Ardelenii nu au primit niciun gol în competiția internă de la numirea noului antrenor!
CFR Cluj merge perfect de la sosirea lui Edi Iordănescu pe banca tehnică și a câștigat a treia partidă consecutivă în campionat cu scorul de 2-0, de data aceasta împotriva lui Dinamo, în Ștefan Cel Mare.
Ardelenii au dominat cea mai mare parte a meicului și și-au făcut misiunea ușoară încă din prima repriză, după ce Gabriel Debeljuh, în minutul 14, și Adrian Păun, în minutul 44, au punctat pentru campioana României și au pus la adăpost cele 3 puncte care o apropie pe CFR momentan la un singur punct de prima poziție.
De la sosirea la Cluj, Edi Iordănescu are un parcurs excelent în campionat, acolo unde echipa a câștigat cele trei partide de când a fost instalat noul tehnician, iar mai mult decât atât, nu a primit niciun gol.
Singurul eșec al lui Edi Iordănescu a venit în UEFA Europa League, acolo unde CFR a pierdut dramatic cu Young Boys Berna, scor 2-1, în finala pentru calificarea în primăvara europeană.
La finalul jocului din Ștefan Cel Mare, Edi Iordănescu s-a arătat extrem de mulțumit atât de succesul ardelenilor, cât și de faptul că CFR Cluj s-a descurcat bine într-o serie de foc: deplasări la Iași, la Berna și acum la București, precum și derby-ul cu FCSB.
”Sunt trei victorii fără gol primit, la două goluri diferență. Nimeni nu poate contesta victoria noastră, ne bucură punctele. Am reuşit să facem ce trebuia în prima repriză. Ne așteptam la un joc greu, cu un adversar fără presiune multă. Contextul era dificil, am avut trei deplasări, la Iași, la Berna și aici. Plus meciul cu FCSB acasă.
Am ieșit bine din această perioadă, sper că vom continua la fel și cu Craiova. Mă bucur că cei care au intrat în prima repriză și-au adus contribuția, au avut eficiența și prospețimea necesare.
Avem jucători valoroși. Nu întâmplător acești băieți au făcut performanță, atât la nivel intern, cât și internațional. E motivul principal pentru care am acceptat să vin aici. Am tot recuperat puncte. Vrem să recuperăm puncte și în ultima etapă, să intrăm în lupta pentru titlu. Sunt bucuros că antrenez jucători extrem de valoroși și cu caracter”, a punctat Edi Iordănescu.
Grație acestui succes, CFR Cluj a egalat-o la puncte pe FCSB și s-a apropiat la numai un punct de liderul Universitatea Craiova. Cele două joacă însă în meci direct astăzi, de la ora 20:30, în ultimul duel al etapei cu numărul 14 din Liga 1.
Edi Iordănescu a anunțat că va urmări cu atenție derby-ul care se va disputa pe Ion Oblemenco și speră ca în iarnă să reușească să își pună amprenta și mai serios pe jocul echipei pe care a preluat-o de aproape două săptămâni.
„Încercăm să monitorizăm Craiova, așteptăm meciul lor de mâine cu FCSB. Cunoaștem adversarul în linii mari, dar e un derby. Trebuie să ne refacem, să avem un tonus bun. În primăvară sper să avem o forță și mai mare.
Nu vreau să mă hazardez. Sunt mesaje pe care le dau, lucruri pe care le discutăm, le pregătim. Sunt multe lucruri bune și foarte bune pe care vreau să le consolidez, pe care le-am moștenit. Dar sunt și lucruri pe care vreau să le îmbunătățesc, pe altele să le și schimb. Vreau să jucăm şi mai pozitiv, cu mai multă posesie şi mai multă eficienţă în ultima treime a terenului”, a mai spus Edi Iordănescu.
Ultima partidă din acest an a campioanei României este în compania Universității Craiova, marți, 22 decembrie, de la ora 20:30. Dacă o va ajuta și jocul rezultatelor și se va impune în derby-ul din Gruia, CFR poate încheia prima parte a sezonului pe primul loc în Liga 1.
Foto: Facebook/cfr1907
CITEȘTE ȘI:
- Jerry Gane, dorit în continuare de suporteri la Dinamo: „Mi-ar plăcea şi mie să rămân!”
- Cristi Bălgrădean nu și-a uitat trecutul dinamovist: „Doamne ferește de faliment!”
- Dorin Șerdean îi ia apărarea lui Pablo Cortacero: „Are toate intențiile bune!”
- Dan Petrescu, cuvinte de laudă pentru Edi Iordănescu: „O să câștige iar campionatul!”
- Toni Petrea nu a uitat de înfrângerea cu CFR nici înainte de derby-ul cu Craiova: „Venim după o înfrângere nemeritată!”
- Jucătorii din Liga 1 au cote noi, cine este cel mai valoros în 2020?
- Mirko Pigliacelli nu este speriat de forma lui Dennis Man: „Noi avem jucători mult mai buni!”
- Edi Iordănescu dă cărțile pe față: „CFR Cluj nu a fost favorizată de arbitru cu FCSB! Haideți să fim profesioniști!”
- Primele declarații ale lui Gigi Becali după aproape patru luni!
- Problemele de lot continuă la CFR Cluj: „Infirmeria este plină la noi!”
- Tomas Mejias: „Ce bine ar fi să am eu toți banii necesari ca să salvez Dinamo!”
- Edi Iordănescu, îngrijorat de forma lui Dinamo înainte de duelul direct: „Mă aștept la un joc extrem de dificil!”