Gabi Balint a explicat decizia prietenului său!
Rămas liber de contract după despărțirea de CFR Cluj, Dan Petrescu nu duce lipsă de oferte și a primit numeroase propuneri atât din zona Europei, cât și din cea arabă.
Tehnicianul român a negociat în ultimele zile cu Kayserispor și se pare că au ajuns la o înțelegere. Turcii l-au prezentat pe Facebook timp de câteva minute însă imediat au șters anunțul.
Ștergerea postării a surprins pe multă lume, iar acum fanii sunt împărțiți în două tabere, cei care cred că a fost o gafă, urmând ca prezentarea oficială să se facă în câteva zile, și cei care cred că negocierile au picat în ultimul moment.
Totuși, fostul coleg al lui Dan Petrescu din „Generația de Aur” a României, Gabi Balint, este de părere că „Bursucul” nu se va răzgândi pe ultima sută de metri și o va prelua pe Kayserispor, deși situația echipei este una foarte grea, iar timpul nu ar fi cel mai bun prieten al tehnicianului care a cucerit ultimele trei titluri de campion din România.
În Turcia, Kayserispor ocupă ultimul loc cu 10 puncte în 15 meciuri iar obiectivul lui Dan Petrescu ar urma să fie salvarea de la retrogradare. La echipă evoluează românii Cristi Săpunaru, Silviu Lung Jr. și Denis Alibec.
”E un antrenor mare pentru o echipă așa de mică! În Turcia contează doar Galatasaray, Fenerbahce, Beșiktaș. Dar ăsta e Dan Petrescu, nu are stare, cred că e prima ofertă clară venită. Nu mi se pare că a ales bine, dar financiar cred că i s-a promis o sumă bună de către doamna de acolo.
Cred că are șanse mari să salveze echipa, e mai ușor decât în China, nu e diferență mare de puncte și e antrenor bun, la asta se pricepe. Pentru el e bine că e o echipă înecată, mai rău nu are ce să se întâmple. Cred că poate să o salveze, e contracronometru, dar din câte știu are câțiva jucători buni. Cum e stilul lui, îi face să dea sută la sută”, a declarat Gabi Balint.
Dan Petrescu a mai avut o aventură de acest gen și în China, intre cele două perioade pe care le-a petrecut la CFR Cluj. Atunci, tehnicianul român nu a reușit însă să o salveze pe Guizhou Hengfeng de la retrogradare și a decis să se întoarcă în Gruia.
Foto: Facebook/cfr1907
CITEȘTE ȘI:
- Nu s-a dus la FCSB și „a rămas în coadă de pește!”
- Jerry Gane: „Ne-au spus că până vineri o să se plătească unul sau două salarii!”
- Marius Șumudică a confirmat venirea lui Dan Petrescu în Turcia!
- Dan Petrescu a fost prezentat la noua echipă!
- Olimpiu Moruțan, tot mai departe de FCSB! Care ar putea fi următoarea destinație?
- Gigi Becali a fost cucerit de noua „perlă” a FCSB-ului: „Este fenomen! Ca Messi, Ronaldo, Hagi!”
- Anamaria Prodan a reacționat în premieră după ce s-a speculat că ar prelua Dinamo!
- Gheorghe Mustață anunță finalul războiului dintre armată și Gigi Becali: „Se apropie ziua pensionării domnului Talpan!”
- Nicolae Badea nu are de gând să revină la Dinamo: „Nu mă voi implica mai mult decât am făcut-o până acum!”
- Cum poate reveni Constantin Budescu la FCSB?
- Ricardo Grigore nu mai crede în vorbele acționarilor spanioli de la Dinamo!
- Ante Puljic: „Cred că toţi colegii şi-au depus memorii!”