EMIL SANDOI, LEGENDA UNIVERSITATII CRAIOVA, A FOST PROTAGONISTUL UNEI DISCUTII LIVE DE EXCEPTIE IMPREUNA CU IONUT RADA

mai 24, 2020 Echipe Naționale, LaLiga, Stiri
Articol realizat de: Ionut Lazar si Olteanu Eduard. Grafica: Farago Tudor

Proiectul „The Rada Way x Ora Exacta In Fotbal” l-a avut ca invitat intr-o noua emisiune live pe Emil Sandoi, legenda Universitatii Craiova si o persoana speciala atat pentru suporteri, cat si pentru Ionut Rada. Intr-o ora de discutii, cei doi si-au amintit impreuna de inceputurile carierei, de amintirile placute dar si mai putin placute din intreaga cariera de fotbalisti, dar ca de obicei au oferit si o serie de recomandari pentru viitori sportivi.

CARIERA DE JUCATOR A LUI EMIL SANDOI

Emil Sandoi a evoluat in intreaga cariera de profesionist pe postul de fundas central si este considerat una dintre legendele Universitatii Craiova. Si-a inceput cariera de la o varsta frageda la clubul din Banie si pana in 1995 a jucat numai pentru echipa lui de suflet, refuzand numeroase oferte. In anul 1995 a decis sa paraseasca Craiova pentru prima oara si a prins primul transfer in afara in Franta la Angers, pentru care a jucat in 30 de partide si a marcat 2 goluri in perioada de un an in care a fost legitimat la clubul din „Hexagon”. Dupa experienta avuta, a revenit in Romania si a jucat timp de 2 ani la FC Arges, evoluand in aceasta perioada in 42 de meciuri si reusind sa inscrie 4 goluri. Pe final de cariera a revenit la Universitatea Craiova, iar in 1999 a decis sa aghete ghetele in cui, dupa ce a jucat peste 300 de meciuri oficiale pentru clubul care l-a crescut. A castigat alaturi de Craiova doua Cupe ale Romaniei in sezoanele 1990/91 si 1992/93, dar si un titlu in sezonul 1990/91. La nivel de Echipa Nationala, a jucat in 30 de partide oficiale si a fost prezent la Campionatul Mondial din 1990, unde Romania a fost eliminata in optimi dupa un duel cu Irlanda, decis la loviturile de departajare.

CARIERA DE ANTRENOR A LUI EMIL SANDOI

Emil Sandoi si-a inceput cariera de antrenor imediat dupa ce s-a retras, iar primul club pe care l-a antrenat a fost tocmai Universitatea Craiova, pentru o perioada de un an. De atunci si pana in prezent a antrenat numai in Romania la nivel de Liga 1 si Liga a 2-a, dar a avut si o experienta de 7 ani ca selectioner la reprezentativa U21 a Romaniei, intre 2006 si 2013. Si-a mai trecut in CV echipele Pandurii Targu-Jiu, pe care a antrenat-o in doua mandate, FC Vaslui, Concordia Chiajna si FC Arges, dar si Universitatea Craiova, pe care a antrenat-o in trei randuri. In prezent, ajuns la 55 de ani si dupa experienta de doua sezoane la FC Arges, este liber de contract.

Buna seara Nea Emil!😁 Ce faceti, cum sunteti?

Te salut Ionut!😀 Uite eram pe acasa, in familie. Se intampla asta de o perioada mare, nu doar de ieri sau de azi.🙂

Lasati ca e bine ca dupa atatia ani in care ati fost tot timpul plecat e buna si perioada asta!🙂 Nea Emil, voiam in primul rand sa va multumesc pentru ca ati acceptat invitatia. Cred ca n-am mai apucat pana acum sa mai vorbim atat de mult, pentru ca dupa ce am mers de la Craiova am tot fost plecat, dar cred este o buna oportunitate acum sa va multumesc pentru perioada de la Craiova si ca ati riscat cu mine, in momentul acela in campionat…🙂

N-am riscat, am avut incredere in tine sa stii, la vremea respectiva. Ca sa fiu sincer, eu te stiam si pe tine si pe Ovidiu Burca daca iti aduci aminte ca si el a fost la Craiova si ati fost colegi. Va stiam de la juniori si chiar discutam de dinainte ca voi veti fi noul cuplu de fundasi centrali ai Craiovei. Dupa aceea tu apucasei sa debutezi in Prima Liga cu Nea Ilie, iar dupa a urmat perioada aceea cu Dinel Staicu patron, atunci cand am incropit echipa aia peste noapte.

Ionut Rada la inceputul carierei de profesionist la Universitatea Craiova
Da, asa intr-o vara era, chiar voiam sa va si intreb. Ce s-a intamplat in acea vara, pentru ca stiti bine ca la acea vreme a fost la sfarsitul campionatului acel meci de pomina dintre Craiova si National pentru titlu. Imi aduc aminte ca foarte multi colegi au plecat la Dinamo, iar in vara aia lumea nu stia ce o sa se intample cu noi. Chiar am urmarit in aceasta perioada de izolare de doua luni acel prim meci cu Astra si mi se parea foarte entuziasmata lumea, insa va las sa ne povestiti un pic despre ce a fost in acea vara, cum vedea lumea proiectul asta nou?

Ionut, daca iti aduci aminte ca la acel meci dintre Craiova si National, cand National a pierdut titlul pana la urma atunci, a fost o atmosfera ciudata pe stadion pentru ca toti tineau cu FC National, in nicun caz cu Craiova.

Pai juca Dinamo cu National practic.🙂

Da, exact. Iesise vestea in perioada aia ca marea majoritate a jucatorilor sau poate chiar toti ca sa-si apere sansele corect sau ceva de genul asta semnasera cu Dinamo inainte de meci, se intampla miercurea cand noi eram in cantonament si ei plecasera sa semneze. Dupa aceea s-a schimbat patronatul, iar eu imi aduc aminte ca m-a sunat Dinel Staicu atunci si mi-a zis ca echipa este in cantonament la Brasov, dar cand am ajuns acolo cred ca erau vreo 7-8 jucatori cu tot cu voi tinerii. Dintre cei care erau acolo imi amintesc de portarul Tudor si de fundasul dreapta Dobre care au plecat si ei in decurs de cateva zile. Stii ca asa usor s-a completat lotul, spre sfarsitul pregatirii, daca iti mai aduci aminte i-am adus pe Papura, pe Vochin, pe Dragomir, pe Badea, pe Stanga. Cam asa a fost, am avut destul de putin timp de pregatire, a fost o perioada foarte scurta. Ne-am adunat de pe drumuri ca sa fiu sincer, dar parca cu Astra in primul meci am castigat cu 2-0, nu?

Am castigat cu 3-1 dupa ce au avut ei 1-0, am reusit sa intoarcem noi rezultatul. Stiu ca a marcat Verdes atunci, iar eu am dat al treilea gol, a fost chiar primul meu gol pentru Craiova. Stiu ca lumea era entuziasmata pentru ca noi am avut dupa o serie de 4-5 meciuri si a urmat dupa meciul ala cu Steaua, care pentru mine a ramas o amintire incredibila. Il pot compara la atmosfera cu meciurile de Champions League pe care le-am jucat de-a lungul carierei, adica ce am vazut atunci la Craiova nu am vazut niciunde.

Asa este. Iti spun sincer ca si eu am ramas profund impresionat atunci, chiar in momentul in care ne-am dus la stadion daca mai stii. Cred ca erau 20.000 de oameni afara sau poate chiar mai multi. Eu in sinea mea ma gandeam ca nu le-a dat drumul sa intre in stadion. Dupa am mers la vestiare, iar cand am iesit pe teren era si stadionul arhiplin. A fost impresionant atunci, si pe mine m-a marcat chestia aia si sa stii ca n-o sa o uit niciodata!

Si pentru mine a ramas un meci de referinta. Eu imi aduc aminte ca ne faceam programul nostru de a merge in parc pe la ora 10 si deja lumea mergea la stadion. La 12-13 cand ne-am vazut erau deja o multime de oameni, iar la 15 cand am ajuns la stadion am stat in parcare chiar in fata cam jumatate de ora ca sa se dea lumea la o parte. Ma gandeam pe atunci „Bai, ce o fi cu nebunia asta?”. Dupa aceea statea lumea pe sala, pe stalpi, a fost ceva incredibil, iar de rezultat nu mai zic…🙂

Mi se pare ca dupa ce am jucat cu Astra acasa am avut deplasare la Bacau si am castigat cu 3-2, Lutu atunci parca a dat doua goluri, iar pe al treilea l-a dat Daouda dintr-o faza fixa daca nu ma insel.

Nu, Daouda a venit mai tarziu. Inainte de Steaua veneam parca dupa un egal la Pitesti, dar eram pe primul loc atunci dupa 4-5 etape.

Dupa aceea am avut putina nesansa imi aduc aminte cu Rapid, am deschis noi scorul in minutul 1 si am pierdut acasa. Cred ca eram noi pe primul loc si Rapid pe locul 2 la vremea respectiva.

Da, si atunci a fost o atmosfera fantastica inainte de meci cu Paunescu care a cantat ambele imnuri, deci ceva incredibil.

Si eu imi aduc aminte atunci ca am avut foarte putin timp la dispozitie ca pregatire si a fost un lot care nu era omogen. Am hotarat atunci sa joc cu 3 fundasi centrali, tu jucai pe partea stanga si mai erau Vochin cu Papura. Din punctul asta de vedere ne-am securizat putin zona centrala si atunci mi-am permis sa joc la mijlocul terenului sa joc cu doi mijlocasi in fata fundasilor centrali, care erau Stanga cu Badea.

Ionut Rada vs. Jean Vladoiu
M-am uitat acum pe echipa si am zis ca e incredibil ce jucatori erau pe atunci. Papura jucase in afara, dupa care erau Badea, Stanga, Lutu, Vladoiu care a venit la sfarsitul perioadei de transferuri.

Da, pentru Vladoiu meciul cu Steaua a fost primul pe care l-a jucat dupa ce a semnat cu noi atunci.

Nea Emil, Cristi Dulca se uita acum la noi si zice „Ne-a luat campionatul, ei Emile, Emile!”😂 Probabil se refera la acel meci cu Rapid care s-a terminat 2-2.

Cristi, nu stiu daca iti mai aduci aminte ca la acel meci la inceputul jocului amandoi eram capitani de echipa. Eu stiam ce discutii fusesera in jurul acelui joc si iti spun sincer ca eu de fiecare data am intrat pe teren si mi-am aparat corect sansele. Chiar i-am spus lui Cristi cand am dat mana cu el la inceput ca „Imi doresc din suflet sa aiba multa, multa bafta!”, pe cuvant de onoare.

Parca Ganezu’ s-a apucat atunci sa se ia la tranta, nu?

Da, el a dat doua goluri. E adevarat ca au trecut ani de atunci, dar e adevarat ca si fundasii centrali de la Rapid au gresit la golurile alea, probabil ca nu s-au asteptat ca el sa ia asemenea actiuni individuale.

Erau meciuri frumoase Nea Emil. Stau acum si ma gandesc la campionatul nostru si excluzand perioadele dificile care au fost, dar emulatia, tribunele, lumea care venea inainte la stadion, parca nu mai sunt la fel acum. Ma bucur ca am putut sa traim asemenea meciuri si asemenea atmosfera. In afara de Craiova care cu noul stadion parca are un pic de entuziasm e greu sa mai gasesti acum atmosfera de dinainte.

Asa este. Revin acum putin la prima parte ca ai pomenit acum de Craiova, ma bucur ca te-am folosit pe tine fundas central de picior stang, aveai un mare avantaj ca erai jucator de picior stang, si ma bucur ca am avut ochi. Ti-am urmarit dupa aceea cariera pe care ai avut-o si a fost una cat se poate de frumoasa si trebuie sa incerci sa mai ai si in continuare, nu trebuie sa renunti, serios.

Eu acum inca joc, dar ma bucur pentru asta. Mi se pare ca sunt ca la juniori si cumva ma bucur de toata aceasta perioada dar intr-un mod placut pentru ca la Sanatatea Cluj e o atmosfera cu toti jucatorii care au jucat prin Liga 1, au experienta si chiar ne simtim foarte bine. Nea Emil, o sa incep cu cateva intrebari acum pentru ca dupa ce v-am anuntat au venit urmaritorii cu ceva intrebari. Cum a fost la debut? In momentul cand ati debutat aveati langa dumneavoastra jucatori extraordinari.

Eu am fost la lotul national de juniori la Luceafarul. Am fost coleg de generatie cu Gica Hagi, cu Mateut, am stat impreuna la Bucuresti acolo la Electroaparataj, nu stiu daca tu ai prins. Cred ca stii povestea ca si Gica a vrut sa vina la Craiova, a dat examen la facultate aici in Craiova, au fost ceva discutii. Pana la urma eu am venit de la lotul de juniori unde fusesem coleg si cu Danut Vica. Am inceput pregatirile cu echipa mare inainte de a fi selectionat la Luceafarul, asta se intampla pe la 16 ani. Ca sa vezi un moment de cotitura in cariera mea: jucam la juniori in judet. Dupa aceea juniorii republicani au avut rezultate mai proaste, iar conducerea de la Craiova a hotarat sa ne treaca pe noi care eram mai mici ca varsta sa ne treaca la juniorii republicani, chiar daca nu obtineam rezultate acolo, sa ne caleasca mai pe scurt. Apoi, echipa mare a Craiovei la vremea respectiva avea foarte multi jucatori la Echipa Nationala, iar intr-o perioada de intrerupere o parte dintre jucatorii de la tineretul Universitatii au trecut la echipa mare, iar o parte dintre jucatorii de la juniorii republicani unde promovasem noi datorita rezultatelor slabe ale echipei de dinainte, au fost chemati la echipa de tineret, iar printre ei eram si eu. Facand un joc scoala la mijloc de saptamana cum se facea in perioada aceea, eu jucam atacant si am iesit in evidenta, si imi aduc aminte si acum si nu o sa uit niciodata ca Nea Nelu Oblemenco chiar a inceput sa rada la o faza pe care am facut-o eu cu Ciupitu si cu Tilihoi, pentru ca atunci Stefanescu era la echipa mare. Asa mi-a spus sa vin la antrenamente cu echipa mare. Am facut cateva antrenamente dupa care am plecat la Luceafarul, iar acolo aveam meciuri internationale, meciuri in Liga a 2-a fara puncte. S-a incheiat perioada si am venit bineinteles la echipa mare unde m-am pregatit si dupa o luna si ceva am debutat la un meci cu FC Arges pe care l-am castigat la Craiova cu 2-0. Erau nume mari atunci la echipa, erau toti jucatorii mari ai Craiovei in zilele lor de glorie. Iti dai seama ca eu m-am simtit privilegiat pentru ca am avut de la cine sa invat. Ei m-au adoptat foarte repede si din punctul asta de vedere nu am avut probleme de acomodare. M-au vazut ca sunt o persoana receptiva, tu ma cunosti si stii ca sunt un baiat ok asa.

Emil Sandoi a jucat peste 300 de meciuri oficiale pentru Universitatea Craiova
Nea Emil, ati avut o cariera lunga cu foarte multe meciuri la Universitatea Craiova. N-ati avut oportunitatea de a pleca atunci la Steaua ’86?

Eu am avut o oferta atunci in perioada respectiva cand Gica Popescu a plecat la Steaua. Eu eram foarte intens curtat de Dinamo. Imi aduc aminte ca Vasile Ianul care era presedintele lui Dinamo la acea vreme ma cauta foarte des si m-a dorit foarte mult in curtea lor. Pana la urma am preferat sa raman la Craiova. Ca sa fiu sincer, visul meu de cand eram copil era sa joc la Craiova. In momentul in care am inceput sa joc si dupa am devenit si un lider de echipa ma gandeam ca pe legitimatia mea sa ramana un singur club, adica Universitatea Craiova, iti dau cuvantul meu de onoare.

Putini jucatori ar face sau au facut asta. E cumva ciudat pentru ca uneori te gandesti ca vrei sa joci la un nivel inalt, dar pe de alta parte indiferent de oferta vrei sa ramai la echipa ta de suflet la care ti-ai dorit tot timpul sa joci. Acum mie imi vine in minte Totii, si el a avut la un moment dat cateva oferte dar a zis ca nu se misca de la Roma indiferent ce ar fi. Este ciudat oarecum dar este si de apreciat cand un jucator isi doreste sa ramana la club indiferent de oferta.

Uite, chiar a mai fost o intamplare intr-o perioada. S-au renegociat contractele la noi la Craiova. Eu in perioada respectiva eram singurul jucator de la Echipa Nationala care jucam si titular. Conducerea stabilisera niste plafoane pentru grupuri de jucatori ca sa nu existe discutii in echipa. Imi aduc aminte ca la vremea respectiva eu am zis „Da domnule, dar poate nu fac parte din niciunul dintre grupuri pentru ca in momentul de fata eu joc la Echipa Nationala si nu mai e niciun coleg de-al meu, desi mi-as dori sa fie cat mai multi!”. Atunci mi-au trecut un contract mai mare, iar apoi sa vezi ce inseamna ironia sortii. A inceput campionatul si a venit o oferta pentru mine parca de la Brugge dupa cateva etape. M-am dus sa-i anunt pe cei din conducerea clubului, iar ei mi-au spus ca atunci cand am zis ca raman in continuare mi-au satisfacut problemele financiare. Avand in vedere ca incepuse campionatul i-as fi dat putin peste cap pentru ca ei si-au pus baza in mine.

Pai nu luau ceva bani atunci? Nu era o suma de transfer la mijloc?

Luau ceva bani dar nu gaseau inlocuitor, sau nu isi luasera un alt inlocuitor pentru mine. Atunci eu am ramas cu un salariu de 15.000 de dolari anual, cand de fapt puteam sa iau banii astia lunar.

Cate nu s-au intamplat asa cu oferte de genul asta doar in ideea de nu a pierde un jucator. Cumva trebuie sa te gandesti si daca el va mai putea sa dea maxim, dar asta depinde de caracterul fiecaruia, insa cand un jucator are o oferta de genul asta, cum ai putea tu sa-l mai motivezi ca si club?

Corect, asa este, insa din punctul asta de vedere n-au fost probleme. Ti-am zis, si eu am inteles imediat cand mi-au explicat: „Noi conducerea clubului te-am inteles atunci cand ai avut niste solicitari. Acum din punctul nostru de vedere nu se mai poate”. A fost simplu, am zis „Bine domnule daca nu se mai poate, asta e”, si mi-am vazut de treaba in continuare.

Bine, inainte mi se parea ca atunci cand era o discutie de genul asta clubul decidea tot, nu era ca si acum cu suparari si altele de genul asta. Atunci in perioada ’90 tu erai oarecum de acord, lucrurile erau cumva normale sa se intample asta. Acum n-ai mai putea sa faci lucrul asta pentru ca exista si un impresar, este si presa si toata lumea care ar vui pe treaba asta si cumva si pe tine te-ar scoate din pragul de confort, n-ai mai fi linistit sa spunem asa.

Ionut, ca sa revin inca putin la intrebare, sa stii ca niciodata nu o sa-mi para rau de deciziile astea. Am castigat un event cu Craiova, am castigat doua cupe, am mai jucat inca vreo 3 finale, am mai jucat prin cupele europene. Pana la urma Craiova m-a propulsat pe la toate loturile de juniori, de tineret, lotul olimpic, lotul de la prima reprezentativa, deci nu am niciun regret.

Voiam acum sa ajung la accidentarea care a fost in finala cupei atunci cu Braila. A fost o accidentare urata, citeam acum ca aveati o oferta pe masa si trebuia sa plecati la o echipa importanta, erati si in cadrul Echipei Nationale. Ce e in acele momente in sufletul unui jucator si cum ar trebui sa reactioneze acesta? Pe langa ce vorbim noi aici rolul acestor live-uri este sa venim cumva cu niste sfaturi. Poate sunt sportivi care trec sau au trecut prin lucruri de genul acesta. Cum pot ei sa treaca peste aceste momente? Cariera dumneavoastra a continuat dupa foarte bine si ati devenit ulterior antrenor.

Ionut, sa stii ca atunci a fost un moment cheie pentru mine. Atunci putea sa se incheie cariera mea pentru ca nu eram in ziua de astazi. Acum o fractura de tibie si de peroneu se trateaza repede iar in 3-4 luni de zile iti poti reveni si chiar sa joci. Atunci eu am stat aproape un an de zile in care nu am jucat deloc. Ma antrenam doar, am fost si rezerva la o finala de Cupa Romaniei.

Mai intervine si teama de a intra in antrenamente si asa mai departe.

Poate la inceput nu este o teama pentru ca ai o tija in picior care iti asigura orice contact. E mai tare decat celalalt picior si stii ca de acolo nu se mai rupe niciodata. In rest sa stii ca faptul ca am jucat fundas central poate m-a ajutat sa trec foarte repede peste accidentare pentru ca pe pozitia de fundas central ai tot timpul adversar in fata. In schimb pentru un atacant sau pentru un jucator de creatie care are adversarul in spate e posibil ca teama si frica sa persiste mai mult in cariera. Eu din punctul asta de vedere sa stii ca nu am avut probleme. Sa fiu sincer parca am prevestit accidentarea pentru ca inainte de meci toti colegii erau bucurosi ca jucam cu Braila finala, spuneau ca vom castiga pentru ca suntem mai buni, insa eu tot timpul m-am gandit ca avem numai de pierdut de pe urma partidei.

Presiunea era mai mare atunci pe Universitatea Craiova.

Da, presiunea era intr-adevar mai mare. Uite ca s-a intamplat acea accidentare in minutul 89-90 si iti dai seama sa ai un contract pe masa, un contract care era pe bani multi, crede-ma. Bine, n-as avea de ce sa ma plang din punct de vedere financiar pentru ca l-as mania pe Dumnezeu.

Emil Sandoi ridicand Cupa Romaniei dupa finala castigata cu Dacia Unirea Braila, in care a avut parte de cea mai grava accidentare din cariera
Da, insa atunci era un moment bun, era un moment important. Erati deja liderul unei generatii si sa fi plecat in strainatate insemna sa faceti pasul intr-un campionat din afara.

Fii atent la ceva apropo de semne. Imi aduc aminte ca eram in ziua finalei si stateam la „Lebada” din Pantelimon. N-o sa uit niciodata amanuntele astea care pana la urma sunt importante pentru viata mea. Stateam in camera cu Gica Craioveanu. La un moment dat daca iti aduci aminte ca ai stat si tu acolo, era hotelul cu receptia in fata si camerele erau sub forma de „U” cu o gradina interioara. In perioada aia pe acolo erau si niste caini care mai umblau pe langa hotel. Cand m-am intors cu Gica Craioveanu de la masa de pranz era cheia la mine si eu am deschis usa, iar atunci probabil intrase un caine pe hol si in fata usii de la intrare era o gheara de pui, pe cuvantul meu de onoare, il poti intreba si pe Gica de asta. O gheara de pui inseamna un picior de pui rupt. Iti dai seama ca imi era scarba sa ma aplec sa-l iau de jos, iar atunci cu piciorul drept l-am dat la o parte din fata usii ca sa putem sa intram. Seara mi s-a intamplat acea accidentare exact la piciorul cu care indepartasem acea gheara de pui. Asta e o chestie pe care nu stiu daca am impartasit-o cu cineva pana acum, dar crede-ma ca exact asa s-a intamplat.

Nu pot sa cred, e incredibil asa ceva. Stiti cum e, poate cateodata ni se arata anumite semne dar poate nu le bagam in seama, dar la asta chiar ca nu m-as fi gandit vreodata. Intr-adevar, cateodata se intampla si asta e, nu ai cum sa controlezi toate lucrurile astea.

Referitor la revenire, e adevarat ca a fost o munca grea pentru ca e ceva ce nu vede nimeni. Ma refer la recuperare, mersul in carje, mersul in baston, schiopatezi, deci este o perioada grea si psihologic si emotional. Stii ce m-a intarit pe mine foarte mult? Dupa ce m-am accidentat, cred ca dupa vreo doua luni, a inceput campionatul. Imi aduc aminte ca Marian Bondrea era antrenor si castigasera un meci in deplasare si urma un meci acasa cred ca cu UTA. Eu iesisem dintr-o convalescenta, mergeam in carje in perioada respectiva, dar m-am dus la stadion pentru ca voiam sa ii incurajez pe baieti, sa-i vad inainte de meci, sa intru la vestiar, imi era dor de ei efectiv pentru ca nu ii vazusem de cand m-am accidentat. Ei au luat cupa, au vrut sa faca o petrecere dupa finala dar numai petrecere n-a fost aia cand capitanul de echipa era pe un pat de spital. Asa am ajuns eu sa trec sa ii vad, pe atunci nu erau restrictiile care sunt acum. La un moment dat cei din conducere m-au intrebat daca nu voiam sa stau cu ei pe banca, dar mie mi-a fost rusine. Am si zis ca o sa ies doar acolo la capatul tunelului pentru ca imi era rusine sa merg pe pista sa ma vada lumea asa. M-am dus in cele din urma la marginea terenului si echipa era la incalzire, stadionul era aproape plin pentru ca fusese o victorie in prima etapa, si m-au convins cumva sa merg sa stau macar o perioada pe banca de rezerve. In momentul in care am iesit de la gura tunelului, tu stii cum era stadionul nostru pe atunci, ai vazut ca treceai prin fata tribunei oficiale, dar Ionut, crede-ma ca in momentul ala s-a ridicat tot stadionul in picioare si au inceput sa ma aplaude. Nu stiu daca vezi acum ca este putina emotie pe fata mea cand mi-am adus acum aminte de momentele alea. Crede-ma ca asta a contat enorm de mult pentru mine, pentru ca am zis ca merita sa fac orice sacrificiu pentru a recompensa intr-un fel acele persoane care erau in tribuna si care chiar au facut un gest de neuitat pentru mine. E un gest pe care n-o sa-l uit niciodata!

Emil Sandoi a jucat in 2 perioade diferite la Universitatea Craiova si a avut 3 mandate ca antrenor, fiind unul dintre cei mai iubiti oameni din istoria clubului
Asta este un lucru important Nea Emil, pentru ca de cele mai multe ori se uita toate aceste lucruri. Sportivul primeste prin astfel de gesturi multa forta, iar pe de alta parte sportivul are o responsabilitate, iar lucrurile astea din pacate le vedem foarte putin in ziua de astazi. Ma refer la acea responsabilitate fata de suporterul din stadion, suporterul care vine la meciuri si apreciaza astfel de sacrificii. E un lucru care pana la urma cred ca pleaca si de la educatie, nu pleaca doar de la un simplu fapt ca vrei sa te vada lumea. Pur si simplu asa cum ati facut-o si dumneavoastra, ati simtit ca asa trebuie si nu aveati nimic de ascuns. Lucrul asta cred ca a fost foarte apreciat si pana la urma ati primit ceea ce meritati, nimic mai mult. E normal sa fie un raspuns de genul asta pentru un jucator care a refuzat oferte, a jucat pentru Universitatea Craiova peste 300 de meciuri, a avut trofee castigate, si pana la urma e normal sa fiti vazut asa din punctul meu de vedere. De asta spun ca jucatorii din ziua de azi ar trebui sa isi caute astfel de oameni si sa ii ia ca model, sa vada de ce a fost iubit, de ce a fost respectat, de ce a fost aplaudat. Cred ca ei ar trebui sa inteleaga ce e de facut, pentru ca nu e neaparat sa faci 100 de driblinguri sau sa dai 100 de goluri pe campionat ca sa fii aplaudat. Tu la randul tau trebuie sa fii un exemplu pentru ceilalti. Nea Emil, ma intreaba cineva acum ceva la care eu tot timpul incerc sa evit raspunsul. Ce se va intampla de la anul in Craiova? Echipa lui Mititelu sau mai bine zis cealalta echipa a orasului a promovat in Liga a 2-a. Credeati vreodata ca o sa ajunga Craiova cu doua echipe care sa nu se inteleaga? Stiu ca pe atunci era si Electroputere, insa era indragita de toata lumea, astfel Universitatea ramanea echipa principala a orasului. Cum credeti ca o sa fie acum atmosfera in oras? Cum credeti ca va fi orasul Craiova cu doua echipe cu suporteri care nu se inteleg, cu patronatul la fel. Vor fi doua rivale la care sincer eu ca si copil nu ma asteptam niciodata.

Auzi, acum e exact situatia identica cu cea de la Cluj!😂

Asta zic, desi aici s-au mai linistit lucrurile pentru ca Universitatea tot incearca sa se intoarca in Liga 1 si nu au mai fost meciuri directe, iar lucrurile au fost mai linistite. Pe de alta parte, mi-a placut cat am jucat la CFR aceasta rivalitate, pentru ca asta e fotbalul, cu tensiune, cu suporteri, dar la Craiova n-as fi vazut vreodata asta.

Ionut, iti dai seama ca si mie mi-e greu sa spun ce se va intampla, dar eu cred ca va progresa Craiova la nivel fotbalistic pana la urma.

Asa am spus si eu tot timpul. Conteaza ca una dintre echipele sau chiar ambele sa duca nivelul cat mai sus, iar asta va ajuta mult si copiii din jurul Craiovei, pentru ca o sa fie adunati acolo de cele doua cluburi, ceea ce va fi un lucru bun.

Asa este. Din punctul meu de vedere ar fi fantastic sa existe o colaboarare, sa ai cumva o piramida pana la urma. Ar fi incredibil sa ai o echipa in Liga 1, sa ai o echipa in Liga a 2-a, sa ai una chiar si in Liga a 3-a, adica asa se face fotbalul de performanta intr-o anumita zona. Insa sa fim seriosi, nu cred ca va exista vreodata aceasta colaboarare intre cele doua echipe.

Asta nu cred nici eu, desi ma repet, eu tot timpul evit sa raspund la chestiile de genul asta. Si acum ma intreaba cineva daca FCU Craiova este adevarata Stiina, insa eu nu vreau sa raspund pentru ca nu stiu ce e acolo cu actele, palmaresul si asa mai departe, iar atunci nu vreau sa intru in astfel de discutii si nu v-o cer nici dumneavoastra pentru ca este destul de complicat. La fel este si cazul Rapidului, cazul Stelei, este o nebunie totala. Vreau sa va intreb acum de perioada in care ati fost la nationala de tineret, ce jucator cu potential ati vazut atunci si n-a mai ajuns departe acum? Si de ce se rateaza astfel de jucatori? Daca vreti sa ii dati numele e bine, daca nu nu este niciun fel de problema, pe mine ma intereseaza mai mult daca avea calitati si pana la urma el trebuie sa fie un exemplu, chiar daca nu a mai progresat.

Uite fii atent, chiar o sa-ti dau numele unui jucator pentru ca eu m-am inteles bine cu el atunci si am incercat sa ii dau niste sfaturi pe care poate nu le-a inteles cand trebuia, dar acum intalnindu-ma cu el chiar mi-a recunoscut ca era un copil atunci si i-a intrat pe o ureche ce ii spuneam si i-a iesit pe cealalta. Este vorba despre Ionita care a jucat la Rapid si ulterior s-a transferat in Germania la 19 ani. Iti dai seama ca avea atunci niste calitati incredibile. Eu m-am mai intalnit dupa aceea cu el, a jucat si la Snagov o perioada, acum joaca la UTA, dar mi-a placut tot timpul ca jucator. Avea o forta fantastica, o tehnica foarte buna, proteja foarte bine mingea in interiorul careului, lovea mingea foarte bine si foarte curat, era cam de genul lui Alibec cum este el acum.

Si ce sfaturi au fost pe care el nu le-a ascultat?

Eu l-am simtit in perioada respectiva ca el nu era conectat si nu era cu gandul la fotbal. Chiar imi aduc aminte ca eram intr-un cantonament si l-am surprins de mai multe ori cu fel de fel de telefoane, cu tot felul de expresii pe care le folosea cu persoanele cu care discuta. L-am vazut ca nu e pe aceeasi lungime de unda cu un jucator tanar care isi doreste sa faca mare performanta. Chiar am avut o discutie mai aprinsa cu el intr-un cantonament, dar nu mai tin minte acum exact unde eram. Oricum noi am avut o perioada buna atunci pentru ca noi ne-am calificat la play-off-ul acela de calificare pentru turneul final, am terminat pe primul loc intr-o grupa cu Rusia, i-am batut cu 3-0 acasa si acolo am facut 0-0 in conditiile in care noi am jucat de prin minutul 30 in 10 oameni un meci de care pe care. Imi aduc aminte ca si Ionita a fost in acea generatie si pana la urma e un jucator care a fost prezent pentru acel play-off, care acum e echivalentul unei calificari la turneul final dupa acele preliminarii.

Alexandru Ionita la Echipa Nationala U21 a Romaniei pe vremea cand Emil Sandoi era selectioner
Si Nea Emil, ce il strica pe un jucator si ce ar trebui sa evite la varsta aceea? Eu tot timpul cand vorbesc de jucatorii tineri foarte promitatori si mai ales de perioada 14-18 ani, le spun ca este perioada cea mai dificila in care ei se pot rata. Ce ar trebui ei sa faca ca sa evite acest lucru?

Ionut, cred ca in tot ceea ce face trebuie sa existe un echilibru. Uite, tu ai fost un baiat echilibrat, am vorbit mai inainte de tine si de Ovidiu Burca, si el a fost la fel de echilibrat si a reusit si el in cariera de fotbalist. Cred ca trebuie un echilibru si o maturitate in teren care de multe ori nu exista pentru ca este acel elan al tineretii si e normal sa fie asa. Ai vazut ca si la echipele de juniori apar cateodata niste sincope sau diferente de la un meci la altul in care ramai perplex. Dar pana la urma in ceea ce se intampla in afara terenului trebuie sa existe intotdeauna o maturitate si un echilibru din partea fiecarui jucator, e foarte important. La fel pot spune de respect, iar asta e valabil pentru toate persoanele tinere indiferent ca fac sport sau nu, cred ca respectul persoanei de langa tine trebuie sa primeze de fiecare data.

Si eu mai spun ca in primul rand ar trebui sa te respecti pe tine ca pe jucator, pentru ca vedem cazuri de jucatori in Liga 1 care au 5-10 kilograme in plus, joaca la echipe importante, dar in primul rand ei ar trebui sa se respecte pe ei ca si jucatori. Asta cred ca vine si din educatie, si de asta as vrea sa va intreb ce se intampla daca un copil nu are parte de sufcienta educatie, poate fi integrat? Stiu ca dumneavoastra aveti si o scoala de fotbal.

Da, sunt inca la inceput. Ca sa fiu sincer fiul meu se ocupa foarte mult.

Si eu sunt la inceput, am si eu o scoala aici la Cluj si de asta va intrebam. La unii copii mai ales in ziua de astazi parintii sau bunicii sunt plecati, iar ei vin la fotbal si n-au parte de o atentie si o educatie aparte. Pot fi acei copii integrati printr-o scoala? Cum am putea noi sa ii ajutam?

Ai dreptate cu ceea ce spui, cred ca e foarte bine sa vorbim si de fotbalul juvenil. E foarte important ca acesti copii sa stea intr-o colectivitate de la o varsta frageda, sa intre in contact cu cat mai multi jucatori, sa isi dea seama ce inseamna un spirit de echipa, ce inseamna o prietenie cu ceilalti colegi. Acest aspect e foarte important pentru ca vedem ce se intampla in ultima perioada, multi stau numai pe calculator sau numai pe Facebook de fiecare data, lumea nu mai face miscare, nu mai sta in aer liber. Din punctul meu de vedere e mult mai bine pentru un copil sa mearga la un stadion sau la un teren sintetic unde sa se joace in mod organizat decat sa stea cu niste cartofi prajiti sau cu niste pufuleti in fata televizorului sau calculatorului. Nu zic ca nu trebuie sa faca si asta, insa trebuie sa avem foarte mare grija de acest aspect. Sunt unele studii care arata faptul ca tinerii care fac miscare in mod organizat pana in 14 sau 16 ani au un risc mai mic cu 80% ca ei dupa aceea sa sufere de boli cardiovasculare sau de diabet.

Aveti dreptate, in plus intervine si integrarea in viata sociala pentru ca la fel au aratat unele studii. Un copil care sta inchis, care nu are parte de un grup si care pur si simplu se izoleaza, va avea de suferit si mai tarziu in viata lui. Noi stim ca nu toti ajung fotbalisti, insa dintr-un sport organizat, indiferent cum se numeste, copilul creste deja cu o baza, are deja niste principii legate de respect, de disciplina, de fair-play, sunt lucruri pe care un copil le poate invata daca practica acel sport. De asta spun ca noi cumva avem o responsabilitate sa indreptam cat mai multi oameni si copii spre sport. Tocmai asta este si ideea proiectului „The Rada Way” si a acestor live-uri, pentru ca pana la urma lumea trebuie sa auda de la noi chestiile astea. Noi am facut sport insa ei trebuie sa afle prin ce am trecut, dar si cum ne-au format in primul rand. Unii colegi de-ai mei din perioada junioratului poate nu au ajuns sa fie fotbalisti de la juniori, dar acum sunt profesori, sunt psihologi, adica lucreaza si sunt foarte bine, tocmai pentru ca au avut parte de o baza foarte buna.

Intr-adevar, e foarte importanta aceasta educatie sportiva pe care o primim de-a lungul timpului. E esential ca aceasta educatie sportiva sa fie luata de copii de la niste persoane care pot sa fie exemple pentru ei. Si noi trebuie sa ne propunem in viata sa fim exemple pozitive pentru cei care sunt in jurul nostru. Apropo, astea sunt chestii care tin si de cariera sportiva si ce ma intrebai mai inainte, deci intre toate exista o legatura.

Totul se leaga, asa cum spuneati, trebuie sa existe acel echilibru, iar totul practic vine din spate. Nea Emil, ma intreaba cineva cum putem face noi copilul sportiv mai ales sa nu-i mai fie frica de a gresi? Unde ar trebui lucrat? Eu tot timpul am spus ca ceea ce antrenorul construieste, trebuie intarit si acasa de catre familie.

Ionut, haide sa-ti spun ceva. Cred ca am discutat problemele astea si cu fiul meu pentru ca dupa cum ti-am zis el se ocupa permanent de copii si este aproape tot timpul prezent la stadion. Ca sa fiu sincer eu nu l-am lasat sa faca fotbal desi sunt convins ca ar fi putut sa faca, dar am zis ca am alergat eu destul si e suficient.🙂 Sa stii ca noi de la bun inceput am stabilit ca relatia intre copii si cel care se ocupa de pregatirea copiilor si de educatia lor trebuie sa fie o relatie de prietenie, sa nu fie o relatie de impunere a unor chestii. La antrenamentele noastre nu o sa auzi niciodata tipete sau injuraturi sau chestii de genul asta. Corectiile care se fac sunt de fiecare data facute intr-un mod civilizat si cat se poate de decent. Parintii care sunt pe margine n-au voie sa intervina niciodata si sa dea sfaturi copilului care este in teren, sa ii spuna sa urce, sa coboare sau sa il intrebe de ce nu a tras la poarta. Nu trebuie sa existe asa ceva, copiii trebuie sa stie ca pe mini-terenul ala de fotbal au un educator al lor care se ocupa de tot ce tine de antrenamentul respectiv, iar ei trebuie sa asculte si sa incerce pe cat posibil sa execute cat mai bine ceea ce li se transmite. Iti spun ca la noi este o atmosfera deosebita cand se intalnesc, acum din pacate nu stim cand o sa mai poata din cauza acestei perioade, dar s-au creat relatii de prietenie intre ei si vina cu o dorinta foarte mare, e incredibil ca vezi fericire pe fata lor in momentul in care ajung la baza sportiva.

Academia Fotbal Club ATLAS
Si un alt lucru important pe care si eu il spun aici la scoala de fotbal este legat de discutiile pe care le avem cu parintii. Parintii vin de multe ori setati si spun ca la 6-7-8 ani copiii lor fac fotbal de performanta. Din punctul meu de vedere cand vorbim de performanta la o varsta atat de mica este total gresit. Parintii ar trebui sa inteleaga ca fotbalul de performanta nu se face la 10 ani, fotbalul de performanta se face de la 18 ani, atunci cand acesta conteaza cu adevarat. De asta spun ca e important ceea ce promoveaza scolile de fotbal, ei incearca sa isi aduca copiii aproape dar conteaza si cum, pentru ca pana la urma este o noua generatie, iar daca generatia asta o cresti asa automat se va pierde.

Da, sunt intru de acrod cu tine sa stii. In rest cred ca este important in continuare exemplul pe care il dam, atat pe terenul de fotbal, cat si in afara lui. Conteaza sa fie mereu un exemplu pozitiv pentru ca e adevarat ca generatiile si multe aspecte s-au schimbat putin in societatea noastra de-a lungul timpului, dar trebuie sa recunoastem ca sunt si aspecte negative care ne tin pe loc din punct de vedere al progresului uman pana la urma.

Nea Emil, am acum trei intrebari primite de la urmaritori pe care nu am apucat sa vi le pun. Prima e legata de perioada de la FC Arges si daca v-ati mai intoarce acolo?

Eu si ca jucator sa stii ca am petrecut o perioada fantastica acolo. Am avut si o echipa foarte buna in care am fost pe primul loc vreo 10 etape cu FC Arges. Ma intorsesem din Franta atunci si am avut o perioada foarte buna de un an si cateva luni, am fost foarte apreciat si eu apreciez la randul meu foarte mult zona din punct de vedere fotbalistic. Ca antrenor iti dai seama ca eu m-am dus in a doua parte a campionatului la FC Arges si nu exista drept de promovare, dar totusi am zis sa stabilim o strategie pentru urmatorul campionat si sa incercam sa promovam asa. Chiar si in campionatul acela in care nu aveam drept de promovare am terminat pe locul 4, imediat sub linie. Daca iti aduci aminte am castigat cu toate echipele din fruntea clasamentului pe atunci. Dupa aceea bineinteles ca si eu m-as fi asteptat sa avem drept de promovare, dar am inceput un nou campionat in care a fost la fel, nu s-a gasit o solutie oficiala, nu stiu ce s-a intamplat. Iti dai seama ca in conditiile astea stateam fara prime de joc, desi am facut o echipa foarte buna acolo, si o sa vezi multi jucatori care vor incepe sau au inceput deja sa joace prin Liga 1. Am fost la un moment dat si pe locul 2, dar e greu cand nu ai un obiectiv. La sfarsitul anului mi se termina contractul si am decis sa nu mai prelungesc, desi mi-as fi dorit sa ma lupt pentru o promovare. Asa am incercat sa ii capacitez pe baieti si am reusit sa fac chestia asta foarte bine pentru ca sa fii tot timpul acolo pe primele locuri si sa castigi si cu UTA, si cu Petrolul, si cu Calarasi, cu toate echipele cu care au fost in fata atunci am castigat toate meciurile.

Emil Sandoi a evoluat ca jucator la FC Arges intre 1996-1998 si a antrenat echipa in perioada 2017-2019
Da, e greu pentru un jucator, mai ales atunci cand stii ca poti sa ataci promovarea pentru ca ai un lot care iti permite lucrul asta. Nea Emil, ma intreaba acum Cristi Dulca de meciul din finala Champions League de la Cardiff, zice ca ati fost amandoi.🙂

Pai am fost amandoi la finala Ligii Campionilor dintre Real Madrid si Juventus, avem un prieten comun acolo la Cardiff. In perioada respectiva cred ca si baiatul lui Cristi juca in Anglia la Swansea parca. Am fost impreuna acolo, cred ca am stat vreo 4-5 zile, am fost si la meci, chiar a fost un grup super, inclusiv portarul Branescu era cu noi. Ne-am intalnit la un foarte bun prieten de-al nostru care este si iubitor al fenomenului fotbalistic si chiar au fost cateva zile de vis. Vreau sa-l salut acum si eu pe Cristi, este un baiat extraordinar!

Nea Emil, vreau sa va felicit pentru acele 13 goluri din acel sezon cand ati luat campionatul, erati acolo langa golgheteri in anul ala. Inainte de final as vrea sa va intreb ce meci ati vrea sa rejucati? Aveti vreun moment care ati fi vrut sa nu fie asa cum s-a intamplat?

Uite sa stii ca imi aduc acum aminte de golurile pe care le-am marcat si sa stii ca am dat vreo 50 de goluri in toata cariera mea. Si tu ca fundas central ai reusit sa inscrii si Cristi la fel, insa el poate nu a avut atat de multe ca noi. 🙂 Mie mi se pare ca am inscris goluri chiar frumoase, din lovituri libere, goluri cu capul din faze fixe, deci chiar am avut momente superbe. Stii care-i chestia? Momentele de bucurie pe care le traiesti in fotbal pentru ca le traiesti in grup, cred ca nu pot fi comparate cu nimic, pentru ca o bucurie pe care o traiesti decat cu o singura persoana langa tine nu poate sa fie atat de ampla ca o bucurie pe care o traiesti in grup cu peste 30 de persoane.

Asa e, plus ca e atmosfera care se creeaza in jurul unui meci, nebunia aia. Mie asta imi lipseste cel mai mult, si presiunea de la un meci, dar si acea nebunie care era inainte de meci si tot timpul te facea sa simti ca e ceea ce ti-ai dorit intotdeauna.

Si mie mi-e dor de chestiile astea cand imi aduc aminte de ele, de asta nici nu pot sa delimitez intr-un fel sau altul si sa spun care a fost cel mai frumos moment si care a fost cel mai urat moment al meu. Dar iti spun ca bucuriile pe care le-am trait, cum ai spus si tu de tensiunea si incarcatura pe care le ai inainte de meci, iar dupa aceea descarcarea aia a unui eveniment fantastic sunt de nedescris. Eu mai discut si cu alti antrenori care activeaza in alte sporturi si chiar ma gandeam la jucatorii de tenis de camp. Nu stiu daca bucuriile pe care le traiesc ei in acel staff al lor de 4-5 oameni care stau permanent impreuna, chiar si cand castigi un Grand Slam, sunt la fel cu cele traite de noi. Cu cine sa imparti bucuria aia? Cred ca ai simti nevoia sa fii cu 2.000 de persoane pe langa tine ca sa imparti bucuria respectiva, dar din pacate sunt maxim 5 persoane. La noi la fotbal in vestiar e total altceva, ai vazut ce atmosfera e intotdeauna cu tricourile, cu toata lumea gramada pe acolo.

Nea Emil, eu va multumesc din suflet inca o data pentru ce ati facut pentru mine pentru ca a contat foarte mult! Va multumesc ca ati fost deschis la aceasta initiativa si am putut vorbi despre sport, despre experientele dumneavoastra. In rest ii salutam pe cei care ne-au urmarit si cu siguranta o sa va mai deranjez pentru ca mai avem multe lucruri de vorbit!🙂

Cu cea mai mare placere! Spor la treaba si multa bafta!

Multumesc mult de tot! Va salut cu drag si salutari acasa Nea Emil!

Te salut, ceau!

URMARESTE SI ALTE ARTICOLE
URMARESTE-NE PE INSTAGRAM
URMARESTE-NE PE YOUTUBE
URMARESTE PAGINA DE INSTAGRAM A LUI IONUT RADA
URMARESTE PAGINA DE FACEBOOK A LUI IONUT RADA
URMARESTE CANALUL DE YOUTUBE A LUI IONUT RADA

De oeif

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by Live Score & Live Score App