Familia ar putea conta în luarea unei decizii finale!
Academica Clinceni și Dinamo au încheiat la egalitate ultimul meci din acest an, scor 1-1, iar ilfovenii rămân neînvinși în ultimele 8 etape și încheie 2020 pe loc de playoff, în timp ce alb-roșii se află în continuare abia în a doua parte a clasamentului.
Dinamoviștii au fost cei care au deschis scorul în minutul 65, prin șutul lui Paul Anton din afara careului, aflat la a treia reușită din acest sezon pentru „câini”.
Bucuria trupei lui Jerry Gane nu a durat foarte mult, întrucât peste doar 11 minute, Academica Clinceni a egalat prin Chunchukov și a stabilit astfel scorul final al ultimei partide din unul dintre cei mai grei ani din istoria lui Dinamo.
Paul Anton nu a fost mulțumit de remiza de la Clinceni, iar la finalul partidei a anunțat că în această pauză competițională ar putea părăsi echipa.
La finalul meciului, mijlocașul dinamovist a declarat că va avea o discuție cu conducerea și va încerca să afle ce urmează să se întâmple la echipă.
„Este o situație foarte grea, foarte dificilă, instabilitatea asta ne-a apăsat. E clar că dacă nu se vor schimba lucrurile, nu se poate continua așa. O să am o discuție la club, să vedem ce gânduri sunt.
Am o familie, sunt responsabil pentru asta. N-am încasat nimic de când am venit, doar două bonusuri care au plătite de către fani”, a declarat Paul Anton la flash-interviuri.
Dinamo a terminat anul pe locul 10 acumulând doar 16 puncte în cele 15 meciuri jucate. În cursul zilei de astăzi va avea o ședință decisivă pentru soarta alb-roșilor.
Foto: Digi Sport
CITEȘTE ȘI:
- Daniel Popa nu o iartă pe Dinamo: „Sunt banii mei şi vreau să mi-i recuperez!”
- Dumitru Dragomir a vorbit la superlativ despre un jucător al Craiovei: „Va fi unul dintre cei mai buni din această ţară!”
- Sorin Cârțu și Mihai Stoica continuă să se atace reciproc cu orice ocazie!
- Borja Valle și Rene Hinojo aduc la lumină noi dezvăluiri despre dezastrul de la Dinamo: „Noi am plătit bucătarii!”
- Dan Nistor, cât se poate de sincer după eșecul cu FCSB: „Scorul putea să fie mult mai mare!”
- Încă un jucător o părăsește pe Dinamo înainte de pauza din iarnă: „Au adus o mulțime de familii în genunchi!”
- Sorin Cârțu anunță transferuri urgente în iarnă la Craiova: „Va fi o nebunie!”
- Toni Petrea rămâne cu picioarele pe pământ după victoria clară din Bănie: „Nu e o victorie decisivă!”
- Papură recunoaște superioritatea FCSB-ului: „Nu am putut ține ritmul cu echipa adversă!”
- Florin Tănase bagă frica în adversari: „Vom fi și mai puternici după cantonamentul de iarnă!”
- Ricardo Grigore speră până în ultimul moment în salvare: „Nu îmi imaginez fotbalul fără Dinamo!”
- Ionel Dănciulescu nu mai suportă minciunile spaniolilor: „Cortazero să predea acţiunile suporterilor!”