CFR Cluj nu a reușit să găsească drumul spre victorie pe terenul Politehnicii Iași, în urma unui duel în care ardelenii au evoluat mai bine de 60 de minute în superioritate numerică, după ce Sekou Camara a văzut direct cartonașul roșu în minutul 27 al partidei.
Deși a reușit să deschidă scorul încă din minutul 5, grație golului lui Meriton Korenica, CFR nu a reușit să își mențină avantajul, iar ieșenii au reușit să egaleze situația pe tabelă în minutul 64, deși ninsoarea abundentă din startul jocului a făcut ca terenul să devina unul din ce în ce mai dificil.
La finalul partidei, tehnicianul clujenilor, Dan Petrescu, s-a declarat extrem de supărat pentru pierderea celor două puncte, mai ales că echipei sale i-a fost anulat și un gol de tehnologia VAR, iar accidentarea de la încălzire a golgheterului Louis Munteanu i-a dat peste cap toate planurile inițiale.
„A fost una dintre zilele alea în care, indiferent de ce făceam, nu era bine. Cred că mai jucam trei zile și nu dădeam golul doi. Am avut un sezon în care norocul n-a fost de partea noastră.
Nu poți să începi ziua cu accidentarea lui Louis Munteanu la ultima fază. Apoi, marcăm golul 2, ne-am bucurat 15 minute ca idioții, și a venit nu știu ce fault, ce-au zis ei pe acolo, ce-au inventat. Mi se pare prea mult!
Apoi Postolachi ratează cu poarta goală și luăm gol din corner. La 1-1 am avut vreo cinci ocazii mari și n-am reușit să marcăm. Dacă se accidenta în meci, era ok. Dar să te accidentezi la antrenament…
Asta nu e o scuză, dar tot ce v-am povestit a fost împotriva noastră. Cei de la Iași s-au bătut foarte bine, merită felicitări, dar cred că meritam noi victoria. Dacă mai zic… Nu mai zic altceva, că nu mă crede nimeni. Până și ninsoarea… Mai bine tac! Sunt foarte supărat. Poate adversarii s-au adaptat mai bine la teren”, a declarat Dan Petrescu la flash-interviu.
În urma acestui rezultat de egalitate, CFR Cluj a pierdut poziția de lider în clasament, iar acum se pregătește pentru duelul contra celor de la Petrolul Ploiești, care se va disputa săptămâna viitoare, în Gruia.
De cealaltă parte, Poli Iași rămâne fără succes de 13 etape și este în continuare pe penultima poziție din clasament.