CFR Cluj și Universitatea Cluj au oferit un spectacol total atât pe teren, cât și în tribune, într-unul dintre cele mai încinse derby-uri din ultimii ani, în urma căruia „studenții” au reușit să se impună cu scorul de 3-2, după un joc plin de emoții pe toată durata acestuia.
Prima repriză poate fi descrisă prin eurogolul marcat din foarfecă de către Adrian Păun, căpitanul CFR-ului reușind să stabilească și scorul pauzei grație acestei reușite. Totuși, U Cluj nu a cedat și a căutat din răsputeri egalarea, având 3 ocazii monumentale, prin Vladislav Blănuță, Mamadou Thiam și Iulian Cristea, însă goalkeeper-ul Răzvan Sava a fost de fiecare dată la post, scoțând o minge chiar și de pe linia porții.
Partea secundă a fost una absolut incredibilă, cu multe răsturnări de situație, dar și cu tensiune întinsă la maxim. Mai întâi, U Cluj a reușit să egaleze după o fază controversată, la care arbitrul a fost nevoit să întrerupă partida preț de câteva minute, iar imediat după reluare, Lucas Masoero a restabilit egalitatea, în urma unui corner.
Apoi, „studenții” au obținut o lovitură de la 11 metri, transformată de către Dan Nistor, cel care a intrat odată cu acest meci în top 10 jucători cu cele mai multe prezențe pe prima scenă a fotbalului românesc. Bucuria „șepciilor roșii” nu a durat prea mult, întrucât CFR a revenit și a egalat prin Peter Michael, proaspăt introdus pe teren de către Dan Petrescu.
U Cluj nu a cedat în căutarea primei victorii după un deceniu pe terenul marei rivale, iar reușita de 3 puncte a fost semnată de către Ovidiu Popescu, cel care a adus o bucurie de nedescris în rândul fanilor, care au cântat până târziu în noapte pentru favoriții lor.
La conferința de presă de după această partidă la care jurnaliștii noștri au fost prezenți, tehnicianul CFR-ului, Dan Petrescu, a anunțat faptul că momentan obiectivul principal al echipei este accederea în grupele Conference League, însă odată cu ultimele două înfrângeri din campionat, CFR pierde teren, iar „Bursucul” devine îngrijorat chiar și de accederea în play-off, întrucât, după 4 etape, formația feroviară nu se află momentan în primele 6 echipe din clasament.
Mai mult decât atât, antrenorul CFR-ului se vede în continuare nevoit să folosească practic două echipe, una în cupele europene și cealaltă în campionat, pentru a putea face față cât mai bine pe ambele fronturi.
„La 3-2 ne-am creat ocazii, dar în continuare primim foarte multe goluri. În primul rând, datorită faptului că schimbăm mereu jucători. Nu e ușor, e devreme, dar va fi un campionat cu o luptă mai acerbă pentru locurile de play-off decât precedentul. 100%. Vor fi mai multe echipe care să lupte și la campionat și la play-off. Va fi greu să ajungi în play-off. Noi, în primul rând, trebuie să ne asigurăm play-off-ul. Deocamdată arătăm că nu suntem acolo. Trebuie să muncim să ajungem acolo”, a afirmat Dan Petrescu.
CFR Cluj se va deplasa joi în Bulgaria, pentru prima manșă a dublei contra câștigătoarei Cupei Israelului, Maccabi Petah Tikva, din turul 3 preliminar al UEFA Europa Conference League, după care, în etapa a 5-a din Superliga, o va întâlni pe nou-promovata Unirea Slobozia tot pe teren propriu, duminica viitoare.