Transfer de ultimă oră după jucătorii aduși de la Hermannstadt și meci televizat în România!
FCSB transferă de urgență înainte de meciul Slovan Liberec, din Europa League. În criză de efectiv după cele 15 cazuri de COVID-19, FCSB transferă pe ultima sută de metri, pentru a putea alinia o echipă care să se poată bate de la egal la egal în duelul cu cehii din turul 3 preliminar al UEFA Europa League.
Lista jucătorilor infectați de la FCSB:
- Andrei Vlad – portar
- Andrei Miron – fundaș central
- Iulian Cristea – fundaș central
- Ovidiu Popescu – mijlocaș
- Ionuț Vînă – mijocaș
- Darius Olaru – mijlocaș
- Andrei Pandele – mijlocaș
- Sergiu Buș – atacant
- Alexandru Buziuc – atacant
- Olimpiu Moruțan – mijlocaș
- Marius Briceag – fundaș
- Florinel Coman – mijlocaș
- Valentin Crețu – fundaș
- Dennis Man – mijlocaș
- Florin Tănase – mijlocaș
Gabi Enache revine de urgență la FCSB!
Azi, echipa lui Gigi Becali a ajuns la un acord cu Gabi Enache (30 de ani). Mijlocașul dreapta, care poate juca și ca fundaș, vine liber de contract și a semnat o înțelegere valabilă pe un sezon.
Gabi Enache și-ar fi dorit să prindă un transfer în străinătate după despărțirea de Qyzyljar, dar Anamaria Prodan, cea care îl reprezintă pe fotbalistul în vârstă de 30 de ani, l-a covins să meargă la FCSB pentru a ajuta echipa patronată de Gigi Becali să se califice în play-off-ul Europa League.
Fotbalistul cotat de site-ul Transfermarkt la 400.000 de euro a mai jucat pentru FCSB în perioada februarie 2016 – februarie 2018, după ce Gigi Becali le-a plătit celor de la Astra Giurgiu nu mai puțin de 500.000 de euro.
Gabriel Enache a adunat 79 de meciuri în tricoul FCSB-ului în cei doi ani petrecuți la gruparea patronată de Gigi Becali, a dat cinci goluri și a oferit 6 pase decisive. Pe parcursul carierei a mai evoluat pentru Rubin Kazan, Dunărea Călărași, CS Mioveni, Astra Giurgiu și Qyzyljar SK Petropavlovsk.
Anamaria Prodan a confirmat transferul lui Gabi Enache la FCSB și recunoaște că îl ajută cu drag pe Gigi Becali, aflat în criză după focarul de coronavirus de la club. Fotbalistul are nevoie de un test negativ de COVID-19 și poate fi trecut pe lista UEFA dacă rezultatul vine până la ora 14:30.
„Da, a semnat acum. Să nu se înţeleagă că am făcut asta pentru Steaua. Aş fi făcut asta pentru oricar altă echipă. Normal, poate juca în această seară. El şi-a întrerupt contractul pentru că n-a fost plătit de mai multe zile. După pandemie a jucat două meciuri, a dat două goluri, n-a primit banii şi a plecat”, a spus Anamaria Prodan la PRO X.
Pe 4 septembrie, Gabi Enache mărturisea că era afectat de presiunea exercitată de Gigi Becali și lăsa de înțeles că ar gestiona altfel situația dacă s-ar mai confrunta cu un caz asemănător.
„Sincer, cred că aș fi gestionat mai bine presiunea lui Gigi Becali acum. Ajunsesem la un moment dat să nu mă mai uit la televizor, era o presiune, pe interior mă afecta. La prima vedere eram foarte vesel, dar mă afecta foarte tare când mergeam acasă, de exemplu. Eram cu soția, cu copilul, mă afecta, dar am spus: „închide televizorul, nu mai urmăresc sport, nu mai urmăresc ziar”. Îți taie din formă chestile astea”, povestea Enache, în urmă cu trei săptămâni, pentru ProSport.
Hermannstadt trimite și ea jucători la FCSB!
Hermannstadt i-a cedat la FCSB pe Goran Karanovic (32 de ani, atacant) și David Caiado (33 de ani, mijlocaș), sub formă de împrumut, până la iarnă. Aceștia au plecat în noaptea de miercuri către București și sunt gata să intre pe teren cu Slovan Liberec.
Pe listă au mai fost doi jucători: Raul Opruț (22 de ani, fundaș stânga), care nu dorește să riște o accidentare, el fiind om de bază în naționala U21 a lui Adrian Mutu, și Romario Pires (31 de ani, mijlocaș), al cărui împrumut a picat, pentru că are pașaport brazilian și nu putea fi legitimat la FCSB în timp util.
Nu mă interesează ce vorbesc sau ce spun alţii. Mă interesează doar ca fotbalul românesc să fie reprezentat la cel mai înalt nivel în Europa. Cele două echipe româneşti, CFR şi Steaua Bucureşti, trebuie susţinute cu absolut tot ce putem. Este firesc şi normal ca oricine poate să ajute în secunda doi o echipă românească ce se luptă în cupele europene. Cât despre comentariile cum că Ana îl ajută pe Gigi Becali este adevărat că am să îl ajut oricând va avea nevoie şi nu mă interesează ce spun ceilalţi”, a spus Anamaria Prodan pentru ProSport.
Veste excelentă și pentru suporteri!
Meciul dintre FCSB și Slovan Liberec se va transmite la Prima TV! Partida este în această seară, zi în care CFR Cluj o va întâlni pe Djurgardjen, in direct la Digi Sport, iar Bayern Munchen și FC Sevilla se întâlnesc în Supercupa Europei, intr-un meci transmis tot de Digi Sport.
Gigi Becali a cerut în prima fază nu mai puțin de 150.000 de euro pentru transmiterea partidei. Ulterior, pretenţiile sale au mai scăzut, iar acum a ajuns la un numitor comun cu cei interesaţi să difuzeze jocul. Astfel, postul Prima TV a bătut palma pentru a oferi telespectatorilor încercarea roş-albaştrilor de a se califica în play-off-ul Europa League. FCSB – Slovan Liberec se va desfăşura de la ora 20:30.
Dacă va trece cu bine de turul 3 preliminar, FCSB o va întâlni mai departe pe câștigătoarea meciului dintre APOEL si Zrinjski, într-o singură manșă care ar urma să se joace la București!
Foto: Facebook/FCSBOfficial
CITEȘTE ȘI:
- Șanse tot mai mici ca FCSB – Slovan Liberec să se joace!
- Al-Hilal, EXCLUSĂ din Liga Campionilor Asiei: „Este una dintre cele mai mari injustiții din fotbalul mondial!”
- Răsturnare bombă de situație, deși Ioan Niculae a confirmat negocierile cu FCSB! Anamaria Prodan sare în ajutor!
- Sorin Cârțu nu o iartă pe FCSB: „N-am compasiune pentru ei!”
- Înțelegere incredibilă între Gigi Becali și Ioan Niculae pentru transferul de urgență a 4 jucători!
- Dinamo, transferul anului în Liga 1!
- Gesturi superbe făcute de Poli Iași și Alex Băluță pentru FCSB!
- CFR Cluj a plecat spre Suedia cu toți jucătorii apți de joc!
- CSA Steaua, eliminată din turul 2 al Cupei României!
- Ghinion în lanț pentru FCSB! Alți 4 jucători depistați pozitiv cu COVID-19!
- Hervin Ongenda revine în Liga 1, după ce a avut de ales între Dinamo și FC Botoșani!