Ce e posibil să se întâmple dacă CFR pierde meciul cu Dinamo Zagreb?
CFR Cluj și Dinamo Zagreb se întâlnesc miercuri, de la ora 21:00, la Cluj-Napoca, în turul doi preliminar din UEFA Champions League. La conferința de presă premergătoare partidei, au fost prezenți Alex Chipciu și bineînțeles Dan Petrescu, care a făcut din nou spectacol.
Antrenorul campioanei Romaniei a prefațat partida cu campioana Croatiei așa cum era de așteptat, spunând că formația lui Zoran Mamic este favorită clară, din toate punctele de vedere.
„Meciul ăsta vine cam repede pentru noi. Mult prea repede. N-am avut timp de nimic. De obicei ce fac în 6 zile a trebuit să fac acum într-o zi. N-am avut timp prea mult să vorbesc cu băieții pentru că a trebuit să studiez foarte bine adversarul. Am văzut 4 meciuri într-o zi. E foarte greu. Antrenorul lor este foarte inteligent când declară că șansele sunt egale. E clar că Dinamo Zagreb are cel puțin 90% șanse. E echipa favorită, are buget extraordinar, iar fotbalul croat e în fața celui românesc cu vreo 22 de ani, și la nivel de echipă națională, și la nivel de cluburi”, a spus tehnicianul ardelenilor.
Declarația care a surprins pe toată lumea a venit însă pe finalul conferinței de presă, atunci când „Bursucul” a fost întrebat despre ofertele care vin din afară. Deși a mai spus și cu alte ocazii că este pregătit tot timpul de ce e mai rău, Dan Petrescu a ținut să spună și înainte de meciul cu Dinamo Zagreb că are bagajul făcut.
„Eu mai am contract doi ani. Vreau să-l duc la capăt, dar v-am spus mereu că sunt cu valiza făcută întotdeauna. Am pierdut un meci acasă în 2020 și deja toată presa a scris că plec sau că sunt dat afară. Dacă pierd mâine e posibil să fiu dat afară. Am bagajul făcut. Eu mai am doi ani contract și vreau să-l respect, chiar dacă vin oferte din altă parte”, a declarat pe finalul conferinței de presă Dan Petrescu.
Dinamo Zagreb, campioana Croatiei, are un lot net superior față de cel al campioanei României. Conform Transfermarkt, echipa cu 36 de trofee interne câștigate, are un lot apreciat la aproximativ 94 de milioane de euro! Cei mai valoroși jucători al celor de la Dinamo Zagreb sunt portarul Dominik Livakovic, cotat la 12,50 milioane de euro, și atacantul Bruno Petkovic, cotat la nu mai puțin de 11 milioane de euro. De asemenea, croații au in lot și un fost jucător care a evoluat în Gruia, timp de un an, între 2012 și 2013, iar acesta este portughezul Ivo Pinto, care evoluează pe postul de fundaș dreapta. Golgheterul echipei este Mislav Orsic, care a înscris în editita trecută de campionat 13 goluri.
Dinamo Zagreb a fost prezentă în grupele actualului sezon de UEFA Champions League, fiind într-o grupă complicată, cu Manchester City, Atalanta și Shakhtar Donetsk. Aceștia au încheiat grupa pe ultimul loc, cu 5 puncte acumulate, după două egaluri cu ucrainienii de la Shakhtar, scor 2-2 și 3-3, dar au avut și o victorie categorică, în fața revelației din acest sezon, Atalanta, scor 4-0. Manchester City nu a avut emoții cu trupa antrenată de Zoran Mamic, pe care a învins-o de două ori cu 2-0 și 4-1.
„Unde se duc ei și unde mergem noi? Ei vând jucători pe 70 de milioane, iar noi nu vindem pe nimeni. Noi tot zicem că vindem pe ăla cu 12 milioane, pe ăla cu 15, pe ăla cu 17, dar până la urmă nu vindem pe nimeni. Jucătorii români nu joacă pe nicăieri, iar cei croați joacă pe la Barcelona și pe la Real Madrid. Noi toți ne dam cu părerea, dar niciunul nu spunem adevărul. Fotbalul croat e 100% peste fotbalul românesc. Ne place sau nu ne place, asta e realitatea. Voi tot timpul îmi spuneți că eu exagerez, spuneți-mi mie care e adevărul? Uitați-vă cât valorează lotul lor și cât valorează lotul nostru. Noi când am fost la Mondial ultima oară? Croația la ultimul Mondial pe ce loc a terminat? A terminat pe 2, putea să fie campioană mondială. Cați jucători vând pe an cei de la Dinamo Zagreb? Știți pe cați bani? CFR Cluj de cât a vândut în ultimii 5 ani? Asta e exagerare sau e realitate?
Acum toți marii moderatori sunt specialiști și o să zică că iar exagerez. Eu zic realitatea. Nu am cu cine să mă bat că ei sunt mari specialiști și eu sunt un prost. Sunt Dan Petrescu, sunt un prost. Sunt „nobody” pentru ei. Cam asta e la noi în Romania. Ei sunt buni, eu sunt prost. Eu sunt prostul proștilor în România! Eu n-am făcut nimic în fotbal și ei au dreptate. Păi eu le zic realitatea și ei zic că exagerez! Asta e realitatea. Hai să ne uitam la statistici. Eu nu zic altceva, nu inventez nimic, spun doar statistica! Noi ce jucători cumpăram? Cu cați bani? Ce salarii le dăm? 10.000 e mult… În Croația cu cât vând ei jucătorii? Jucătorii de la Dinamo Zagreb câștigă 500.000, 700.000 sau 800.000 de euro. Să nu mai zic de Ludogorets și de echipele de pe lângă noi. Noi nu avem bani, nu avem nimic, iar voi vreți când vine meciul să îi rupem pe toți că suntem cei mai tari. Care este motivul? Pe ce ne bazăm noi? Dacă noi facem rezultate cu echipele astea nu e miracol. E ceva incredibil, nu știu, spuneți voi.
Noi fară bani, fară buget și fară rezultate în istorie vrem să ajungem nu știu unde. Nu știu cine a zis că vrea în grupele Champions League. Cine ajunge în grupele Champions League din România, vă spun sincer că la toți acei 11 jucători trebuie să le faceți statuie! Până nu vine un finanțator să bage măcar 50 de milioane în buget, dacă se întâmplă ca o echipă să ajungă în grupele Champions League înseamnă că e o minune. Până atunci hai să fim realiști. Noi jucăm cu o echipă care anul trecut a bătut-o cu 4-0 în grupe pe Atalanta. Unde a fost Atalanta anul ăsta? În sferturile UEFA Champions League. Dacă noi câștigăm, bravo nouă. Dacă nu câștigam mâine e ceva normal”, a mai spus Dan Petrescu la conferința de presă de ieri.
Foto: Facebook/cfr1907
CITEȘTE ȘI:
- Dan Petrescu: „Eu sunt prostul proștilor în România!”
- Întorsătură de ultim moment în cazul transferului lui Damjan Djokovic!
- Răspunsul lui Ludovic Orban pentru propunerea DSP Arad!
- Oferta celor de la CFR Cluj pentru Denis Alibec!
- Bombă în miez de noapte! Cosmin Contra a semnat!
- Mario Camora e cetățean român cu acte în regulă!
- UTA Arad e foarte aproape să-și inaugureze noul stadion cu suporteri în tribună!
- Mihai Stoica a început deja scandalul cu CFR Cluj!
- Damjan Djokovic s-a înțeles cu noua sa echipă!
- Prima reacție publică a lui Adrian Păun după ce a fost infectat cu coronavirus!
- Laszlo Balint: „Următorul meci e foarte important pentru toată suflarea fotbalistică din Arad!”