O nouă echipă se retrage din Liga a 2-a după ce anul trecut lupta la promovare până în ultimele secunde!

Situație critică în liga secundă!

În Liga a 2-a, situația financiară nu este foarte bună, iar astăzi un nou club a pierdut finanțarea sponsorilor, astfel că oamenii și cei mai importanți jucători din club au început să plece liberi de contract.

Turris Turnu Măgurele este formația care astăzi a rămas și fară sponsor și fară manager general.

„Am plecat de la Turris. De comun acord am încheiat colaborarea. Am fost anunțat că sponsorul principal al echipei si-a retras finanțarea. Săptămână viitoare cei care sunt acum la club vor trimite o hârtie oficială la FRF pentru retragerea din campionat. Imi pare foarte rău de acestă decizie. Eugen Trică își va rezolva și el situația în câteva zile”, a declarat Silviu Bogdan, pentru ProSport.

Clubul i-a pierdut în ultima perioadă pe Silviu Pană, Adrian Voicu, Ștefan Bărboianu, Cătălin Pîrvulescu, Denis Ispas, Alin Buleică, Albert Voinea și Ionuț Cioinac, cei mai importanți jucători pe care clubul îi avea în lot.

Șansele pe care echipa le-ar mai fi avut la play-off ar fi fost destul de mici, iar datorită problemelor cu banii, finanțatorul Valentin Dragnea se gândea serios de mai mult timp să retragă clubul din campionat.

Toate rezultatele obținute până în acest moment de Turris în Liga a 2-a vor fi anulate, iar locul pe care îl ocupa în Cupa României va fi acordat celor de la Dunărea Călărași, formația pe care Turris ar fi trebuit să o întâlnească în optimile competiției.

Turris ocupa locul 13 după 15 meciuri în care a adunat 19 puncte, fiind departe însă de locurile retrogradabile.

„Am fost dat afară pe Facebook, m-a sunat un prieten care mi-a comunicat vestea. A fost strategia celor de acolo. Și-au dorit o schimbare, pe care n-am înțeles-o… Mai erau câteva etape de campionat și se putea trage linie. Era important să fim în primele 6… Eram acolo!

După plecarea mea, jocul n-a mai fost convingător, au fost rezultate slabe. Echipa a căzut în clasament, dar totuși sunt la 4 puncte de playoff, dacă ne uităm atent pe clasament. Am fost mereu în conflict cu președintele. Din cauza lui am plecat și prima oară.

La celebrul meci cu Rapid i-am rugat pe colaboratori să nu mă anunțe evoluția scorului pe celelalte stadioane. Eram interesat să câștig doar meciul ăsta. Când am văzut reacția jucătorilor, mi-am dat seama că am ratat promovarea”, a spus fostul antrenor al echipei, Erik Linkar.

În cazul în care cei de la Turris vor mai dori să refacă echipa de fotbal, vor fi nevoiți să pornească un nou proiect din Liga a 4-a, la fel cum s-a întâmplat în trecut chiar cu fostele adversare din play-off-ul de promovare din sezonul trecut ale teleormănenilor, Rapid și Petrolul.

CITEȘTE ȘI:

REȚELE SOCIALE

3,508FaniÎmi place
22,021CititoriConectați-vă
348AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI