LPF a trimis azi către echipele din Liga 1 cele două variante prin care se poate decide clasamentul final din play-out.
Comitetul Executiv al FRF a decis luni să refuze propunere LPF de a prelungi sezonul actual până când Dinamo va putea juca toate meciurile restante și a stabilit ca barajul pentru menținerea/promovarea în Liga 1 se va juca pe 9 și 12 august. Astfel, LPF a solicitat azi tuturor cluburilor din Liga 1 un punct de vedere cum ar trebui să se facă departajarea după ultima etapă care va avea loc in 5 august. Echipele au fost puse să voteze între două soluții: raportul puncte per meci pe întreg sezonul, fără înjumătățire, iar a doua, raportul puncte per meci exclusiv pe parcursul play-out-ului.
Cu excepția Universității Craiova, care s-a abținut, celelate 13 cluburi au votat, iar scorul final a fost de 7-6 în favoarea celei de-a doua variante, caz în care Dinamo e practic retrogradată în proporție de 99%!
Cluburile care au votat pentru criteriul puncte per meci exclusiv în play-out, deci Dinamo să retrogradeze.
- CFR Cluj
- FCSB
- Hermannstadt
- FC Voluntari
- Academica Clinceni
- Politehnica Iasi
- Chindia Targoviste
Cluburile care au votat pentru criteriul puncte per meci pentru întreg sezonul, deci Dinamo să fie salvată.
- Dinamo
- Viitorul
- Gaz Metan Medias
- Astra Giurgiu
- FC Botosani
- Sepsi OSK
Clasamentul în acest moment pe criteriul votat de cluburile din Liga 1
- Hermannstadt 1,909 puncte/meci
- Viitorul 1,692 puncte/meci
- Academica Clinceni 1,615 puncte/meci
- FC Voluntari 1,615 puncte/meci
- Politehnica Iasi 1,384 puncte/meci
- Sepsi OSK 1,166 puncte/meci
- Dinamo 0,875 puncte/meci
- Chindia Targoviste 0,636 puncte/meci
Dacă această ierarhie se va menține și după etapa de miercuri, atunci Chindia și Dinamo ar fi retrogradate, iar Sepsi ar merge la baraj, însă Dinamo are o șansă infimă să evite penultimul loc. Singurul scenariu posibil ar fi ca Viitorul sa se impuna, iar Sepsi să piardă pe teren propriu cu Academica Clinceni.
Gino Iorgulescu, președintele LPF, este de acord ca din sezonul viitor să fie 16 echipe în Liga 1, așa cum vrea și Federația Română de Fotbal. Șeful LPF spune că decizia trebuie să aparțină cluburilor, care ar câștiga mai puțini bani dacă vor fi 16 formații în prima divizie.
„Nu am nimic împotriva ideii de 16 echipe dacă cluburile din Liga 1 agreează această variantă. Întotdeauna voi susține regulile unei opțiuni democratice, iar situația de criză generată de COVID-19 poate determina inclusiv această măsură”, a fost mesajul președintelui Ligii.
Multe cluburi din Liga 1 nu ar fi de acord cu implementarea sistemului cu 16 echipe, întrucât banii din drepturi TV ar rămâne aceeași, și ar fi împărțit la un număr mai mare de echipe, ceea ce ar însemna pierderi importante în bugetul multor echipe.
Foto: Facebook/FCDinamoOfficial
CITEȘTE ȘI:
- Jucătorii din Liga 1 au cote noi! Cine este cel mai scump?
Reacția inedită a unui jucător de la Dinamo: „Mâine avem meci?” - Schimbări majore la Rapid după ratarea promovării!
- Primul transfer important pentru Craiova după șocul ratării titlului!
- Fostul antrenor al campioanei a dezvăluit cheia succesului: „Ei au rezolvat…”
- Prima lovitură dată de CFR Cluj după câștigarea campionatului!
- Nelu Varga anunță un alt transfer pentru grupele europene: „E cel care ne-a răpus în Champions League!”
- Nistor: ”Așa țară, așa Federație!”
- Dinamo, în pragul dezastrului!
- Fotbalistul trecut pe la echipe precum Manchester City, Inter, AC Milan și Liverpool, negociază o mutare la CFR Cluj!