Oltenii au un final de sezon extrem de încins!
Universitatea Craiova a revenit pe primul loc în Liga 1 cel puțin pentru o etapă, după ce a reușit să câștige cu ceva emoții la Arad, împotriva celor de la UTA, scor 2-1.
Oltenii au început perfect meciul de la Arad, Alexandru Cicâldău deschizând scorul în minutul 13 cu un șut superb din marginea careului, la care mingea l-a ocolit pe portarul Iacob și s-a oprit în plasă.
Bucuria oaspeților nu a durat foarte mult, întrucât UTA a egalat după doar nouă minute, prin Buhăcianu, care l-a păcălit pe Bancu la o lovitură de colț și a trimis cu capul la colțul scurt, Pigliacelli rămânând fară reacție.
Trupa lui Corneliu Papură a revenit în avantaj în minutul 26, când Mamut l-a lansat pe Ofosu pe contraatac, iar jucătorul adus de la Botoșani a plecat de la centrul terenului, a ajuns până în careul advers, l-a driblat cu eleganță pe Roumpoulakou, după care a șutat cu calm în plasă, pentru 2-1.
Laszlo Balint a forțat după pauză prin introducerea lui Alex Ioniță în locul lui Denis Rusu, care a fost ținut în șah de Ștefan Vlădoiu. Cu toate acestea, introducerea lui Ioniță nu a adus un plus în jocul gazdelor. Oltenii au închis jocul cu trecerea timpului, având 2-1 pe tabelă, în timp ce UTA a avut un joc greoi, fără idei, care nu a semănat cu ce am văzut în prima parte a actualei stagiuni.
UTA a terminat meciul în zece oameni, după ce Alexandru Benga a fost eliminat direct de Marius Avram în minutul 86 pentru un fault dur din spate.
Astfel, s-a terminat 2-1 pentru Universitatea Craiova, care după eșecul FCSB-ului din meciul cu CFR Cluj revine pe locul 1, după 13 etape. Pentru olteni urmează însă un final de an extrem de încins, întrucât vineri o va întâlni pe FCSB pe Ion Oblemenco, iar marți se va deplasa în Gruia pentru duelul cu CFR.
Acest lucru l-a menționat și tehnicianul Craiovei, Corneliu Papură, care nu vrea ca elevii săi să se relaxeze odată cu revenirea în fruntea Ligii 1.
”Fiecare meci este important. Am luat trei puncte, importante pentru configurația clasamentului. Urmează două meciuri grele pentru noi. Nu am avut meci ușor nici astăzi, ne-am panicat puțin. Puteam face 3-1, dar așa s-a scris istoria acestei partide.
Nu a fost un joc foarte frumos. Să dominăm, să avem aceeași prestație din prima repriză. Dar puteam da al treilea gol. Echipa gazdă și-a creat ocazii din faze fixe și nu ne-a pus probleme. Venim după multe meciuri, pe final de an, trebuie să gestionăm ultimele două dispute. Important e cum suntem la finala campionatului. E ca la maraton. Nu contează că ești primul după 13-14 kilometri, ci dacă ești primul la sfârșit”, a declarat Corneliu Papură la finalul jocului de la Arad.
Foto: Digi Sport
CITEȘTE ȘI:
- A FOST SAU N-A FOST? LA OMUL SĂRAC, NICI BOII NU TRAG!
- Dario Bonetti revine la Dinamo pentru a produce o nouă minune alături de fani: „Împreună putem salva clubul!”
- Alex Couto, dat afară de la Dinamo de suporterii acționari!
- Florinel Coman, nemulțumit de decizia lui Kovacs: „Nu a dat penalty, nu știu ce să mai spun!”
- Edi Iordănescu, nemulțumit de cele 9 cartonașe primite de elevii săi: „Sunt puțin supărat!”
- Ilie Dumitrescu vine în ajutorul lui Gigi Becali și îi transmite un mesaj clar privind campania de achiziții!
- Valentin Costache a fost afectat de o decizie luată de Dan Petrescu!
- Mihai Stoica, ironic după înfrângerea cu CFR Cluj la adresa arbitrajului: „Poate vom reuși în 2021!”
- Edi Iordănescu: „Mi-am asumat că rezultatul trebuie să meargă în prim-plan și mai puțin latura estetică!”
- Ionel Dănciulescu a confirmat revenirea la Dinamo: „Mai sunt câteva detalii de pus la punct!”
- Dumitru Dragomir își menține părerea: „E faliment! Mai joacă două meciuri și gata!”
- Nicolae Badea a confirmat spusele lui Cornel Dinu! Fostul acționar o ține în viață pe Dinamo!