Patronul și-a încurajat echipa de pe margine într-un mod inedit!
Chiar dacă Gigi Becali dorește să nu mai vorbească cu presa, el continuă să facă show la meciurile echipelor sale. FCSB 2 – CSA Steaua s-a terminat cu scorul de 1-2, acesta fiind primul duel între echipele roș-albastre.
Patronul lui FCSB a fost prezent la meciul dintre echipa a doua a clubului său și CSA Steaua, unul dintre cele mai așteptate dueluri din Liga a 3-a.
În minutul 80, omul de afaceri și-a încurajat echipa într-un mod inedit: „Hai, Istrate! Hai cu golul, băieți, că suntem în inferioritate numerică! Păi râde Talpan de noi?”
Câteva minute mai târziu, Gigi Becali s-a enervat la o fază la care arbitrul n-a dat fault pentru FCSB 2, ci a dat pentru CSA Steaua. El a izbucnit la adresa arbitrului: „Bă, arbitru nenorocit! Dă-mi mie galben!”
Partida a fost spectaculoasă, cu multe faze de poartă. Ardean a deschis scorul pentru FCSB 2 în minutul 45. CSA Steaua a rămas în inferioritate în minutul 62 după ce Morariu a primit cartonașul roșu, dar a reușit să câștige. Chipirliu a egalat din pasa lui Zaharia, iar Antohi Andrei a înscris golul victoriei în ultimele secunde ale confruntării.
Fanii celor două echipe sunt într-un război total!
Suporterii CSA Steaua s-au arătat deranjați de faptul că FCSB a interzis transmiterea meciului de către Steaua TV și au reacționat rapid la adresa clubului lui Gigi Becali. Aceștia au prezentat meciul de sâmbătă ca fiind între „FC Gazde” și Steaua, printr-un banner uriaș.

Steliștii au publicat pe rețelele sociale poze cu mesaje precum „Steaua e în Ghencea” și „Ghencea este casa noastră, Berceni este stâna voastră”. Mai mult decât atât, aceștia au mers la baza sportivă a clubului FCSB și au atașat un abțibild cu o oaie pe emblema FCSB de la intrarea în complex.
Răspunsul din partea susținătorilor FCSB a venit imediat. Tornado 47 i-a contrat pe rivalii de la CSA cu următorul mesaj: „Din 2017 cu toții vă mințiți / Voi n-ați fost Steaua și nici nu o să fiți”.

CSA Steaua, favorită la promovare!
În prima etapă a sezonului de Liga a 3-a, CSA Steaua a învins-o categoric pe CS Balotești, scor 5-1. FCSB 2 a pierdut derby-ul cu Dinamo 2, scor 2-3.
Din seria a 4-a mai fac parte Progresul Spartac, Metalul Buzău, Rapid 2, CS Tunari, Concordia Chiajna 2 și FC Voluntari 2.
Foto: ProSport
CITEȘTE ȘI:
- FCSB transferă de urgență peste noapte!
- Cătălin Straton, tot mai aproape de FCSB!
- Mihai Stoica, primul interviu oficial după infectarea cu COVID-19 și meciul nebun cu Backa Topola!
- CFR Cluj și FCSB și-au aflat posibilele adversare din play-off-ul Europa League!
- Explicațiile lui Eduard Pap, după golul încasat în minutul 2 de la Shkendija!
- Mihai Stoica: „Asta a fost minunea de care numai MAGICA STEAUA poate fi capabilă în Europa!”
- Mihai Pintilii trage un semnal de alarmă după meciul nebun din Serbia: „Nu știu câți vom fi sănătoși!”
- FCSB și Backa Topola au intrat în istoria competițiilor europene!
- Valeriu Iftime a găsit vinovații pentru eșecul suferit de FC Botoșani cu Shkendija!
- Dan Petrescu și cele 9 subiecte importante abordate într-o conferință de presă!
- FCSB are emoții uriașe înainte de duelul din Europa League!