Fostul portar al campioanei s-a despărțit sâmbătă seara de Al Shabab!
Giedrius Arlauskis, fostul portar al celor de la CFR Cluj a fost dat afară de la Al Shabab și poate reveni la CFR Cluj din postura de jucător liber de contract, conform GSP.ro.
Regulile din campionatul saudit permit legitimarea a doar șapte jucători străini, iar Arlauskis a fost cel ales de către conducere să fie dat afară pentru a-i face loc lui Ighalo, fost jucător la Manchester United.
Portarul lituanian își dorea să se dueleze și cu Dan Petrescu în Arabia Saudită, însă până la urmă această variantă a picat, iar „Bursucul” a ajuns în cele din urmă în Superliga Turciei, la Kayserispor.
„Nu citesc presa de aici. Nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu înţeleg nimic. Azi eşti aici, mâine eşti acolo, nu se ştie niciodată. Eu zic că Dan Petrescu are toate şansele să vină la Al Nassr, dacă e dorit de Al Nassr.
De ce nu? Hai să vină! Mi-ar plăcea să mă bat cu el. Mi-a fost antrenor, acum îl vreau şi ca adversar”, declara Arlauskis în urmă cu aproximativ o lună.
Arlauskis a jucat doar opt meciuri de campionat pentru liderul ligii saudite, iar cota lui de piață este de 1.8 milioane de euro, conform Transfermarkt.
Arlauskis este unul dintre cei mai titrați jucători străini din istoria Ligii 1. A câștigat nu mai puțin de cinci titluri în România: trei cu CFR Cluj, unul cu Unirea Urziceni și unul cu FCSB.
Foto: ProSport
CITEȘTE ȘI:
- Marinos Ouzounidis, prezentat oficial la Craiova: „O să iau câteva măsuri de corecție!”
- Sorin Cârțu anunță transferuri la Craiova pe ultima sută de metri: „Noi mai avem niște ținte!”
- Ioan Niculae îl întoarce pe Budescu din drumul spre FCSB: „Cred că ne vom înţelege!”
- Sorescu, gata să plece de la Dinamo: ”Nu mai vreau să rămân la nivelul acesta!”
- Dani Coman, mesaj direct pentru Budescu: „Dacă va merge la FCSB, s-ar putea să regrete!”
- Presa din Italia anunță un transfer surpriză la CFR: „Tranzacție parafată!”
- Singurul român care a lucrat alături de Ouzounidis îl laudă pe Mihai Rotaru: „Va schimba fața echipei!”
- Vestea așteptată de toți fanii FCSB! Haruț, prezentat oficial și gata să debuteze!
- Ne-a eliminat din barajul pentru EURO, iar acum se va lupta pentru titlu în Liga 1!
- Dinamo – FCSB, primul meci după aproape un an cu fani în tribune?
- Miodrag Belodedici vrea ca FCSB să joace în Ghencea!
- Fostul colaborator al lui Ouzounidis laudă decizia Craiovei: „Este un antrenor deja experimentat!”