Atacantul francez a intrat în istoria londonezilor!
Atletico Madrid și Chelsea s-au întâlnit pe Național Arena în manșa tur a optimilor din Champions League, iar unicul marcator al partidei a fost francezul Olivier Giroud care a reușit o foarfecă superbă.
În minutul 68, francezul a reușit să înscrie, însă a trebuit să aștepte peste 3 minute pentru a-i fi validată reușita de VAR.
„Este minunat pentru mine şi pentru echipă că am marcat. Dar cu VAR trebuie să ai încredere şi răbdare. A durat cam mult până s-a luat decizia, dar, cum a spus şi arbitrul, era o decizie importantă, chiar dacă este ciudat să aştepţi trei minute pentru a celebra”, a declarat Giroud.
Acesta a vorbit și despre stadionul și condițiile de la noi dar și despre prietenia cu atacantul naționalei, Claudiu Keșeru:
„Să fiu sincer, e un stadion frumos, ne-a plăcut să jucăm aici, chiar dacă a fost puţin cam frig. Nu am vorbit cu el (n.r. Claudiu Keseru), dar dacă am fi putut juca în prezenţa spectatorilor, aş fi fost fericit să-l văd la sfârşitul meciului, dar, din păcate, nu putem vedea pe nimeni, aşa că, poate altă dată”, a mai spus Olivier Giroud.
Returul optimilor de finală UEFA Champions League dintre Atletico Madrid și Chelsea se va disputa pe 17 martie la Londra.
Foto: Chelsea
CITEȘTE ȘI:
- Oblak după înfrângerea lui Atletico cu Chelsea: „Nu s-a terminat la București această dublă!”
- Dinamoviștii îl fac praf pe Juan Camara: „I-am oferit un contract foarte bun, dar nu l-a interesat!”
- Motivele pentru care Ante Vukusic nu a făcut deplasarea la Hermannstadt: „Nu am avut nicio discuție!”
- Gigi Becali o acuză pe CFR și anunță că își retrage echipa din Liga 1: „Aduceți VAR cât mai repede!”
- Juan Camara, fericit că a ajuns la Craiova: „Am luat cea mai bună decizie!”
- Patrick Kluivert şi Guus Hiddink au intrat în Programul DDB: „Am discutat şi despre venirea lor în România!”
- Conducerea CFR-ului, mesaj pentru CCA: „Să nu se arbitreze sub presiunea pusă de celelalte echipe!”
- Edi Iordănescu, mai nervos ca niciodată pe arbitraj: „A fost o seară catastrofală!”
- Mihai Stoica, replică ironică pentru centralul Cătălin Popa: „Avem în sfârșit parte de o schimbare!”
- Toni Petrea își bagă jucătorii în ședință: „Exagerăm mult cu acțiunile individuale!”
- A FOST SAU N-A FOST? N-A MERS TREABA CU PENALTY-UL!
- Florin Tănase, extrem de nervos după al treilea eșec consecutiv: „Observatorul vine în adidași!”