Discurs savuros al antrenorului care a scris istorie la Botoșani!
FCSB, formație antrenată de Toni Petrea, FC Botoșani, formație antrenată de Marius Croitoru, și CFR Cluj, formație antrenată de Dan Petrescu, și-au aflat astăzi posibilele adversare din turul 3 preliminar al UEFA Europa League. Bucureștenii și ardelenii au fost capi de serie la tragerea la sorti din Elveția, în timp ce moldovenii au fost în urna a doua.
Dacă va trece cu brio de turul 2 preliminar, acolo unde FC Botoșani o întâlnește pe Shkëndija, acesata se va duela mai departe cu câștigătoarea meciului dintre Lokomotiv Plovdiv și Tottenham, acasă!
Până să ajungă să dea piept cu una dintre formațiile enumerate mai sus, moldovenii trebuie să treacă în turul de 2 de Shkëndija, într-un meci care se va juca la Botoșani. Putem spune că moldovenii au avut din nou noroc la tragerea la sorți, având în vedere că meciul cu echipa din Macedonia se va juca într-o singură manșă, acasă, pe Municipalul din Botoșani. Shkëndija are un lot estimat la 5,33 milioane de euro conform Transfermarkt, iar acesta poate fi un motiv de bucurie pentru botoșăneni, pentru că lotul lor este mai valoros, ajungând la nu mai puțin de 9,55 milioane de euro. Shkëndija a încheiat ediția trecută de campionat pe locul 3, iar cel mai periculos jucător al lor pare a fi Armend Alimi, care a înscris nu mai puțin de 9 goluri în sezonul precedent din Macedonia. Niciun jucător al celor de la Shkëndija nu are o cotă mai mare de un milion de euro conform site-urilor de specialitate, cei mai valoroși fiind Ljupco Doriev, cotat la 600.000 de euro, și căpitanul Egzon Bejtulai, cotat la 500.000 de euro.
Marius Croitoru a mărturisit înainte cu o zi de tragerea la sorți pentru turul 2 preliminar din Europa League că vrea să se dueleze cu un adversar puternic, iar acum dorința îi se poate îndeplini.
„Indiferent cu cine voi cădea, nu am niciun fel de teamă, merg să joc. Dacă sunt mai buni ca mine, asta e. Prefer un adversar puternic. Dacă e să trec, înseamnă că suntem buni, dacă nu, lumea nu are ce să ne zică”, a spus Marius Croitoru.
Visul lui Marius Croitoru este pe cale să se îndeplinească! Dacă în turul 2 preliminar, FC Botoșani a avut noroc și a scapăt din nou de adversare foarte grele, lucrurile s-ar putea schimba radical din turul 3. Dacă moldovenii vor trece cu bine de Shkëndija, într-un meci în care pornesc clar ca favoriți, mai ales că meciul se joacă acasă, aceștia vor da piept cel mai probabil cu finalista de acum doi ani din UEFA Champions League, Tottenham Hotspur. Formația care este antrenată de marele Jose Mourinho nu a avut tocmai cel mai bun sezon în Premier League și asta a adus-o în tururile preliminare ale competiției, primul test avandu-l în Bulgaria, la Lokomotiv Plovdiv. Valoarea lotului lui Spurs este incredibilă, acesta fiind estimat de Transfermarkt la nu mai puțin de 721,55 milioane de euro! Din componența echipei fac parte jucători fantastici, câștigători de Champions League, de Campionat Mondial sau chiar de Europa League: Hugo Lloris, Joe Hart, Harry Kane, Lucas Moura, Erik Lamela, Steven Bergwijn, Heung-min Son, Dele Alli, Ryan Sessegnon, Gedson Fernandes, Moussa Sissoko, Pierre-Emile Höjbjerg, Harry Winks, Giovani Lo Celso, Tanguy Ndombélé, Eric Dier, Serge Aurier, Matt Doherty, Davinson Sánchez sau Toby Alderweireld. Doar o minune poate face ca Tottenham să nu treacă mai departe în Europa League, întrucât aceștia vor da piept în turul 2 preliminar al UEFA Europa League cu o formație mai puțin valoroasă chiar și decât FC Botoșani. Lokomotiv Plovdiv, care a încheiat sezonul trecut pe locul 2 în Bulgaria, la 10 puncte în spatele campioanei Ludogorets, are un lot cotat la numai 6,13 milioane de euro. Cei mai periculoși jucători ai bulgarilor par a fi căpitanul Dimitar Iliev, care a fost și golgheterul echipei în ediția trecută de campionat, cu 11 goluri marcate, dar și Parvizdzhon Umarbaev, cel mai valoros jucător din lot, cotat însă la numai 600.000 de euro. Așadar, daca lucrurile merg pe un făgaș normal, Jose Mourinho și Tottenham ar urma să facă o vizita în România, urmând să joace pe Municipalul din Botoșani!
Jose Mourinho nu îl sperie pe tehnicianul moldovenilor!
Întrebat despre un posibil duel cu marele Jose Mourinho, Marius Croitoru, a fost în mare formă. În direct la Fotbal Club de la Digi Sport, antrenorul moldovenilor a purtat un dialog spumos cu cei din platou.
Radu Naum: „Ajungi în fața lui Mourinho. Ce-i zici?”
Marius Croitoru: „Ce să-i zic? N-am multe de spus. Cred că el acum nu mai poate și urmărește Botoșaniul de teamă. Ce să-i zic? Ceea ce vorbim la fiecare meci din România. În ce limbă să-i spun că îl bat? Ca să înțeleagă. El o să răspundă: yes, ok, nu? Asta e realitatea. Provenim din două lumi diferite, ca mentalitate, ca fotbal, ca nație, ca tot. Ei au fotbalul lor, noi pe al nostru, din păcate. Lotul lui Tottenham este undeva la o valoare de peste 700 de milioane de euro – 800. Ne lipsesc și nouă 700 și ceva de milioane, nu e diferență mare. Chiar dacă vi se pare absurd, dar meciurile cu echipe mari sunt mai ușor de pregătit, pentru că nivelul lor de concentrare…
Ionel Dănciulescu: „Marius, bucurați-vă de fotbal!”
Marius Croitoru: „Te pup, Danciu! Dar haideți să nu ne gândim, mergem prea departe. Tottenham a avut o mână pe trofeu. Dar nu ai cum să visezi așa ceva, n-ai cum, nu vreau, nici în vis cred că nu îți dă rezultatul pe care îl vrei. Da, nu ne interzice nimeni să visăm.”
Presa din Anglia nu este deloc încântată de formația lui Marius Croitoru!
Presa din Anglia a analizat tragerea la sorți și adversarul care i-ar putea ieși în cale echipei lui Jose Mourinho. Englezii sunt speriați de distanța mare pe care va trebui să o parcurgă fosta finalistă din UEFA Champions League.
- „Încă o deplasare pentru Tottenham, dacă ajunge în turul trei preliminar”, au scris cei de la football.london
- „Tottenham, în fața unei noi deplasări obositoare. Dacă va trece de bulgari, Spurs trebuie să se reîntoarcă în Balcani după o săptămână pentru a juca împotriva unui outsider”, notează cei de la Evening Standard
- „Dacă Tottenham trece de bulgari, va călători fie în România, fie în Macedonia pe 24 septembrie, în ceea ce se dovedește un start deloc ideal pentru antrenorul portughez. Tottenham a avut parte de o tragere la sorți de coșmar”, a scris și tottenhamblog.com
- „Botoșani joacă în prima ligă din România, dar nu a câștigat niciodată titlul. De regulă, termină la mijlocul clasamentului. Au promovat în prima divizie în 2012/2013, iar până în sezonul 2003/2004 au fost în a treia ligă”, scriu britanicii de la Daily Mail
Valeriu Iftime: „Stați sa respir, mai întâi, să-mi revin!”
În urmă cu o lună, patronul celor de la FC Botoșani a spus că și-ar dori să îl întâlnească pe Jose Mourinho în grupele competiției, dar sorții îl pot aduce în Moldova chiar din turul 3 preliminar!
„Tottenham? Vai de capul meu. La Botoșani? Senzațional! Stați să respir, mai întâi, să-mi revin. E un vis frumos să vină o astfel de echipa la Botoșani. Ar fi extraordinar să și câștigăm. Nu mă tem, sincer. Respectul cuvenit, pălăria ridicată până la cer, dar avem șansa noastră. Păcat că e fără spectatori, dar e o veste extraordinară. Dacă picăm, o să picăm de pe un cal mare”, a spus Valeriu Iftime, pentru Digi Sport.
Ilie Dumitrescu: „Ar fi o experiență fantastică!”
Și Ilie Dumitrescu, fost fotbalist la Tottenham în perioada 1994-1995, s-a arătat entuziasmat după ce a aflat că FC Botoșani ar putea primi vizita echipei lui Jose Mourinho în turul 3 preliminar al Europa League.
„Ar fi o experiență fantastică pentru antrenori, pentru jucători, pentru club. O experiență fantastică… Să treacă, întâi, de Shkendija. O experiență fantastică pentru jucători, pentru antrenori, pentru club. O experiență unică să joci la nivelul acesta. Ceva extraordinar pentru jucători să întâlnească jucători din Premier League, de Champions League și un antrenor cu un CV ca al lui Mourinho”, a spus Ilie Dumitrescu, pentru Digi Sport.
Dan Petrescu: „Aș fi preferat Tottenham acasă!”
CFR Cluj o așteaptă în turul 3 preliminar al Europa League pe una dintre Djurgården sau Europa FC, într-un meci care se va juca fie în Suedia, fie în Gibraltar!
Iată că Dan Petrescu nu scapă de ce îi era cel mai frică: o deplasare! Campioana României, CFR Cluj, va avea din nou un meci foarte greu de jucat, fie în Suedia, la campioana Djurgården, fie în Gibraltar, la campioana Europa FC. Cel mai probabil, ardelenii vor avea de mers spre Suedia, întrucât Djurgården pornește clar ca favorită în testul pe care îl are de trecut în turul 2. Suedezii au un lot cotat la 12,85 milioane de euro confrom Transfermarkt. Adversara CFR-ului a fost surpriza sezonului trecut din Suedia. A câștigat campionatul după 14 ani, la un singur punct de Malmo și Hammarby. În prezent, Djurgarden ocupă locul 4 în Suedia, după 18 etape, la 9 puncte de liderul Malmo.
„Am știut că voi pica cu cea mai grea. Asta este soarta mea! În Cupa României am picat cu Botoșani în deplasare, în Champions League cu Dinamo Zagreb, acum cel mai greu posibil. Jucăm în deplasare, pe sintetic. Nu-mi revin de la șoc. Era singurul adversar pe care nu l-am vrut. Aș vrea mâine să fac schimb cu Botoșani. Era mai frumos cu Tottenham acasă. Șansele sunt 50-50%, dar cred că ei au mai multe șanse decât noi, mai ales că joacă pe sintetic”, a declarat Dan Petrescu, la Digi Sport.
Foto: Facebook/FCBotoșani
CITEȘTE ȘI:
- Dramatism total în ultimul meci din prima etapă!
- Presa din Anglia, speriată de posibilul duel cu FC Botoșani: „Tragere la sorți de coșmar!”
- Azi se împlinesc 3 ani de la prezentarea unui superstar!
- Dinamoviștii acuză un truc pentru înfrângerea cu Chindia!
- O nouă tragere de coșmar pentru Dan Petrescu și CFR Cluj: „Aș fi preferat Tottenham acasă!”
- Valeriu Iftime „a rămas fără aer” la aflarea veștii!
- CFR Cluj vinde un jucător important. Acesta va semna pe 3 ani!
- Echipele romanești își cunosc adversarele din turul 3 preliminar al UEFA Europa League!
- Cosmin Contra i-a făcut praf pe jucătorii săi după înfrângerea cu Chindia!
- Mihai Stoica, în culmea fericirii după înfrângerea lui Dinamo!
- Cosmin Contra, transferuri de urgență după eșecul cu Chindia!