Campioana României și-a aflat posibila adversară dacă trece de maltezii de la Floriana!
Tragerea la sorți pentru turul doi preliminar al Ligii Campionilor organizată de către UEFA a avut loc azi, de la ora 13:00, la Nyon, iar CFR Cluj și-a aflat cea de-a doua posibilă adversară.
După ce a avut noroc de o tragere la sorți favorabilă, cel puțin la prima vedere, în ceea ce privește primul tur preliminar, unde va întâlni Floriana FC, din Malta, CFR Cluj nu a mai fost cap de serie și va întâlni o echipă mai dificilă în turul doi preliminar, bineînțeles dacă va trece cu brio peste primul meci din deplasare care va avea loc pe 18 sau 19 august.
Dacă ar trece de echipa din Malta, CFR Cluj a aflat aseară după ce UEFA a împărțit din nou echipele în anumite grupe, că ar putea juca împotriva unei echipe precum Dinamo Zagreb, Young Boys Berna sau câștigătoarea meciului dintre Celtic și Reykjavik.
CFR Cluj a mai întâlnit-o doar pe Celtic și în sezonul trecut, de patru ori. În turul trei preliminar al Ligii Campionilor, CFR Cluj a înregistrat o remiză acasă, scor 1-1, și a învins în Scoția, cu scorul de 4-2. Apoi, cele două formații s-au întâlnit în grupele Europa League, unde fiecare echipă și-a câștigat meciul de pe teren propriu cu scorul de 2-0.
CFR Cluj ar putea da peste Dinamo Zagreb în turul doi preliminar din UEFA Champions League! Meciul ar urma sa se joace la Cluj, pe Stadionul „Dr. Constantin Radulescu”!
Dinamo Zagreb, campioana Croatiei, are un lot net superior față de cel al campioanei României. Conform Transfermarkt, echipa cu 36 de trofee interne câștigate, are un lot apreciat la aproximativ 94 de milioane de euro! Cei mai valoroși jucători al celor de la Dinamo Zagreb sunt portarul Dominik Livakovic, cotat la 12,50 milioane de euro, și atacantul Bruno Petkovic, cotat la nu mai puțin de 11 milioane de euro. De asemenea, croații au in lot și un fost jucător care a evoluat în Gruia, timp de un an, între 2012 și 2013, iar acesta este portughezul Ivo Pinto, care evoluează pe postul de fundaș dreapta. Golgheterul echipei este Mislav Orsic, care a înscris în editita trecută de campionat 13 goluri.
Dinamo Zagreb a fost prezentă în grupele actualului sezon de UEFA Champions League, fiind într-o grupă complicată, cu Manchester City, Atalanta și Shakhtar Donetsk. Aceștia au încheiat grupa pe ultimul loc, cu 5 puncte acumulate, după două egaluri cu ucrainienii de la Shakhtar, scor 2-2 și 3-3, dar au avut și o victorie categorică, în fața revelației din acest sezon, Atalanta, scor 4-0. Manchester City nu a avut emoții cu trupa antrenată de Zoran Mamic, pe care a învins-o de două ori cu 2-0 și 4-1.
Din cauza pandemiei de coronavirus, care a aglomerat calendarul fotbalului din Europa, UEFA a fost nevoită să ia măsuri drastice:
- partidele din primele trei tururi vor avea loc într-o singură manșă, play-off-ul fiind singurul care se va desfășura tur-retur;
- prima echipă extrasă din urne la un meci va fi și gazdă;
- suporterii nu vor putea participa la partide cel puțin până în turul trei preliminar;
- UEFA a stabilit și protocolul meciurilor pe timp de pandemie: când se pierde la „masa verde”, când se amână partida sau când se schimbă gazda.
Program Champions League pentru CFR Cluj
- 9 august – tragere la sorți turul I preliminar
- 10 august – tragere la sorți turul II preliminar
- 18/19 august – turul I preliminar (o manșă)
- 25/26 august – turul II preliminar (o manșă)
- 31 august – tragere la sorți turul III preliminar
- 1 septembrie – tragere la sorți play-off
- 15/16 septembrie – turul III preliminar (o manșă)
- 22/23 septembrie – play-off (tur)
- 29/30 septembrie – play-off (retur)
- 1 octombrie – tragere la sorți grupe
Foto: Facebook/cfr1907
CITEȘTE ȘI:
- Universitatea Craiova nu mai vrea să rateze titlul și transferă doi foști jucători ai FCSB-ului!
- Cel mai căutat jucător din Liga 1: “Se vinde într-o secundă!”
- Cum sunt văzuți campionii României în Malta?
- Marius Șumudică a semnat!
- Rapid, aproape să dea lovitura: „Pot să vă confirm că am vorbit deja…”
- Lovitură dată de Petrolul pentru sezonul următor!
- CFR Cluj și-a aflat prima adversară din Champions League!
- Reacția lui Dan Petrescu la aflarea noului sistem din Liga 1: „Only in Romania!”
- Marius Șumudică: „Eu îmi rup carnetul de antrenor. Ar trebui să-și pună ștreangul de gât”
- Gigi Becali amenință că merge la TAS!
- Furie la Craiova după noul sistem implementat de FRF: „Gândire de județeană!”