După ce Gică Hagi a ales să rămână pe banca celor de la Farul Constanța, în detrimentul ofertei de a prelua naționala României, Federația Română de Fotbal trebuie să se reorienteze repede către o altă variantă, iar conducerea FRF, prin directorul tehnic Mihai Stoichiță, a început discuțiile cu următorul candidat de pe lista Comisiei Tehnice, și anume Mircea Lucescu.
Mihai Stoichiță a avut o întâlnire cu Mircea Lucescu, în care cu siguranță directorul tehnic al Federației și „mâna dreaptă” a lui Răzvan Burleanu a încercat să îl convingă pe tehnicianul ajuns la vârsta de 79 de ani să revină în funcția de selecționer, mai ales că, după spusele lui, „Il Luce” ar fi fost următoarea opțiune pe lista Comisiei Tehnice, după Gică Hagi.
La doar o zi distanță de la această întâlnire, Mircea Lucescu a confirmat faptul că a fost ofertat de FRF, iar în următoarele ore va purta o discuție serioasă și cu președintele Răzvan Burleanu, urmând ca după să ofere răspunsul concret. Totuși, „Il Luce” a dat de înțeles într-un mod foarte clar că ar fi pregătit să revină pe banca naționalei României.
Apoi, la numai o zi distanță de la discuția dintre directorul tehnic al Federației și tehnician, Răzvan Burleanu chiar și-ar fi anulat vacanța din Grecia în care se afla de câteva zile, motivul principal fiind unul clar: încheierea negocierilor cu viitorul selecționer!
După revenirea în țară, președintele FRF ar fi pus la punct ultimele detalii cu Mircea Lucescu, care a fost invitat în baza de antrenament a echipei naționale de la Mogoșoaia, acolo unde a și făcut cunoștință cu o parte din viitorul staff pe care îl va avea.
Singura condiție pe care a avut-o legendarul antrenor român, care poate deveni cel mai vârstnic selecționer din istoria fotbalului, a fost legată de supervizarea celorlalte loturi naționale, asupra cărora vrea să aibă un cuvânt direct de spus.
Dacă totul va decurge conform planului, FRF îi pregătește un contract pe doi ani lui Mircea Lucescu, cu un salariu de 27.000 de euro lunar, atât cât a avut și precedentul selecționer, Edward Iordănescu, cu posibilitate de prelungire, în care obiectivul principal va fi unul clar: calificarea României la Campionatul Mondial din 2026, care se va desfășura în America, iar în cazul în care acesta va fi îndeplinit, Federația i-a pregătit și o primă lui „Il Luce”, care va atinge suma de 200.000 de euro, conform aceleiași surse citate anterior.
În așteptarea răspunsului oficial, reacțiile privind această decizie a conducerii FRF nu au întârziat să apară, iar Mircea Rednic a reacționat la vestea că Mircea Lucescu ar putea prelua postul de selecționer al echipei naționale a României.
Rednic a subliniat că aceasta ar reprezenta un risc atât pentru Lucescu, cât și pentru Federația Română de Fotbal: „E păcat de toată munca lui. Haideți să fim realiști!”, a declarat Rednic. El a menționat că jucătorii de calitate sunt rari și mulți joacă în ligi inferioare sau în afara Europei, ceea ce ar complica munca selecționerului.
Rednic a evidențiat și faptul că Lucescu, la 79 de ani, și-a construit o carieră remarcabilă în străinătate și riscă să-și încheie cariera cu o experiență negativă dacă rezultatele nu vor fi pe măsura așteptărilor: „E un risc pentru Lucescu, dar și pentru Federație. Eu am lucrat cu Mircea Lucescu și știu că îi place să controleze tot”, a adăugat Rednic.
El a mai spus că i-ar fi plăcut să vadă o declarație de la Lucescu similară cu cea a lui Jurgen Klopp, care a anunțat că se va retrage la finalul carierei.
Rednic a subliniat că, deși s-ar bucura pentru Lucescu dacă ar prelua naționala, riscurile sunt considerabile și ar putea afecta negativ percepția asupra muncii depuse de-a lungul anilor.
Eu cred că încă se gândește, e un mare risc pentru nea Mircea. Mircea Lucescu e Mircea Lucescu. Ar fi bine să vină, dar eu mă gândesc la el, e păcat de toată munca lui.
El nu a prea stat în România, eu am stat în România și lumea, în momentul în care nu ai rezultate, uită repede ce ai făcut pentru sport, pentru fotbal. Ar fi păcat să-și încheie cariera de antrenor așa.
Eu îi doresc tot binele din lume, mai aud că vorbesc unii că avem jucători de calitate, haideți să fim realiști! Iar o să se supere unul sau altul, dar jucătorii care au cât de cât calitate. Unul joacă în Qatar, altul în Arabia Saudită și celălalt în liga a doua.
Unul nu joacă pentru că nu-și găsește echipă și deja cred că știți despre ce jucători vorbesc, că nu vreau să dau nume, că apoi vor răspunde și ei. Nu-i ușor. Plus că unii sunt la o vârstă și nu văd ce jucători o să vină din spate.
E un risc pentru Lucescu, dar e un risc și pentru Federație. Eu am lucrat cu Mircea Lucescu și lui îi place să controleze tot. Și Mihai Stoichiță e un om cu experiență, sfaturile lui înseamnă că au fost bune.
E directorul tehnic al Federației, e șeful nostru. Dar cu Mircea Lucescu e mai greu. Eu m-aș bucura pentru el, dar e un risc. Ce e un lucru pozitiv pentru mine e că eu am zis că la 65 de ani mă opresc, dar acum mă mai gândesc, dacă la 78-79 se poate…
Legat de nea’ Mircea, mi-aș fi dorit, la tot ce a făcut pentru fotbal, să apară o declarație de-asta cum a fost a lui Jurgen Klopp, când a zis că termină cu antrenoratul”, a spus Mircea Rednic.