Promisiunile șefilor fotbalului românesc nu îl mai încântă pe tehnicianul campioanei!
Dan Petrescu a prefațat vineri, printr-o conferință de presă, prima partidă de după pauza competițională provocată de meciurile echipei naționale, care va avea loc duminică, în compania celor de la UTA Arad.
Întrebat despre posibilitatea implementării sistemului VAR în Liga 1 începând de sezonul viitor, „Bursucul” a oferit un răspuns în care și-a menținut părerea din urmă cu câteva sezoane, atunci când spunea că vom rămâne în continuare singura țară din Europa care nu are video-arbitraj.
Mai mult decât atât, Dan Petrescu a amintit despre penalty-ul inexistent primit de Danemarca în meciul decisiv pentru calificarea la Campionatul European U21 jucat la Ploiești, împotriva României, și a tras un semnal de alarmă, din nou, pentru șefii fotbalului românesc.
„Când mi s-a spus prima oară că o să avem VAR în România, v-am spus că nu o să avem. Și acum vă zic la fel, nu o să avem! Suntem singura țară din Europa care nu avem VAR. Dacă la golul ăla pe care l-am primit de la Danemarca la U21 aveam VAR? Dacă nu ne calificăm la Europene din cauza VAR-ului? La națională U21 au primit ei un penalty care de fapt nu a fost, dar putea să se termine 1-0 pentru ei, iar noi nu mai participam la Campionatul European pentru că noi n-am avut VAR la meciul naționalei de tineret. Poate atunci conducătorii Ligii sau Federației vedeau cât de important eu VAR-ul”, a declarat Dan Petrescu.
Liga și Federația ar fi promis că doar începând cu sezonul viitor vom avea parte de sistem VAR, și nu din play-off-ul actualei stagiuni. Motivul principal ar fi faptul că arbitri români au nevoie de minim 6 luni de instruire.
„De când vorbesc eu de VAR? De doi ani? De doi ani și jumătate? Încă nu l-am văzut și nu cred că o să-l văd eu ca antrenor în România. Ar fi un miracol să avem VAR și ar fi spre binele fotbalului românesc. Gândiți-vă că noi am avut până acum 6 penalty-uri neprimite. Asta au zis toți specialiștii. Nu era greu cu VAR să le dai. Noi n-am primit 6 penalty-uri. Eu știu ce mă așteaptă la meciul cu UTA? Eu nu mai știu ce mă așteaptă. Noi avem COVID, avem adversari, avem arbitri de genul ăsta, avem accidentări foarte multe, toată lumea e împotriva CFR-ului. Nu știu cum o să facem și cum o să luptăm. Și 9 meciuri într-o lună? Este inuman!”, a spus Dan Petrescu.
UTA Arad (22 noiembrie, acasă), AS Roma (26 noiembrie, acasă), Poli Iași (29 noiembrie, acasă), CSKA Sofia (3 decembrie, acasă), Poli Iași (6 decembrie, deplasare), Young Boys (10 decembrie, deplasare), FCSB (13 decembrie, acasă), Dinamo (16/17 decembrie, deplasare), Universitatea Craiova (19/20 decembrie, acasă) sunt adversarii pe care îi va întâlni CFR Cluj în următoarea perioadă.
Foto: Facebook/cfr1907
CITEȘTE ȘI:
- Paul Anton a recunoscut tot după a doua victorie a sezonului cu Dinamo: „Au existat foarte multe promisiuni!”
- Dan Petrescu, cuvinte de laudă la adresa viitoarei adversare: „Au un record demn de remarcat!”
- Contra vrea să plece cu orice preț de la Dinamo: „Nu mă mai identific cu minciunile lor!”
- Pauza nu l-a liniștit pe Dan Petrescu: „Suntem și mai rău. E bătaie de joc să joci 9 meciuri într-o lună!”
- Cutremur în „Ștefan Cel Mare”! Dinamo se destramă: ”Sunt neplătiți de patru luni!”
- Campionatul Mondial al Cluburilor, mutat în 2021!
- Gabi Tamaș este fericit că nu a ajuns la Dinamo în această vară!
- Giani Kiriță a refuzat să se alăture noului proiect de la Dinamo!
- Motivul pentru care Gabi Tamaș așteaptă deplasarea de la Huși din Cupa României!
- Marius Bilașco a dezvăluit la ce se gândește Dan Petrescu în aceste zile!
- Gabi Tamaș nu vrea să audă de retragere la 37 de ani!
- Ionel Dănciulescu, ironic în privința spaniolilor la 7 ani de la retragerea din fotbal!