Dan Petrescu s-a atașat de CFR și speră să revină într-o zi la Cluj: „Cu siguranță mă voi întoarce acolo!”

Adevăratele motive care au dus la despărțirea de campioana României!

Plecat de aproape 10 luni de la CFR Cluj, Dan Petrescu a vorbit pe larg despre motivele despărțirii de echipa alături de care a dominat fotbalul românesc în ultimii ani.

Într-un interviu acordat lui Sorin Constantinescu, fostul tehnician al ardelenilor a vorbit despre problemele prin care a observat că trece echipa după plecarea sa, dezvăluind că această ruptură s-a produs din cauza neînțelegerilor cu anumite persoane din conducerea clubului, însă nu ar spune nu unei reveniri la Cluj, oraș de care a recunoscut că s-a atașat.

Alături de CFR Cluj, Dan Petrescu a câștigat de trei ori titlul de campion în România și a pus umărul și la cel de-al patrulea dus la capăt în cele din urmă de Edi Iordănescu.

De asemenea, „Bursucul” s-a aflat la cârma echipei din Gruia și în unul dintre cele mai bune parcursuri europene din istoria clubului. Pornind din turul 1 preliminar al UEFA Champions League, CFR Cluj a ajuns de două ori consecutiv în grupele UEFA Europa League, iar o dată, cu Dan Petrescu pe bancă, ardelenii s-au calificat în primăvara europeană, unde erau la un pas să o elimine pe Sevilla, cea mai titrată echipă a competiției ce avea să și câștige trofeul în acel sezon.

„Acum vreo patru ani terminasem contractul în Dubai. Patronul de la CFR Cluj care era nou m-a rugat dacă pot să îl ajut să merg acolo. El era patron nou, prima oară în fotbal, și avea ambiții mari. Cred că am făcut un lucru excelent să merg la CFR Cluj, să câștig trei campionate jumate și să aduc CFR în Europa în zone care vor fi greu de ajuns în viitor. Am ajuns să jucăm de la egal la egal cu Sevilla. Numai datorită arbitrului și regulamentului am fost eliminați. Cred că puteam să câștigăm Europa League. Și cu Celtic, și cu Rennes, cu Lazio, echipe mari, de care, în momentul de față și în viitor, nu ne mai putem apropia pentru că nu avem bani să investim.

După plecarea mea, problemele sunt mari. A fost o problemă internă. Ca în România, când cineva prinde putere, sunt foarte mulți oameni geloși. Nu am mai avut încredere în cineva din club. Am simțit că nu mai trebuie să stau. Cred că și-au dat seama că au greșit față de mine. Și mie mi-a părut rău pentru că mă atașasem de echipă. În afară de performanțe, este un oraș frumos, am plecat și cetățean de onoare de acolo, am avut trofee, medalii și amintiri superbe. Clujul rămâne una dintre casele mele și cu siguranță mă voi întoarce acolo”, a declarat Dan Petrescu în interviul pe care i l-a acordat lui Sorin Constantinescu, citat de cei de la digisport.ro.

După despărțirea de CFR Cluj, Dan Petrescu a mai avut o scurtă aventură petrecută în Turcia, pe banca celor de la Kayserispor. Tehnicianul în vârstă de 53 de ani a decis însă să se despartă de formația din prima ligă turcă după doar 8 meciuri, iar de atunci este fără angajament.

„Bursucul” a explicat că acum nu se grăbește să își găsească o nouă echipă pe care să o antreneze și a explicat de ce nu se consideră un antrenor scump, așa cum s-a spus despre el în mai multe rânduri.

„Acum aştept să antrenez o echipă, dar nu aş vrea să mă grăbesc. Toată lumea spune că sunt prea scump, dar nu este adevărat. Îmi fac meseria. Eu vreau bani numai la performanţă. Normal că vrei un salariu să trăieşti, dar bonusurile mari le vreau la performanţă. Aşa mi se pare normal”, a mai precizat Dan Petrescu.

CITEȘTE ȘI:

REȚELE SOCIALE

3,508FaniÎmi place
22,021CititoriConectați-vă
355AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI