Mihai Stoica, încă o ironie la adresa CFR-ului: „Cea mai tare e că și ei vor VAR!”

Oficialul FCSB nu poate uita atât de ușor ultimul eșec de la Cluj!

CFR Cluj a câștigat greu meciul din deplasarea cu revelația sezonului, Chindia Târgoviște, scor 1-0, iar în urma acestui succes, ardelenii rămân neînvinși în campionat de la sosirea lui Edi Iordănescu pe bancă.

Faza care a decis partida jucată pe „Ilie Oană” a avut loc în minutul 52, atunci când CFR a primit un penalty contestat vehement de gazde. Centralul Radu Petrescu a acordat lovitura de la 11 metri după ce a considerat că Andrei Pițian a atins balonul cu mâna în propria suprafață de pedeapsă.

Adrian Păun a deschis scorul fară nicio emoție de la punctul cu var, iar din acel moment campioana României a reușit să mențină avantajul în ciuda atacurilor formației lui Emil Săndoi și a plecat cu toate cele 3 puncte de la Ploiești.

După acest rezultat, CFR Cluj s-a apropiat din nou la un punct de liderul FCSB, în timp ce Chindia pierde primul meci după 8 etape la rând fără eșec.

Așa cum era de așteptat, faza care a decis soarta jocului de la Ploiești nu a fost trecută ușor cu vederea de rivalele campioanei României, iar imediat după fluierul final al partidei, a venit și prima reacție a lui Mihai Stoica pe contul său de Facebook.

În stilul său caracteristic, managerul general al roș-albaștrilor a scris în mod ironic că ardelenii au fost din nou ajutați de arbitraj în obținerea celor 3 puncte și a făcut o referință la introducerea sistemului VAR în România, cerut cu insistență în trecut de antrenorul care a adus ultimele 3 titluri consecutive în Gruia, Dan Petrescu.

„Păi cum facem cu antebrațul lui Ben Youssef în gâtul lui Pițian? Nu seamănă cu duelul Miron – Vojtus? Că hențul lui Camora de la același meci nu-l compar cu cel pentru care s-a dat penalty azi. Cea mai tare e că și ei vor VAR!”, a scris Mihai Stoica pe Facebook.

Foto: Digi Sport

CITEȘTE ȘI:

REȚELE SOCIALE

3,508FaniÎmi place
22,021CititoriConectați-vă
355AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI