Căpitanul campioanei a avut o reacție nervoasă atât la finalul partidei, cât și la interviuri!
CFR Cluj a fost la doar câteva minute de o nouă calificare istorică în primăvara UEFA Europa League, însă brigada de arbitri a lui Benoit Bastien pare că nu a vrut acest lucru.
Campioana României a jucat fantastic la Berna, cele mai mari ocazii aparținându-i clar formației lui Edi Iordănescu. Pressing-ul făcut de ardeleni a dat roade în cele din urmă în minutul 84, când Gabriel Debeljuh a reușit să deschidă scorul la capătul unei faze create de Ovidiu Hoban și Mario Rondon.
CFR a reușit să țină de acest rezultat care o ducea pentru al doilea an consecutiv în 16-imile competiției, însă în prelungiri a avut loc faza care a schimbat total jocul. După o fază fixă, Cristi Bălgrădean a boxat excelent o minge din fața unui fundaș elvețian, însă acesta a căzut pe motiv că ar fi fost lovit cu pumnul în față de goalkeeper-ul clujenilor. Centralul partidei nu a stat pe gânduri și a acordat imediat penalty, deși avea o poziție excelentă din care a văzut clar faza, iar mai mult decât atât, l-a eliminat și pe Bălgrădean pentru reacția pe care a avut-o după acordarea loviturii de pedeapsă.
Sandomierski a intrat pe teren, însă nu a putut face nimic în fața lui Jean-Pierre Nsame, care a bătut excelent lovitura de la 11 metri, deși portarul polonez a ghicit colțul. La scurt timp, finalul interzis cardiacilor a continuat, iar atacantul camerunez al celor de la Young Boys a fost și el eliminat pentru o intrare extrem de dură la Andrei Burcă.
Clujenii nu mai aveau nimic de pierdut în ultimele 5 minute de prelungiri acordate de la margine, iar asta i-a făcut să urce în atac pentru a încerca cu ultimele puteri să marcheze golul care ar fi adus victoria și implicit calificarea. Nu au reușit, dar în schimb a marcat tot Young Boys, prin Gianluca Gaudino, iar din acel moment speranțele tuturor s-au năruit.
Pentru ca Benoit Bastien să iasă „frumos” din scenă, a mai acordat un cartonaș roșu unui jucător al CFR-ului, și anume lui Damjan Djokovic, care i-a adresat cuvinte grele chiar pe teren.
Căpitanul Mario Camora nu s-a mai putut abține după finalul partidei, iar la flash-interviuri a avut o reacție nervoasă la adresa brigăzii franceze de arbitri care a luat decizii scandaloase în prelungirile partidei.
Dacă colegul său, Damjan Djokovic, i-a spus direct pe teren centralului francez că este un “zero” după ceea ce a făcut, Mario Camora l-a catalogat drept penibil pe Benoit Bastien și a recunoscut că de când joacă fotbal nu a mai văzut așa ceva.
„Echipa a făcut un meci excelent, din toate punctele de vedere. Am jucat foarte bine. Acest arbitru a fost penibil. Nu știu cum arbitrează el în Europa League, e un mare penibil. Trebuie să dai fault pentru portarul nostru, că în 6 metri atinge portarul. Nu am alt cuvânt decât penibil.
La nivel european, așa ceva nu am văzut în viața mea. Nici la televizor și nici pe propria piele. Nici nu mai am cuvinte, am spus tot, cred că și voi ați văzut. Echipa a făcut un meci excelent, meritam să trecem mai departe dacă nu era acest arbitru”, a spus Mario Camora, la finalul partidei.
Căpitanul ardelenilor a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, având în multe dintre momentele jocului intervenții incredibile care au oprit atacurile elvețienilor.
CFR Cluj a încheiat astfel pe locul 3 grupa, cu 5 puncte acumulate și golaveraj negativ, marcând 3 goluri și primind 8 în această ediție de Europa League.
Foto: Facebook/cfr1907
CITEȘTE ȘI:
- Prima reacție a lui Neluțu Varga după finalul dramatic de la Berna: „Mi-e inima frântă!”
- Marius Bilașco: „O mare greșeală de arbitraj a decis meciul! Nici ei n-au cerut penalty!”
- Cristi Bălgrădean, acuze grave la adresa arbitrajului: „A dat penalty pentru că suntem români!”
- Anghel Iordănescu: „FCSB are dreptul de a juca pe noul Stadion Steaua!”
- Cosmin Contra vorbește în presa spaniolă despre situația de la Dinamo: „Mai sunt jucători care pot pleca în curând!”
- Andrei Burcă, mesaj pentru colegii săi înainte de duelul de la Berna: „Este o finală! Totul depinde doar de noi!”
- Edi Iordănescu: „Chiar dacă nu îmi place să recunosc, catalogez echipa gazdă ca și favorită!”
- Anghel Iordănescu, fericit că Edi a revenit la CFR: „S-a făcut dreptate!”
- Marius Șumudică: „Colțescu a încheiat cu arbitrajul și s-a sinucis!”
- A FOST SAU N-A FOST COLȚESCU RASIST?
- Ilie Dumitrescu nu e de acord cu cei care spun că nu a existat rasism la Paris: „Mai sunt și băieți din ăștia inteligenți…”
- Radu Birilică i-a oferit un răspuns dur lui Contra: „Nu mă înțeapă inima și nu am atacuri de panică!”