Emil Săndoi și încă 5 persoane de la Chindia au coronavirus. Ce urmează?
Conform informațiilor DigiSport, Emil Săndoi, trei fotbaliști ai Chindiei, un kinetoterapeut și un preparator fizic sunt infectate cu SARS-COV 2. Deși sunt 6 cazuri de COVID-19 la Chindia Târgoviște, potrivit noului protocol sanitar, meciul cu Dinamo ar trebui să se joace. Regulamentul aprobat înainte de startul acestui sezon spune că persoanele infectate trebuie izolate, partida disputându-se doar dacă echipa are în lot 13 jucători apți de joc, unul din ei fiind portar.
Emil Săndoi, antrenorul principal al Chindiei, a declarat că ține în permanență legătura cu staff-ul său, în special cu antrenorii secunzi care vor pregăti meciul cu Dinamo. De asemenea, acesta a mai spus ce crede că se va întâmpla cu meciul echipei sale:
”Nu știu exact ce să zic despre meci, dar eu cred că se joacă. Da, ar trebui să se joace conform noului protocol. Băieții, în afara celor depistați pozitiv, se pregătesc în continuare. Eu țin legătura cu antrenorii secunzi și pregătim meciul așa”.
Meciul cu Dinamo ar fi al doilea pentru Chindia în acest sezon, după eșecul cu Poli Iași din prima etapă. Chiar și cu toate aceste probleme, oficialii echipei din Târgoviște sunt încrezători că meciul împotriva „câinilor roșii” va avea loc la data stabilită.
„În acest moment, se desfăşoară o anchetă epidemiologică. Am efectuat mai multe teste pentru coronavirus în luna august. Primele cazuri au apărut în data de 19 august, apoi, peste şapte zile, au fost testate pozitiv alte şase persoane din cadrul clubului. Pe 28 august, am efectuat alte teste, iar toată lumea a primit un răspuns negativ. Ținem legătura în permanenţă cu oficialii LPF şi cu DSP, iar meciul cu Dinamo nu este în pericol. La această partidă, pe banca tehnică va sta antrenorul secund al echipei”, a declarat Marcel Ghergu, președintele Chindiei.
În cele din urmă, a venit și anunțul oficial al clubului cu privire la această partidă, iar meciul se va disputa în condiții normale.
„Meciul cu Dinamo București, din etapa a II-a a campionatului, se va desfășura conform programării inițiale, luni, 31 august, ora 21.00, pe stadionul „Ilie Oană”. Cazurile pozitive COVID-19 depistate în ultima vreme la echipa noastră nu pun în pericol disputarea jocului de luni”, se arată în comunicatul oficial al Chindiei.
Foto: ProSport
- Primele meciuri suspendate din noul sezon de Liga a 2-a!
- Supărare la inaugurarea noului stadion de la Arad!
- Dorin Rotariu: „Ordabasy e o contracandidată la titlu!”
- Mihai Stoica nu l-a iertat pe Bălgrădean după eliminarea CFR-ului din Champions League!
- Ce urmează pentru CFR Cluj în Europa League?
- Decizia lui Gigi Multescu după venirea lui Contra pe bancă!
- Adam Nemec revine la Dinamo!
- Dan Petrescu vrea mai repede transferuri la CFR Cluj!
- Dan Petrescu pune din nou pe gânduri pe toată lumea!
- Dan Petrescu: „Eu sunt prostul proștilor în România!”
- Întorsătură de ultim moment în cazul transferului lui Damjan Djokovic!