Totul s-a rezolvat prin fax!
Cosmin Contra a semnat cu Dinamo prin fax, iar fostul selecționer al naționalei urmează să ajungă în București marți seară. Conform surselor ProSport, Contra a semnat un contract valabil doi ani cu formația din Ștefan Cel Mare.
Noii investitori ai lui Dinamo erau interesați de la bun început să-l readucă pe Cosmin Contra pe banca „câinilor”. Astfel, fostul selecționer al României urmează să-l înlocuiască pe Gigi Mulțescu, după ce tehnicianul, în vârstă de 68 de ani, a fost adus la Dinamo luna trecută și și-a prelungit de curând contractul.
Zilele trecute, șefii lui Dinamo i-au prelungit contractul lui Gigi Mulțescu pentru încă un an. Deși Cosmin Contra va fi noul antrenor de la Dinamo, investitorii spanioli intenționează să-l păstreze pe Mulțescu în departamentul de scouting al clubului.
Cosmin Contra a mai antrenat-o pe Dinamo în perioada februarie – septembrie 2017. În mandatul său, Dinamo a avut cea mai bună performanță din era Negoiță: încheierea campionatului pe locul 3, după ce s-au luptat la titlu până în ultima etapă, câștigarea Cupei Ligii 1 și revenirea în cupele europene.
În staff-ul lui Cosmin Contra se vor afla preparatorul Javi Reyes și analistul Silviu Ion. Staff-ul acestuia urmează să fie definitivat în zilele următoare.
Gigi Mulțescu a fost întrebat după egalul obținut în prima etapă împotriva celor de la Hermannstadt despre posibila înlocuire cu Cosmin Contra pe banca tehnică, iar acesta nu s-a ferit să le răspundă jurnaliștilor.
„Era și ieri și alaltăieri aproape. Îmi spuneau unii jurnaliști că ei știu sigur. Ce să spun? Nu comentez, ce să comentez despre altcineva? Cât sunt aici încerc să îmi fac meseria și să scot ce e mai bun. Pentru Dinamo, dacă ei sunt patroni și asta vor, accept orice. Totul ca Dinamo să fie în regulă”, a spus Gigi Mulțescu la flash-interviu.
Tot după meciul din această seară a lui Dinamo, portarul Cătălin Straton a vorbit la flash-interviu despre venirea lui Cosmin Contra pe banca „alb-roșilor” și i-a luat apărarea actualului antrenor, Gigi Mulțescu.
„Echipa este alături de Gigi Mulțescu, noi știm că rămâne dânsul. Dacă astăzi câștigam, probabil nu se mai vorbea de schimbarea lui. Cu tot respectul pentru Cosmin, este un antrenor imens, dar eu nu știu nimic”, a declarat Straton.
Cosmin Contra a declarat, recent, că s-a înțeles cu investitorii spanioli, care la acel moment nu o cumpăraseră pe Dinamo, să fie adus pe banca formației bucureștene, dacă vor achiziționa clubul. La acel moment, acesta s-a declarat surprins că spaniolii nu s-au ținut de cuvânt, însă, într-un final, Cosmin Contra a semnat și se va reîntoarce în Ștefan Cel Mare.
„În momentul de față, eu nu am avut nicio discuție cu noii proprietari de la Dinamo. Am avut o discuție acum o lună și jumătate, în cazul în care vor cumpăra clubul, să ajungem la o înțelegere. Nu am primit momentan niciun telefon. Este greu să vorbim acum… Dacă Pablo Cortacero vrea să vorbim trebuie să vină la Lisabona. Eu sunt aici, la Champions League, până pe data de 23 august. Există posibilitatea unei astfel de întâlniri. Poate între timp și-a schimbat părerea despre cine trebuie să fie antrenor. Din câte știu Dinamo are antrenor…”, a declarat Cosmin Contra după ce investitorii spanioli au cumpărat-o pe Dinamo.
CITEȘTE ȘI:
- Mario Camora e cetățean român cu acte în regulă!
- UTA Arad e foarte aproape să-și inaugureze noul stadion cu suporteri în tribună!
- Mihai Stoica a început deja scandalul cu CFR Cluj!
- Damjan Djokovic s-a înțeles cu noua sa echipă!
- Prima reacție publică a lui Adrian Păun după ce a fost infectat cu coronavirus!
- Laszlo Balint: „Următorul meci e foarte important pentru toată suflarea fotbalistică din Arad!”
- Dinamo – Performanța începe aici!
- Dumitru Dragomir pariază pe CFR în duelul cu Dinamo Zagreb!
- Transfer pentru viitor la FC Voluntari!
- Antrenor nou la Rapid!
- Traseu mai ușor pentru CFR Cluj după eliminarea lui Lyon din semifinalele UEFA Champions League!