Toni Petrea, extrem de mulțumit de jucătorii săi!
FCSB a plecat în Antalya pentru cantonamentul de iarnă și riscă, la revenirea în România, să intre 14 zile în carantină, Turcia fiind una dintre țările cu grad ridicat de risc de infectare cu COVID-19.
Roș-albaștrii sunt singurii care au decis să facă pregătirea din această perioadă în afara țării, însă oficialii liderului din Liga 1 au dat asigurări că au luat toate demersurile legale ca la revenirea în România să nu aibă probleme privind carantinarea echipei.
FCSB ar trebui să joace chiar cu Astra primul meci oficial din acest an, la o zi după revenirea în țară, adică vineri, 15 ianuarie, în prima etapă din retur, a 16-a din Liga 1.
Toni Petrea, antrenorul lui FCSB, este optimist înaintea reînceperii sezonului competițional pentru echipa sa și se declară mulțumit de forma jucătorilor săi după cantonamentul de iarnă.
„După o vacanță destul de scurtă, dar cred că bine meritată pentru jucători, a urmat această perioadă, la fel de scurtă, de pregătire. Condițiile foarte bune, n-am de ce să mă plâng. Cred că ne-am îndeplinit obiectivele pe care ni le-am propus înainte de a veni aici. Țin să le mulțumesc jucătorilor pentru modul în care au reacționat și au răspuns la ceea ce le-am cerut și nu rămâne decât să aștept nerăbdător începutul sezonului.
Din fericire, nu am avut probleme medicale majore. Chiar jucători cu probleme medicale, mai vechi, au revenit cât de cât lângă echipă, s-au mai antrenat cu lotul și sunt pe un drum bun al programului de recuperare. Deci, cred că suntem 100% apți pentru începerea noului sezon.
Astra este un adversar care a încheiat anul foarte bine, cu niște rezultate foarte bune într-o revenire de formă. Va fi un meci dificil, un meci disputat, ca toate celelalte. Ne așteaptă o perioadă destul de grea, cu jocuri din trei în trei zile, cu o încărcătură atât fizică, cât și emoțională, foarte mare. Trebuie să fim atenți și să încercăm să gestionăm cât mai bine aceste meciuri și să căutăm să obținem cât mai multe puncte”, a declarat Toni Petrea înaintea meciului cu Astra Giurgiu.
În urmă cu două zile, după tragerea la sorți a optimilor Cupei României, FCSB a aflat că va da piept cu marea rivală Dinamo în această fază a competiției, astfel că vom avea parte de două derby-uri în decurs de numai o săptămână.
Primul va avea loc pe 3 februarie în runda cu numărul 21 din Liga 1, iar pe 10 februarie marile rivale se vor întâlni în Cupă.
Toni Petrea a vorbit în premiera despre cele două jocuri împotriva dinamoviștilor, și deși formația din Ștefan Cel Mare traversează o perioadă extrem de dificilă, acesta crede că jucătorii lui Dinamo se vor motiva în plus pentru duelurile cu roș-albaștrii.
„Aștept cu interes mare. Indiferent de poziția în clasament, un meci contra lui Dinamo este un derby. Cred că toată lumea conștientizează acest lucru. Din păcate, nu putem beneficia de aportul suporterilor în tribune, însă vom încerca să ne calificăm mai departe în Cupa și în campionat să câștigăm meciul împotriva lor. Până atunci, avem alte meciuri la care trebuie să ne gândim”, a mai spus Toni Petrea în cadrul conferinței de presă de pe canalul oficial de YouTube al FCSB-ului.
Foto: ProSport
CITEȘTE ȘI:
- Adam Nemec amenință și el cu plecarea: „Nu înțeleg cum astfel de situații se pot petrece în secolul 21!”
- Edi Iordănescu, impresionat de Academica Clinceni: „Nu este una dintre revelații, este revelația sezonului!”
- Jerry Gane a intrat definitiv la sufletul dinamoviștilor: „Cred în suporteri, în tot ceea ce fac!”
- Narcis Răducan, mesaj pentru Denis Haruț după ce a refuzat-o pe FCSB: „Nu cred că are de câștigat!”
- Paul Anton, mesaj public adresat lui Pablo Cortacero: „Să cedeze clubul! Nu pot să își bată joc de noi la infinit!”
- CFR a încercat să plece într-un cantonament în afara țării, dar nu a primit aviz!
- O nouă echipă se retrage din Liga a 2-a după ce anul trecut lupta la promovare până în ultimele secunde!
- Gigi Becali, despre jucătorii aduși din curtea Universității Craiova: „E adevărat, pe el l-am furat!”
- A FOST SAU N-A FOST? A SOSIT SISTEMUL VAR ÎN ROMÂNIA!
- Dinamo riscă din nou să fie depunctată!
- Gigi Becali vine cu un nou răspuns pentru contestatari: „Anul ăsta nu vom rata campionatul!”
- Președintele AFAN face dezvăluiri neașteptate despre situația de la Dinamo: „Și-au depus notificarea de 15 zile!”