Unul dintre liderii campioanei îi ia totuși puțin apărarea „Bursucului”!
CFR Cluj s-a impus la limită la Pitești, scor 1-0 împotriva celor de la FC Argeș, grație unui gol înscris de căpitanul Mario Camora, însă această victorie s-ar putea să aibă și un gust amar, având în vedere tensiunile dintre tehnicianul Dan Petrescu și patronul clubului.
Mijlocașul Ciprian Deac, unul dintre liderii echipei clujene, a precizat la finalul duelului din Trivale că nu vrea să se implice în discuțiile privind situația lui Dan Petrescu la CFR, nici să-i ia apărarea, dar nici să-l conteste pe antrenor.
Totuși, decarul formației din Gruia a ținut să sublinieze faptul că Dan Petrescu este un antrenor foarte bun, și că obiectivul de a ajunge în grupele UEFA Champions League este aproape imposibil de realizat în acest moment, pentru orice echipă românească.
„Eu sunt jucător, sunt un simplu angajat, la fel precum antrenorul. Am văzut ce a apărut în presă, nu sunt în măsură să comentez, trebuie să-mi văd de joc. Cred că în seara asta echipa a făcut un joc bun, am arătat ca o echipă adevarată. Mă bucur că am câștigat înainte de această pauză. Am arătat ca o echipă care știe ce vrea.
Sper să rămână, pentru că e un antrenor bun, cu care am făcut performanță. Dar sunt un simplu angajat, trebuie să-mi văd de treabă, ce fac pe teren. Am spus de la început că Champions League este prea mult pentru fotbalul românesc. Trebuie să privim realitatea și să nu ne mințim. În momentul de față, maximum ce se poate în România e Europa League, e părerea mea.
Cred că ne vom reveni. Noi, jucătorii, mereu am reacționat bine când am avut cuțitul la os. Eu vreau să mă gândesc doar la ce am de făcut. Nu vreau să schimb antrenorul, nu vreau să reconfirm antrenorul. Vreau să-mi văd de bătrânețea mea și de jocul meu. E clar că n-am făcut meciuri bune”, a spus Ciprian Deac la flash-interviu.
Cu două meciuri mai puțin în campionat, CFR Cluj a urcat pe locul 4 înaintea pauzei competiționale din această lună, cu 18 puncte acumulate. În grupa de Conference League, situația stă ceva mai prost, campioana României având doar un punct după primele două etape.
Foto: Digi Sport
CITEȘTE ȘI:
- Mario Camora, mesaj pentru Dan Petrescu după victoria de la Pitești: „Îi doresc baftă, indiferent dacă va fi cu noi sau nu!”
- Dan Petrescu nici nu se gândește să renunțe la clauză în cazul unei plecări de la CFR: „Am un contract, trebuie respectat!”
- Mircea Rednic, așteptat înapoi pe banca unei formații de Liga 1: „Am refuzat între timp alte două oferte!”
- Neluțu Varga nu înțelege nemulțumirile lui Dan Petrescu: „Ne-au bătut și cei mai slabi din grupă!”
- Bogdan Mitrea, convocat la națională după doi ani, în locul accidentatului Vlad Chiricheș!
- Gigi Becali a anunțat noul obiectiv de la FCSB și a decis ce se întâmplă cu Nicolae Dică: „Echipa își va reveni!”
- Edi Iordănescu, mesaj clar pentru toți jucătorii români: „Cine nu e dispus să vină pe jos la echipa naţională atunci să nu mai vină!”
- Nicolae Dică nu se teme pentru postul său după înfrângerea cu Craiova: „Eu am încredere în ceea ce fac!”
- Darius Olaru se teme pentru play-off după înfrângerea de la Craiova: „Avem foarte puține puncte!”
- Ce oferte a refuzat Dan Petrescu pentru a rămâne la CFR Cluj: „Nimeni nu știe, dar toată lumea mă înjură!”
- Ziua de marți, decisivă pentru Dan Petrescu la CFR Cluj: „Patronul mă sună non-stop!”