Patronul FCSB, Gigi Becali se află într-un moment de impas în legătură cu transferul unui jucător.
După momentele de tensiune din meciul cu Farul Constanța, în care victoria a fost greu de obținut, apar alte probleme și din punct de vedere financiar.
Gigi Becali, patronul FCSB, a dezvăluit recent că transferul lui Florinel Coman la echipa Al-Gharafa din Qatar a întâmpinat o problemă majoră din cauza unor hackeri care au deturnat banii către un cont greșit din Vietnam.
Transferul, în valoare de 5,25 milioane de euro, trebuia să fie o afacere fără complicații, dar în urma acestei escrocherii, Becali nu a primit încă suma datorată. Această întârziere a plăților l-a determinat pe Becali să activeze o clauză penală, conform căreia clubul din Qatar este obligat să îi plătească încă un milion de euro.
Becali a luat deja măsuri pentru a recupera banii, apelând la FIFA pentru a interveni și a rezolva situația. În plus, acesta a precizat că nu va ceda până când nu va primi integral suma cuvenită, inclusiv penalitatea impusă.
Patronul FCSB a arătat clar că nu va tolera astfel de greșeli și că echipa din Qatar va trebui să suporte consecințele, inclusiv plata sumei suplimentare. Această situație a stârnit discuții aprinse în lumea fotbalului, iar cazul este de așteptat să fie monitorizat îndeaproape de autoritățile fotbalistice internaționale.
„Problema e că n-am primit banii de pe Coman. Ei zic că au dat banii, dar au fost păcăliți și au băgat banii în Vietnam. Ei au trimis un semn că au trimis banii în Vietnam, ei așa au zis. Ei acum trebuie să-mi dea un milion în plus. Am vorbit la FIFA. Am mai avut probleme cu ei, la Keșeru.
Ei aveau contul nostru, le-am trimis. Ei spun că ne-au trimis factură, dar niște hackeri au spart conturile și ne-au modificat mail-urile, vrăjeală! Am trimis la FIFA să mai luăm un milion, adică 6. Noi nu avem treabă, noi trebuie să ne primim banii. Este clauză penală, trebuie să dea încă un milion”, a afirmat Gigi Becali la Digi Sport.
Chiar în ziua în care patronul roș-albaștrilor a dezvăluit apariția acestor probleme, Florinel Coman a debutat în mod oficial pentru noul său club, fiind foarte aproape să înscrie un gol absolut superb din lovitură liberă, însă bara transversală s-a opus șutului fostului fotbalist a celor de la FCSB.