„Tu refuzi competiția și primești trei puncte!”
În Liga a 2-a, se dau lupte grele de la distanță, după ce meciul dintre Universitatea Cluj și Farul Constanța nu s-a putut disputa nici a doua oară, tot din pricina cazurilor de infecatre cu COVID-19.
Dacă prima dată cei din vina cărora jocul nu a putut avea loc la data inițială au fost clujenii, acum formația de la malul mării a raportat cazuri pozitive în cadrul echipei și a fost întoarsă din drumul spre Cluj-Napoca de DSP Constanța.
Conform regulamentului întocmit de Federația Română de Fotbal, dacă o partidă de Liga 1 sau de Liga a 2-a nu se poate disputa nici la a doua dată stabilită după prima amânare, prima echipă din vina căreia meciul nu a putut începe la data și ora programate inițial, atunci aceasta va fi trasă la răspundere și va pierde duelul la „masa verde”.
Regulamentul a fost respectat acum ca la carte, iar imediat după ce FRF a aflat de situația de la Farul Constanța, care nu a mai primit aviz favorabil de la DSP, a anunțat că rezultatul se va stabili la „masa verde”, astfel constănțenii au câștigat cu 3-0.
Într-o intervenție în direct la Digi Sport, tehnicianul echipei care ar fi trebuit să fie gazdă la acest meci, Costel Enache, consideră decizia injustă și acuză DSP de tratament preferențial pentru cei de la Farul.
”Cei care au făcut regulamentele au încercat să ajute fotbalul, dar nu știu cât de eficientă a fost această măsură. Acum că ne-am lovit de ea, pare ilogică așa măsură. Tu refuzi competiția și primești trei puncte. În viață, poți fi lovit câteodată de soartă, pot accepta, dar nu pot să accept când cineva se leagă de anumite lucruri din regulament și îți râde în nas.
Dacă regulamentul zicea că ori joci cu cine ai, ori pierzi 0-3, clar pierdeam la ora aia, la prima amânare. Mi se pare deplasat ca un club să poată juca când are 10 cazuri, iar un altul să nu poată juca cu un caz, se interpretează ciudat. DSP are valori pe o gamă așa de mare încât nu-ți vine să crezi. Intervine în clasament, în spiritul competiției”, a declarat Costel Enache.
Între timp, până la alte răspunsuri oficiale venite din partea celor ce conduc fotbalul românesc, în semn de protest, jucătorii Universității Cluj au intrat pe teren la ora la care trebuia să se dispute partida restantă, deși Farul Constanța nu a mai putut face deplasarea.
Clujenii nu sunt singurii aflați în această situație. Și la jocul dintre Ripensia Timișoara și CS Mioveni a avut loc un scenariu asemănător, și bineînțeles că și în acest caz formația din Banat a fost trasă la răspundere și a pierdut partida la „masa verde”.
După toate cele întâmplate, Universitatea Cluj a iniţiat demersuri pe lângă Federația Română de Fotbal, Direcția de Sănătate Publică Constanța și Ministerul Sănătății.
Clubul clujean a solicitat ca rezultatul partidei să fie stabilit pe teren, considerând că meciul se poate disputa în deplină siguranță, conform regulamentelor sportive și medicale.
Universitatea Cluj a mai solicitat tuturor celor implicaţi în fenomen să RESPECTE FOTBALUL şi să susţină o COMPETIŢIE CURATĂ, cu meciuri ale căror rezultate sunt decise pe teren, de către jucători, nu în birou, de către conducători.
Foto: Digi Sport
CITEȘTE ȘI:
- Explicațiile lui Daniel Stanciu după protestul inedit al Universității Cluj!
- Război total între Farul și Universitatea Cluj! Marica, răspuns dur la adresa clujenilor: „Niște idioți!”
- Cât de afectați au fost jucătorii CFR-ului de plecarea lui Dan Petrescu?
- Gică Mihali, umilit și dat afară de spanioli de la Dinamo!
- Calvarul lui Cosmin Contra s-a terminat: „Mâine îmi iau la revedere de la jucători!”
- Marius Bilașco a vorbit în premieră despre viitorul lui CFR Cluj: „Nu s-a negociat cu nimeni!”
- Noul antrenor al lui CSKA Sofia vine să ia toate punctele de la Cluj: „Eu îmi setez obiectivele foarte sus!”
- Mircea Rednic pregătește prima lovitură de proporții la Viitorul!
- Bogdan Bălănescu: „Am avut mai mulți suporteri în fața casei decât a avut FCSB la meciurile din play-off!”
- Mircea Rednic revine pe banca unei echipe de Liga 1!
- Viorel Hizo se întoarce la Rapid și vrea promovarea cu orice preț!
- Ionel Dănciulescu a răbufnit în direct după toate minciunile spaniolilor: „Plecați cu toții! Rușine să vă fie!”