FCSB se află la limita de a pierde la „masa verde” partida cu Slovan Liberec!
FCSB primește lovitură după lovitură. După ce Alexandru Buziuc a aflat că este infectat cu noul coronavirus, alți patru jucători au primit rezultatele testelor de astăzi.
FCSB se pregătește pentru partida cu Slovan Liberec din turul 3 preliminar al Europa League, astfel că jucătorii formației roș-albastre au fost testați din nou pentru COVID-19, la proprie inițiativă.
Mai mult, testările pentru formația patronată de Gigi Becali nu s-au oprit. Miercuri, 23 septembrie, urmează verificarea impusă de UEFA, la o clinică aleasă de forul de la Nyon, toate acestea pentru a nu exista probleme la ora partidei cu Slovan Liberec din turul 3 preliminar al Europa League.
Alte 4 cazuri în rândul jucătorilor, după confirmarea lui Alexandru Buziuc!
Florinel Coman, Marius Briceag, Olimpiu Moruțan și Valentin Crețu sunt și ei infectați. În acest moment, roș-albaștrii au 14 jucători infectați.
Alexandru Buziuc s-a simțit rău după meciul cu FC Argeș și a fost testat pentru a vedea dacă a contactat virusul asiatic, iar rezultatul a fost pozitiv. Atacantul își pierduse gustul și mirosul la scurt timp după duelul din etapa a 4-a din Liga 1.
- Andrei Vlad – portar
- Andrei Miron – fundaș central
- Iulian Cristea – fundaș central
- Ovidiu Popescu – mijlocaș
- Ionuț Vînă – mijocaș
- Darius Olaru – mijlocaș
- Florin Tănase – mijlocaș (a avut un prim test negativ)
- Andrei Pandele – mijlocaș
- Sergiu Buș – atacant
- Alexandru Buziuc – atacant
- Olimpiu Moruțan – mijlocaș
- Marius Briceag – fundaș
- Florinel Coman – mijlocaș
- Valentin Crețu – fundaș
De asemenea, Ovidiu Kurti, Marius Popa, Toni Petrea (a avut un prim test negativ), Thomas Neubert, Horea Codorean, Sorin Cristof, Mihai Stoica, Bogdan Stoica, Marius Ianuli, toți făcând parte din staff-ul roș-albaștrilor, sunt și ei infectați cu COVID-19.
Protocolul UEFA cere cel puțin 13 jucători, inclusiv un portar, să fie disponibili într-o echipă pentru că partida să se dispute, însă FCSB are din nou emoții uriașe înainte de partida cu cehii de la Slovan Liberec de joi. Meciul se va disputa într-o singură manșă la Giurgiu de la ora 21:30, dar până atunci roș-albaștrii mai trebuie să treacă peste o serie de teste.
Pe cine se va putea baza FCSB la meciul de joi seară?
FCSB nu mai scapă de veștile groaznice și are din nou emoții uriașe înainte de partida cu Slovan Liberec din turul 3 preliminar al UEFA Europa League. Formația patronată de Gigi Becali mai are doar 16 jucători eligibili care au mai avut cât de cât contact cu prima echipă, dintre care însă 3 portari, pentru partida de joi, aflandu-se la limita de a pierde la „masa verde”, dacă meciul nu va putea fi cumva amânat, în cazul în care mai apar cazuri pozitive în rândul jucătorilor.
Cătălin Straton, Răzvan Ducan, Răzvan Udrea (toți portari), Gabriel Simion, Ionuț Panțîru, Ștefan Cană, Alexandru Pantea, Ovidiu Perianu, Octavian Popescu, Ovidiu Horsia, Rareș Trif, Laurențiu Ardelean, Marian Botezatu, Dennis Man, Adrian Petre și Robert Ion sunt jucătorii care momentan nu au fost depistați pozitiv și au apucat să prindă minute în Liga 1 pentru FCSB.
Echipa probabilă a FCSB-ului: Cătălin Straton – Alexandru Pantea, Ștefan Cană, Ovidiu Perianu, Ionut Panțîru – Robert Ion, Gabriel Simion, Octavian Popescu – Dennis Man, Adrian Petre, Ovidiu Horsia.
Florin Tănase și Toni Petrea ar putea fi și ei valizi!
Mijlocașul Florin Tănase a fost în „primul val” de îmbolnăviți ai echipei lui Gigi Becali, iar acum acesta s-a recuperat și este gata să reintre pe teren.
Căpitanul roș-albaștrilor ar putea apărea în primul 11 de joi doar cu o condiție: să fie negativ și în al doilea test, care va avea loc miercuri, la o clinică autorizată de către UEFA!
De asemenea, și antrenorul principal al echipei, Toni Petrea, a avut un test negativ, însă pentru a putea sta pe bancă joi cu Slovan Liberec, trebuie să îndeplinească aceeași condiție ca în cazul căpitanului Florin Tănase.
Variantele pe care le au în calcul staff-ul FCSB și conducerea UEFA!
1. Forfait FCSB și 0-3 la „masa verde”: Protocolul UEFA pentru apariția de cazuri COVID-19 prevede o condiție obligatorie pentru ca o echipă să poată disputa un meci: să aibă valizi, dintre cei înscriși pe tabelul trimis la UEFA, cel puțin 13 fotbaliști, dintre care minimum un portar. FCSB ar putea anunța forul de la Nyon că nu dispune de jucători suficienți, caz în care Comisia de Disciplină de la UEFA va decide 3-0 la „masa verde” pentru Slovan Liberec.
2. FCSB să joace cu copiii: A doua variantă e ca FCSB să se prezinte joi la meci cu tot ce are negativ dintre jucătorii de la prima echipă, dar și pe cei de la echipa a doua. Lista pe care FCSB a trimis-o la UEFA conține practic și fotbaliștii de la FCSB 2, astfel că pot apărea variante salvatoare pentru roș-albaștrii, dacă nu vor mai apărea rezultate pozitive în următoarele 24 de ore. Chiar și așa însă, alcătuirea unui prim 11 ar presupune dificultăți majore.
3. FCSB să ceară amânarea meciului: FCSB ar putea încerca să facă o solicitare la UEFA prin care să amâne câteva zile meciul cu Slovan Liberec, din turul 3 al Europa League. Roș-albaștrii ar vrea ca această confruntare să se dispute sâmbătă pentru a putea alinia măcar un prim 11 valid și de a nu risca să fie eliminați la „masa verde”.
Dacă va trece cu bine de turul 3 preliminar, FCSB o va întâlni mai departe pe câștigătoarea meciului dintre APOEL si Zrinjski, într-o singură manșă care ar urma să se joace la București!
Foto: Facebook/FCSBOfficial
CITEȘTE ȘI:
- Hervin Ongenda revine în Liga 1, după ce a avut de ales între Dinamo și FC Botoșani!
- Încă un caz de COVID-19 în rândul jucătorilor de la FCSB!
- Romario Benzar a semnat!
- Vești bune pentru CFR și FCSB venite din Suedia și Cehia!
- Jucătorul momentului din Liga 1 își motivează colegii pentru următorul duel: „Va fi meciul sezonului!”
- Cătălin Straton a ajuns deja la inima suporterilor roș-albaștrii!
- Laszlo Balint, nemulțumit de jucătorii săi: „Echipa pe care o antrenez nu a avut suflet!”
- Verdict îngrijorător pentru FCSB în cazul accidentării lui Florinel Coman!
- Urmează noi schimbări la nivelul conducerii la Dinamo!
- UTA: „Nu vom rezista în Liga 1!”
- Scandal intern la Craiova, după declarațiile lui Cristiano Bergodi: „Aud mereu Georgia, Georgia!”