„Guriță” este tot mai aproape să scape de situația de la Dinamo!
După ce Cosmin Contra a anunțat că meciul cu Viitorul e ultimul al său pe banca lui Dinamo, „câinii” au mușcat din adversar în 16-imile Cupei României.
Înainte de partidă, Cosmin Contra nu s-a putut abține și i-a transmis un mesaj dur lui Pablo Cortacero, cel care cu o seară în urmă anunțase că îl va demite pe fostul selecționer al României pe motiv că acesta nu ar fi respectat clubul Dinamo.
”E ultimul meu meci pe banca lui Dinamo. Am zis că se va ajunge la acest punct, dar mai bine să vorbim despre meci. Am văzut că a zis Pablo Cortacero că mă va da afară că nu am fost loial.
Poate ar trebui să se uite în dicționar să vadă ce înseamnă loialitate, poate se va uita în oglindă să vadă cine a fost loial și cine nu. Eu nu mai am ce discuta cu această persoană. Eu am încercat să-mi fac treaba cât mai bine”, a declarat Cosmin Contra, înainte de meciul cu Viitorul.
Dubla lui Diego Fabbrini și golul lui Deian Sorescu au adus a doua victorie consecutivă cu scorul de 3-0 pentru trupa din „Ștefan Cel Mare” și implicit calificarea în următoarea fază a Cupei.
Cu toate acestea, viitorul lui Cosmin Contra pe banca „câinilor” este aproape sigur, iar acum acesta așteaptă telefonul lui Cortacero pentru a putea ajunge la înțelegerea mult dorită.
„Guriță” s-a arătat din nou foarte dezamăgit de conducerea spaniolă, care nu a plătit niciun salariu către staff-ul tehnic sau către jucători.
„Din punctul meu de vedere, întotdeauna există o cale de înțelegere. Dacă voi pleca, mereu e o cale de înțelegere. Niciodată nu e prea târziu în a se înțelege două părți. Întotdeauna voi fi dispus să ajung la o înțelegere. Ce am trăit eu în astea trei luni nu doresc niciunui antrenor.
Nu-mi convine că am fost naiv și am crezut într-un om, că poate fi un proiect. Mi-aș dori în ceasul al 12-lea să se întâmple ce s-a promis. Luni se vor face 100 de zile în care n-am primit niciun euro din salariu. Nici eu, nici jucătorii. Indiferent ce se va întâmpla, va fi o cale de înțelegere.
Mâine vom avea pauză. Jucăm vineri și vom programa antrenamentul luni dimineață. Vom vedea ce se va întâmpla. În principiu, programăm antrenamentul luni dimineață. Aștept, telefonul e deschis la orice oră. Directorul sportiv e aici, pe hol. Dacă are ceva să-mi transmită, îl aștept cu drag, nu e nicio problemă”, a mai declarat Cosmin Contra după victoria cu Viitorul.
În al doilea său mandat la Dinamo, Cosmin Contra a înregistrat trei victorii, două remize și șase înfrângeri. Formația din „Ștefan Cel Mare” ocupă locul 14 în Liga 1, cu doar 9 puncte acumulate în primele 11 runde.
CITEȘTE ȘI:
- Dan Petrescu, extrem de marcat de moartea lui Maradona: „Am plâns vreo 5 minute!”
- Dan Petrescu: „Al doilea gol l-a dat arbitrul, iar primul l-am dat noi!”
- Gigi Becali câștigă la „masa verde”!
- România, tricouri noi pentru Jocurile Olimpice!
- Spania nu e ascunzătoarea potrivită pentru investitorii din „Ștefan Cel Mare”: „Români sunt peste tot!”
- Mario Camora: „Nu e vorba de revanșă. E vorba mai mult de orgoliu!”
- Diego Maradona a decedat la numai 60 de ani!
- Zboară banii în Premier League!
- Reacția dură a lui Sorin Cârțu după victoria controversată a FCSB-ului: „Poate să existe așa ceva în România?”
- Mihai Stoica consideră că Sebastian Colțescu a acordat corect penalty-ul din duelul de la Mediaș!
- Fanii dinamoviști, amenințări dure pentru Pablo Cortacero!
- Ioan Hora își distruge fosta echipă, ducând UTA pe loc de play-off în Liga 1!