Selecționerul nu prevede un viitor strălucit pentru națională!
România n-a trecut peste eșecul cu Islanda, iar tricolorii au trăit o nouă umilință în Norvegia, acolo unde au pierdut clar, scor 0-4, după o evoluție jenantă.
Erling Haaland a fost de neoprit și a reușit o triplă, însă tricolorii au scăpat ieftin, Tătărușanu reușind să salveze la ocaziile mari irosite de nordici. Pentru România urmează acum meciul cu Austria, programat miercuri, 14 octombrie, pe teren propriu.
Mirel Rădoi a comentat înfrângerea drastică din Norvegia la finalul partidei și și-a turnat cenușă în cap. Selecționerul a părut resemnat după meci și a lăsat de înțeles că privește cu frică și duelul cu Austria.
„Nu știu ce aș mai putea spune după o asemenea prestație. Îmi e rușine de rușinea dumneavoastră. Aș vrea să mă limitez la ceea ce pot să vă spun, altfel aș merge mult prea adânc și nu aș vrea să o fac public. Când joci de această manieră nu poți avea pretenții. Îmi e straniu, nu înțeleg cum o echipă care a jucat 120 de minute a făcut doar 3 schimbări în primul 11, iar noi, care am jucat doar 90 de minute, nu am putut fi mai proaspeți și prezenți în teren.
Nu pot să remarc nimic în seara asta, nici atitudine, nici reacție. În continuare ne asumăm responsabilitatea. Nu vorbim de un rezultat drastic, vorbim de o umilință! A fost o problemă în privința jocului pe care doream să îl prestăm, să facem pressing, să recuperăm mingea. Între cele două echipe aliniate în seara asta și cu Islanda, o mare diferență nu a existat. Nu știu ce scuze am putea găsi în acest moment.
Probabil că în următoarea perioadă va trebui ca cineva să își asume această schimbare de generații, probabil se va schimba din ce în ce mai mult. Sper ca atunci când se va apela la jucătorii de la tineret, să își dea seama care sunt cerințele și pretențiile oamenilor de la ei și să nu mai avem asemenea rezultate”, a declarat Mirel Rădoi pentru PRO X.
Rădoi se teme de ce e mai rău și în următorul meci din Liga Națiunilor, în compania Austriei. Întrebat despre duelul care va avea loc pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, selecționerul a surprins din nou.
„La ce gânduri mă trec acum, mă gândesc doar la o limitare de scor. Să nu pățim cu Austria ce am pățit și în seara asta. Poate mâine dimineață mă voi trezi altfel, dar în momentul ăsta așa gândesc. Probabil odată cu necalificarea, am eșuat din punct de vedere mental. Noi, stafful, nu am fost în stare să îi remontăm pe jucători și nu am fost capacitați pentru miza acestei partide.
Cea mai mare problemă și pierdere după cele două partide este felul în care ne prezentăm. Astăzi pur și simplu am părut echipa a doua sau juniorii Norvegiei. Nu doar noi am trăit o umilință, ci și dumneavoastră. O țară întreagă a suferit o umilință și trebuie să acceptăm cu toții. Eu vreau să îmi cer scuze”, a încheiat Mirel Rădoi.
Foto: Federația Română de Fotbal
CITEȘTE ȘI:
- Mirel Rădoi îi ia apărarea lui Mario Camora după toate criticile aduse!
- Bucurie imensă în Oltenia după victoria cu Rapid: Cine e pe primul loc, Știința e!”
- Adrian Iencsi surprinde după umilința cu FC U Craiova: „Îmi felicit băieții pentru atitudine!”
- A FOST SAU N-A FOST? Neputința duce la ipocrizie!
- Specialiștii l-au făcut praf pe Radu Petrescu după eternul derby: „Trebuie scos din arbitraj!”
- Transferuri spectaculoase în Liga 1 în ultimele ore de mercato!
- A FOST SAU N-A FOST? VICIERE DE REZULTAT ÎN DERBY?
- Fanii lui Dinamo cer de urgență VAR în Liga 1!
- Dan Petrescu a vorbit în premieră despre grupa de Europa League: „Mă gândesc serios că vreau să ne calificăm!”
- Prima reacție a omului care l-a accidentat grav pe Koljic: „N-am lovit pe nimeni în viața mea!”
- Valentin Mihăilă, transfer incredibil în Serie A!