures, echipa ce avea sa castige Supercupa cu cateva luni in urma.
A urmat un transfer in Polonia la Gornik Leczna, primul in afara tarii, urmat de un alt transfer in Azerbaidjan la Zira FC si o revenire in Prima Liga Poloneza la Termalica. Dupa experienta peste hotare, revine in 2018 la Concordia Chiajna, club pentru care nu a prea evoluat din cauza unor probleme avute la cub, iar in prezent evolueaza la Academica Clinceni in Liga 1.
A castigat 3 trofee in Romania, Campionatul Romaniei in sezoanele 2012-2013 si 2013-2014 si Cupa Romaniei in sezonul 2014/2015, toate cu FCSB. De asemenea, are 2 convocari si la Echipa Nationala U21 si a fost chemat in lot si la nationala mare, dar din cauza unei accidentari a pierdut sansa debutului.

Salut Gabi! Ce faci??
Salutare! Ce sa fac, uite stau in pat. Tu??
Si eu stateam, asteptam sa intram live, m-am pus la birou frumos, am pregatit cateva intrebari. Mersi mult ca ai acceptat initiativa asta a noastra sa intram live, chiar am o discutie interesanta. In primul rand, spune-mi te rog cum te-ai apucat de fotbal?
A fost cu mult timp in urma, sa zic 15 ani, nici nu stiu. Prin clasa a 6-a am inceput, erau niste colegi de-ai mei care s-au dus la antrenamente si au inceput sa-mi povesteasca ce e acolo, ca era frumos. Am inceput sa merg si eu, mi-a placut si uite asa am ramas in fotbal.
Primul tau club la care ai fost legitimat a fost Curtea De Arges, nu?
Da, am facut si junioratul la International Curtea De Arges. Era satelitul echipei mari sa zic asa, echipa care juca in Liga a 4-a, era echipa a doua a clubului. Am inceput acolo, dupa am facut pasul la echipa mare.
Echipa de acolo nu avea nicio legatura cu FC Arges?
Nu, sunt 2 echipe total diferite, insa acum nu mai este International. Erau finantatori diferiti, la FC Arges era Penescu, iar la noi era domnul Benone Lazar, n-aveau treaba una cu cealalta.
Primul tau transfer sa zic asa a fost la Pandurii, care platea 200.000 de euro in schimbul tau la acea vreme. Cum ai prins acest transfer, avand in vedere ca atunci insemna o suma destul de mare?
Dupa ce s-a desfintat echipa International, nu stiu ce probleme au fost la vremea respectiva si ce s-a intamplat, iar majoritatea jucatorilor de la International au fost transferati la Pandurii. A fost ca si o fuziune.

Intreba cineva aici pe live daca mai ai fosti colegi de la International Curtea De Arges care au ajuns in fotbalul profesionist?
Pai din echipa de la International de la juniori nu a mai ajuns niciunul din pacate.
La Pandurii ai fost coleg cu Mihai Pintilii?
La International Curtea De Arges am fost coleg cu el si cu mai multi fotbalisti de la Echipa Nationala, de la FCSB. Majoritatea din echipa aceea au facut pasul spre echipe mai mari, erau Chiriches, Alex Vlad de la Voluntari, Pintilii, Radut, Nistor. Am avut echipa foarte buna la vremea respectiva.
Stiu ca dupa un an la Pandurii ai semnat cu Steaua pe vremea aceea, la fel si Pintilii. Cum ai ajuns sa semnezi cu ei?
Sincer, eram la frizerie, imi aduc si acum aminte de acel moment. Ma tundeam si m-a sunat domnul Meme Stoica, sa-mi spuna daca vreau sa merg la Steaua. A fost o surpriza imensa pentru mine, nici n-am stiut ce sa zic, eram si emotionat, eram un copil. Mai aveam oferte si de la CFR Cluj la vremea respectiva, si de la Vaslui, insa bineinteles ca am ales FCSB. Asa am crezut de cuviinta ca este potrivit pentru mine la acea vreme.

Ca tot ai zis de frizer, cum ti-ai facut curaj sa te tunzi scurt??
Pai fiind vremea asta de carantina am zis sa mai respire putin pielea capului, imi fac acum si un tratament pentru par sa se mai indeseasca, si asa am avut curaj. Mai facem si schimbari!?
Spune-mi te rog la Steaua cine te-a ajutat sa te acomodezi cel mai mult?
Eu cu FCSB am semnat in iarna, cred ca in 2011 daca imi aduc bine aminte, am semnat din luna Ianuarie dar am mai ramas 6 luni la Pandurii. Intre timp am ajuns si la Echipa Nationala si am cunoscut acolo mai multi jucatori care erau la FCSB. Ne-am imprietenit, n-a fost cineva special, toti baietii au fost ok la vremea respectiva, cred ca la majoritatea echipelor este asa. Eu ma si adaptez foarte repede, nu am probleme.
Cum ai primit prima convocare la nationala? La ce lot de juniori a fost?
N-am fost la loturile de juniori, doar la tineret la U21. Dupa meciul cu Kazahstan de la U21 au fost meciurile amicale cu Brazilia si cu Paraguay parca, nu mai tin minte sigur. Mai multi jucatori de la echipa mare cred ca au avut meci de calificare, iar apoi a fost acel turneu. Au fost niste accidentari si niste probleme acolo si aveau nevoie de jucatori. M-au luat pe mine si pe Tucudean de la lotul de U21.

Deci ai prezente si la nationala mare?
Da, am fost si la nationala mare. Din pacate imediat dupa ce am ajuns acolo m-am accidentat, am facut ruptura si nu am apucat sa debutez.

Cum trece un jucator profesionist peste o accidentare, daca tot ai spus de acea ruptura?
Cu rabdare multa, cu incredere si cu ambitie, altfel nu se poate. Eu am avut mai multe accidentari, am trecut prin mai multe, doar cu ambitie, rabdare si incredere se poate trece cred ca peste orice, nu doar peste niste accidentari.
Cat ai stat tu pe bara dupa toate accidentarile astea pe care le-ai avut?
Daca luam adunat, cred ca sunt cam 2 ani si jumatate.
Zi-mi o amintire de la loturile nationale, ceva ce iti trece acum prin minte. O scurta poveste.
Cea mai tare poveste e cand m-au luat la echipa mare, terminasem meciul de la tineret cu Kazahstanul, am jucat chiar la Targu Mures, ne-am intors spre Mogosoaia si eu am plecat spre casa iar pe autostrada m-a sunat domnul Sandoi sa imi zica sa ma intorc ca plec cu echipa mare in Brazilia. Si acum imi aduc aminte ca aveam niste emotii, a fost cea mai mare surpriza si cea mai tare poveste pentru mine, sa ma intoarca din drum ca sa merg cu echipa in Brazilia.
La FCSB ai reusit sa castigi 3 trofee cu ei, primele si singurele trofee din cariera momentan. Cum a fost sa iti adaugi 2 titluri in palmares?
Cred ca primul titlu a fost cel mai spectaculos pentru mine si am fost foarte bucuros atunci pentru ca a fost stadionul plin, a fost acea premiere, iar dupa am defilat cu autocarul de la National Arena pana la Casa Poporului. Erau strazile pline de oameni, ceva de nedescris, a fost o bucurie enorma. Cred ca a fost dupa acel meci cu Otelul, care s-a incheiat 2-2. Sunt amintiri frumoase, care vor ramane toata viata in inima mea.

Tu erai la echipa si in cea mai buna perioada din ultimii 10 ani sa zic asa, atunci la acele meciuri cu Chelsea, cu Ajax?
Da, eram la echipa, dar din pacate eram accidentat in perioada aia. Din punctul meu de vedere acea echipa a fost cea mai buna din istoria Stelei. Chiar daca au prins si semifinala de Cupa UEFA cu Dica si cu toti ceilalti, eu cred ca asta a fost cea mai buna generatie a Stelei la momentul respectiv.
Cum ai trait meciul cu Ajax atunci?
Eram in tribuna. A fost o bucurie de nedescris si o surpriza imensa pentru toata lumea. Baietii au crezut in sansele lor, noi am crezut in sansele noastre ca eram si eu atunci acolo si a fost ceva de vis pentru noi, o seara magica!
Ai apucat sa schimbi tricoul cu cineva, chiar daca erai accidentat? Ma gandesc ca daca aveai un jucator de care iti placea foarte mult, ai fi mers in vestiar sa il rogi sa faceti un schimb de tricouri.
Sincer niciodata nu mi-am dorit sa schimb tricouri cu nimeni. Nu e vorba ca nu-mi place, dar nu am eu pasiunea asta. Important este ca am jucat, raman toti in amintirea mea, nu trebuie neaparat sa am tricoul de joc.
Dupa perioada de la FCSB, ai fost imprumutat la Brasov. Cum a fost acolo?
Acolo la FC Brasov a fost ceva total diferit fata de FCSB, o schimbare majora. La vremea respectiva nu prea mai erau bani, conditiile nu erau la fel ca la FCSB. Pentru mine a fost bine ca am jucat, am prins cateva meciuri acolo si am reintrat in circuit dupa accidentare. Pe mine personal m-a ajutat acea perioada la FC Brasov, dar din pacate am retrogradat in acel an.

Da, in acel an au disparut foarte multe echipe de traditie din Liga 1.
Da, dar se pare ca vor reveni in prim plan. Asa este normal, ca Liga 1 sa fie cu echipe de traditie si mi-as dori sa revina la fotbalul care era acum 10 ani de zile.
Ai vrea sa se revina la vechiul format, fara play-off si play-out, sau e ok si asa cum e acum?
Eu am prins si 18 echipe. Cred ca asa e cel mai bine pentru Romania sa se joace, sa ramana punctele. Nu-mi place acest format cu play-off si play-out pentru ca se ofera mai multe sanse unor echipe care de-a lungul campionatului nu au reusit nimic si nu au strans puncte. Mie mi-ar placea mai mult sa se revina la vechiul format, cred ca asa ar fi cel mai ok pentru toata lumea. Sunt multe voci din fotbal care spun chestia asta si isi doresc, acum ramane sa vedem ce decid presedintii de cluburi.
Dupa ce ai plecat de la FCSB, ai semnat fix cu Clinceni, echipa la care esti si acum.
Da, am semnat pentru o perioada foarte scurta. Era deja luna Septembrie, toate loturile erau facute la echipe. La vremea respectiva, la Clinceni presedinte era prietenul meu Bogdan Apostu, cu el am vorbit si asa am venit sa joc, sa ajut si echipa si sa ma ajut si pe mine. Nu puteam sa stau acasa din Septembrie pana in Ianuarie, cand se faceau din nou transferuri si prindeam si eu un loc la alta echipa.

La ce nivel era echipa la vremea aceea?
Echipa era in Liga a 2-a, eram la lupta cu Rapid. Nu stiu daca am terminat pe primul loc sau pe locul 2 turul de campionat, eram la 2 puncte de Rapid parca. Apoi au venit alti investitori acolo si s-au stricat treburile, s-au facut multe schimbari. Dupa aceea Bogdan nu a mai fost presedinte, si-a dat demisia, a plecat si antrenorul Gyuszi Balint, care este acum la UTA, iar asa s-au cam stricat treburile. Apoi am semnat la Targu-Mures, nu prea m-a mai interesat ce se intampla acolo.
Da, dupa Clinceni ai semnat cu ASA Targu-Mures, unde si acolo ai avut o echipa foarte buna. Cum a fost sa joci la ei? Ai prins cred ca lotul de jucatori care au castigat singurul trofeu din istoria clubului, acea Supercupa.
Da, eu am venit in anul urmator dupa ce au terminat pe locul 2 si au avut chiar sanse in ultima etapa sa castige titlul. A fost chiar o perioada frumoasa acolo, mi-a placut si orasul, si echipa. Erau la echipa la vremea respectiva niste jucatori grei in vestiar, cu nume grele, un vestiar foarte puternic. Erau Ianis Zicu, Stancioiu, Gabi Muresan, Marius Constantin, erau multi.

Dupa ASA Targu-Mures ai mers in Polonia la Gornik Leczna, ai jucat in Prima Liga acolo. Cum a fost experienta pentru tine?
O experienta frumoasa, era un campionat foarte puternic, mult mai puternic decat cel de la noi. Aveau stadioane noi, conditii de antrenamente, echipamente, bani de toate cele, un campionat foarte bun.
Cu ce se diferentiaza fata de cel din Romania?
Este un campionat mai puternic pentru ca sunt si jucatorii mai puternici, se joaca in viteza, sunt spatii deschise. Este mult pe forta, nu e pe tehnica cum e cel de la noi. Noi romanii suntem fotbalisti tehnici.?

Uite intreba Paul Pirvulescu mai sus daca erau multe fete in Polonia??
In orice tara sunt multe fete? Dar la noi sunt cele mai multe, avem femei frumoase noi in Romania!
Dupa Polonia ai mers la Zira FC in Azerbaidjan. Ai jucat chiar impotriva Astrei in Europa League. Cum a fost sa joci impotriva unei echipe din Romania?
A fost o bucurie pentru mine pentru ca ma intorceam in tara. Cunosteam fotbalul din Romania, cred ca a fost mai usor pentru mine. Din pacate in acea dubla am avut si putin ghinion, in meciul tur s-a decis totul, dar pentru mine per total a fost o bucurie ca am jucat impotriva Astrei. Mi-as fi dorit sa ii bat sa merg eu mai departe cu echipa mea.

Cum erau conditiile in Azerbaidjan, fata de cele din Polonia spre exemplu?
Acolo nu este fotbalul atat de dezvoltat precum cel din Polonia si din majoritatea tarilor din Europa. Era un campionat mai slab acolo, acum s-au mai dezvoltat si au mai cumparat jucatori, dar e un campionat cu bani. Sunt bani multi acolo.
Ce medie de spectatori aveati voi la echipa si in Polonia si in Azerbaidjan?
In Polonia aveam la fiecare meci de la 4.000 in sus. Venea lumea la stadion, acolo iubeste lumea foarte mult fotbalul si sunt spectatori la fiecare meci. In Azerbaidjan nu prea este fotbalul dezvoltat cum am spus. Nu veneau multi la meciuri, 200-300-500, nu erau atat de multi, chiar daca jucam si impotriva campioanei. Acolo aproape in fiecare an Qarabağ este campioana, in ultimii ani tot ei au fost, insa nu prea venea lumea.
Dupa Zira, ai revenit tot in Polonia la Termalica. De ce ai mers tot in Polonia si nu ai revenit in tara?
Am ales Polonia pentru ca mi-a placut foarte mult acel campionat. Era singura oferta la momentul respectiv, prima care a venit si am semnat. Eu mai aveam contract cu cei din Azerbaidjan, dar nu am mai vrut sa continui acolo, imi doream altceva, adica sa joc intr-un campionat mai puternic. A venit aceasta propunere de la Termalica, stiam conditiile de acolo pentru ca deja era Gabi Iancu la echipa. L-am sunat si l-am intrebat si asa a fost usor sa semnez cu ei, n-am fost greu de convins. Echipa juca tot in Prima Liga atunci.

Mai cunosteai si alti jucatori de acolo sau doar pe Gabi Iancu il stiai?
Mai era un atacant cu care jucasem la cealalta echipa, la Gornik. Era acolo deja si el, dar polonezii sunt mai reci decat romanii, nu prea aveam asa multe discutii cu ei. Ei stateau cu ei, iar noi cu noi strainii.
Dupa Termalica ai venit la Chiajna in Liga 1, unde din pacate ati retrogradat. Cum a fost sa revii dupa atata timp in Romania?
Mi-am dorit sa revin in tara, era antrenor la Concordia domnul Ionut Badea, cu care am lucrat la International Curtea De Arges la inceputul carierei mele. Am discutat cu dansul si am venit, insa sincer Concordia Chiajna mi-a lasat asa un gust putin amar din cauza problemelor avute acolo cu domnul presedinte. Am bagat si memoriu, am ramas si liber de contract. Din pacate am pierdut 6 luni de fotbal si am stat pe bara. Am avut antrenamente separate, mai veneam sa fac antrenament la Clinceni pentru ca aveam foaie de la Concordia ca pot sa ma antrenez cu cine vreau eu.

Uite Achim te intreaba de antrenorul preferat, care ar fi acela?
Antrenorul meu preferat este Jurgen Klopp de la Liverpool, iar dintre cei cu care am lucrat, Reghecampf.
Cum era domnul Reghecampf in vestiar? Adica avea stilul lui Dan Petrescu spre exemplu de a tipa la voi, sau comunica mai mult cu voi?
Nu stiu stilul lui Dan Petrescu, insa Reghe era foarte apropiat de jucatori. A reusit sa faca un vestiar foarte unit, sa fim prieteni intre noi. Si acum mai tinem legatura, chiar daca e greu in fotbal sa mai tii legatura cu fostii colegi, cu majoritatea, dar la noi a fost altceva, a reusit sa faca o familie. Normal ca orice antrenor mai tipi la meciuri, mai sunt nervi, se mai intampla.
Si de preparatorul fizic, Thomas Neubert, cum era el? Toata lumea il laudase, iar prin presa la un moment dat se zicea ca va pune ceva in bautura.
Da, niste aberatii. Erau doar niste vitamine de la Active 3, nu era niciun secret. Preparatorul fizic Thomas a fost, din punctul meu de vedere, cel mai bun cu care am lucrat in toata cariera mea. A fost la Sofia, si acolo am vazut ca a facut treaba, a dus echipa pe locul 2, acum cred ca e in Arabia cu Reghe.
Cineva intreaba, era cald in taxi? Asta e poveste de pe vremea de la Steaua, poti sa ne povestesti daca vrei.
Da, era povestea aia veche. Era cald in discoteca.? E o poveste veche, a aparut si in ziar, eram cu prietenul meu Nikolic, cand a vomitat din taxi insa eu n-am apucat sa vomit. Eram copii fara minte, am avut noi ghinion sa ne prinda atunci, asta este.

Dupa ce ai terminat cu Chiajna ai revenit la Clinceni, cum ai regasit echipa dupa atata timp, ce era diferit fata de 2015, an in care ai semnat pentru prima data cu ei?
In primul rand era tot lotul schimbat, antrenorul Poenaru si el nou. Eu ma antrenasem cu ei si in perioada de la Chiajna deci eram deja obisnuit, imi place foarte mult la Clinceni, a devenit ca o casa pentru mine. Mi-a placut foarte mult si in perioada din 2015, am ramas in relatii bune cu toata lumea si am ales sa revin mai ales pentru ca echipa a promovat in Liga 1, insa daca nu promova probabil ca nu faceam aceasta alegere.
Ai mai avut oferte sau singura a venit de la Clinceni?
A fost prima propunere pentru mine. Ei au venit cu prima propunere. N-am vrut sa mai astept pentru ca deja am stat 6 luni pe bara. Cu siguranta imi gaseam si alta echipa dar nu am vrut sa mai astept, am vrut sa fiu in siguranta, mai ales ca stiam ce e la echipa si sunt bucuros ca am ales asta.

Mai devreme scria Adi Sut pe chat, ai vorbit cu el despre FCSB avand in vedere ca tu ai fost acolo si el a semnat cu ei?
Sincer n-am vorbit cu el, el il are pe taticul lui Florin Achim, cu el discuta.?
Ai avut si cateva goluri in cariera, 2 mai exact, care a fost mai frumos?
E usor de ales, cel contra celor de la Concordia Chiajna in minutul 93, jucam la ASA, am dat golul victoriei.
Stiu ca ai avut un gol din penalty cand jucai la ASA.
Da, cu ala sunt 3 goluri insa alea sunt goluri usoare. Acel gol a fost in sferturile Cupei Ligii, am castigat si am ajuns in semifinale.
Ce alt sport mai practici in timpul liber pe langa fotbal?
Joc biliard, tenis de camp mai jucam cateodata insa acum nu prea. Biliardul imi place foarte mult.
Intreba cineva mai sus aici pe live despre perioada de la ASA Targu Mures, cum ti s-a parut?
O perioada foarte frumoasa pentru mine, mi-a placut tot acolo, cu toate ca nu erau conditii financiare bune, am avut intarzieri salariale dar per total echipa,baietii si orasul mi-au placut foarte mult.
Florin Achim zice ca sportul preferat este „gratarul”.?
Haha, pai cine nu face gratare? Într-adevar, imi place sa fac gratare. Am facut 2-3 si cu colegii de la Clinceni, insa in ultima perioada nu prea am mai facut.
Dupa meciuri mergeti la restaurante, la pizzerie? Am vazut ca e si o pizzerie aproape de stadion.
Mai mult dupa antrenamente, dupa meciuri iti dai seama ca pleaca toti la familii sau la prieteni.
Recomanda-ne niste filme sau seriale care merita vazute. Uite de exemplu George Merloi ne-a recomandat „La Casa De Papel” si „Toy Boy”.
La „Toy Boy” m-am uitat si eu, m-am mai uitat si la „Lunetistul”, astea sunt ultimele 2 pe care le-am vazut. La filme nu prea ma uit, mai mult la seriale.
Cineva te intreaba daca te-ai uitat la Prison Break.
Da, l-am vazut acum 5-6 ani, mai imi place si „Peaky Blinders”, iar acum in ultima perioada am mai vazut „Surviving Escobar” cu asasinul lui, e poveste reala care e scrisa si in carte. Am vazut si „Narcos”, nu e fals insa in „Surviving Escobar” este dupa cartea scrisa direct de el.
Altcineva intreba pe chat daca ai fost coleg cu Sebastian Chitosca si ce parere ai de faptul ca s-a lasat de fotbalul profesionist, chiar am facut si un live cu el acum cateva zile.
Nu am apucat sa fiu coleg cu el, insa am jucat de cateva ori impotriva lui, cred ca de 2 ori. Fiecare cu alegerile lui si cu norocul lui in viata. La fotbal mai tine si de noroc, de moment si de forma.
Altcineva intreaba daca te-ai gandit sa intri in programul DDB precum Nicusor Stanciu, fostul tau coleg.
Nu vreau sa sustin Dinamo, acolo sunt probleme multe, au un patron, Negoita, care ar trebui sa faca ordine. Este de apreciat ce fac suporterii dar Negoita ar trebui sa sustina echipa sau sa o vanda altcuiva pentru ca Dinamo este un brand si trebuie sa ramana in fotbal.
Acum se vehiculeaza prin presa ca Liga 1 sa revina in Antalya, Turcia. Crezi ca e posibil asa ceva?
Da, cred ca e posibil, pana la urma daca nu vom putea sa jucam in Romania, ar fi o varianta buna. Acum depinde mult si de discutiile dintre liga, federatie, ministere. Cred ca e o varianta buna daca nu se poate juca in Romania, campionatul trebuie sa il terminam pentru ca asa este normal din punctul meu de vedere, sa se joace pana la final si asa sa se stabileasca campioana si retrogradatele. Mergem si acolo daca e nevoie, doar sa jucam fotbal!
Din cate am inteles din presa, turcii vor sa plece in Kazahstan iar la noi se vorbeste sa mergem in Turcia. Ei pleaca si mergem noi, ce zici de asta?
Nu am auzit varianta asta pana acum, sa se joace campionatul Turciei in Kazahstan, probabil acolo sunt foarte putine cazuri de coronavirus, cred ca e o varianta putin deplasata pentru ei deoarece se poate juca fotbal in Turcia, daca noi putem juca pot si ei.
Ai prefera sa se joace acest final de campionat fara spectatori sau sa se incheie aici si sa se reia un sezon nou cu spectatori?
Vreau sa se termine acest campionat chiar daca jucam fara spectatori, nu e foarte placut nici pentru noi, dar daca astea sunt vremurile si doar asa se poate juca, vom juca si fara ei.
Cam atat Gabi, mersi mult ca ai intrat live cu noi si am povestit cate ceva. Sa ne vedem cu bine la stadion si sa ne auzim sanatosi!
Doamne ajuta, sa fim sanatosi in primul rand si ii salut si pe prietenii mei de la club si pe toti cei care au urmarit acest live!