Fostul colaborator al lui Contra îi felicită pe fani pentru implicarea fantastică, dar crede că aceștia nu vor putea ține la nesfârșit echipa în viață!
Deși Poli Iași a deschis scorul în Ștefan Cel Mare după doar cinci minute, grație golului marcat de Platini, Dinamo a reușit să facă un nou joc foarte bun și să obțină a patra victorie consecutivă, în ciuda problemelor financiare de la club.
Formația lui Jerry Gane a beneficiat mai întâi de o lovitură de la 11 metri, transformată de Deian Sorescu, după care a preluat total controlul jocului, descătușându-se în partea secundă.
Adam Nemec, cu o lovitură de cap, Paul Anton, cu un șut absolut superb de la mare distanță, și Magaye Gueye, după un contraatac dus la capăt excelent, au făcut ca Dinamo să obțină o victorie categorică în etapa a 13-a din Liga 1 și să urce pentru moment pe locul 8 în clasament.
Trupa lui Daniel Pancu nu a mai contat în atac, singurele ocazii fiind șutul în bară expediat de la începutul reprizei secunde de Platini, și penalty-ul ratat în prelungiri de Vanzo.
Rămas la Dinamo pe postul de antrenor principal după plecarea lui Cosmin Contra, Jerry Gane confirmă că nu știe ce va face din iarnă, însă își va ține promisiunea pe care a făcut-o în urmă cu o săptămână, și anume că va sta la echipă cel puțin până în pauza de iarnă.
„Câinii” mai au în față două partide din această primă parte a sezonului, cu CFR Cluj și cu Academica Clinceni. Gane crede că poate termina chiar pe loc de play-off turul campionatului dacă va obține minim 4 puncte din aceste două întâlniri.
„Trecem printr-o perioadă foarte bună pe plan sportiv, a patra victorie consecutivă, jucătorii trebuie felicitați pentru jocul de astăzi. Am început mai greu, am intrat mai greu în joc, am reușit să egalăm dintr-un penalty. A doua repriză a fost foarte bună. După golul doi ne-am descătușat și am meritat clar victoria și cele trei puncte.
Cine a decis să plece a plecat. Acum, în ultimele zile, fanii au avut discuții cu jucătorii legat de viitor. Ei încearcă zi de zi să ne ajute, să găsească soluții. Sper să găsească soluții, se discută.
Partea spaniolă, am spus și înainte de meci, vine cu promisiuni care nu sunt onorate. Deocamdată mai rămân pentru aceste două meciuri și vedem, am spus că voi rămâne aici și voi rămâne conectat 100% cu băieții. Patru puncte ar fi extraordinare din aceste două meciuri”, a declarat Jerry Gane la flash-interviuri.
După fiecare gol marcat, jucătorii lui Jerry Gane s-au întors spre tribune și au aplaudat, în semn de mulțumire pentru fanii care s-au mobilizat și au strâns bani pentru a le plăti prime.
La începutul acestei săptămâni, Pablo Cortacero l-ar fi anunțat pe Diego Fabbrini prin intermediul unei conversații pe whatsapp că până miercuri, va aduce 1,5 milioane la club, iar acesta dădea garanții că dacă nu se ține de cuvânt, aceasta va fi ultima promisiune pe care o face.
Până miercuri ajung sigur cei 1,5 milioane de euro. E ultima promisiune pe care o mai fac. Dacă nu intră, gata”, a anunțat Pablo Cortacero.
Așa cum era de așteptat, banii nu au intrat, iar acest lucru face ca incertitudinea din Ștefan Cel Mare să devină din ce în ce mai mare. Majoritatea jucătorilor iberici veniți în vară la Dinamo, atrași fiind de proiectul prezentat de Pablo Cortacero și de salariile uriașe din contract, și-au depus acum memorii ca să poată deveni liberi de contract după restanțele salariale uriașe.
Până acum, în urma memoriilor depuse la FIFA, Dinamo a pierdut trei jucători, iar în zilele următoare se așteaptă ca încă câțiva străini veniți în vară să părăsească formația alb-roșie. Borja Valle, Isma Lopez și Rene Hinojo sunt cei care s-au săturat de promisiunile acționarilor spanioli și au părăsit România.
„Le dedicăm victoria fanilor, știu că sunt foarte mulți, și acum ne-au așteptat. Sunt mii de suporteri dinamoviști care se bucură, mă bucur că le putem da această satisfacție. E greu, dar eu zic că avem un moral foarte bun după patru victorii. Joi, la meciul cu CFR, vom vedea ce strategie vom avea și cum vom putea să facem un meci frumos.
Mai e o săptămână. Să vedem dacă vom continua așa, e foarte greu și pentru suporteri să suțsțină clubul. Cineva trebuie să vină lângă echipă, echipa asta trebuie să meargă mai departe, cu mine sau fără mine.
Ceva trebuie să se întâmple săptămâna asta. Sunt convins că suporterii o să găsească soluții. Ar fi bine să găsească o soluție, pentru suporteri va fi foarte greu să mențină echipa. Îmi e greu să vă spun că se va găsi o soluție”, a mai spus Gane.
Foto: Digi Sport
CITEȘTE ȘI:
- Alex Couto: „Eu sunt foarte îngrijorat! Nu e momentul să facem glume despre bani!”
- Dinamo, victorie categorică pentru suporteri: „Jos pălăria, sunt extraordinari!”
- Andrei Cristea, cuvinte de laudă pentru fanii dinamoviști: „E un model ceea ce fac!”
- Tricolorii mici, spre o nouă performanță!
- A FOST SAU N-A FOST? CHIAR NE-A ELIMINAT ARBITRUL?
- Edi Iordănescu a fost la un pas de o performanță istorică: „Simt că mi s-a făcut o mare nedreptate!”
- Verdictul specialiștilor după penalty-ul primit de Young Boys!
- Ionel Dănciulescu nu ia în calcul ca Dinamo să înceapă de la zero, din Liga a 4-a: „Refuz să mă gândesc!”
- Gabriel Debeljuh, după comoția suferită în timpul meciului de la Berna: „Nu mi-am amintit nimic din ultimele trei luni!”
- Mario Camora l-a făcut praf pe Benoit Bastien: „Nu știu cum arbitrează el în Europa League, e un mare penibil!”
- Prima reacție a lui Neluțu Varga după finalul dramatic de la Berna: „Mi-e inima frântă!”
- Marius Bilașco: „O mare greșeală de arbitraj a decis meciul! Nici ei n-au cerut penalty!”