Universitatea Craiova a obținut doar o victorie de moral în fața propriilor suporteri împotriva celor de la Maribor în turul 2 preliminar din Conference League, scor 3-2, însă vicecampioana Sloveniei a obținut calificarea mai departe, grație victoriei din primul duel.
Golurile lui Alexandru Mitriță, Gregorio Sierra și Elvir Koljic s-au dovedit a fi insuficiente pentru o calificare, iar astfel oltenii părăsesc din nou Europa mai devreme decât se aștepta toată lumea.
La capătul acestui joc, Mitriță nu și-a ascuns supărarea față de ratarea calificării, însă s-a văzut nevoit să se împace rapid cu acest gând și de acum să se axeze strict pe campionat, acolo unde obiectivul este unul clar: câștigarea titlului!
„Suntem supărați. Am făcut un meci bun, am avut două sau trei ocazii de gol. Trebuia să fim mai deștepți, să oprim jocul. Nu cred că s-a pierdut calificarea în acest meci, s-a pierdut în meciul tur.
Aveam mult mai mult timp să întoarcem (n.r. dacă ar fi marcat mai repede), dar s-a văzut, am dominat, am avut atitudine, dar au fost două greșeli care nu trebuiau să fie și am luat două goluri. Frustrarea e foarte mare, ne doream să ajungem acolo, dar nu avem ce să mai facem.
Trebuie să muncim, nu mai avem ce să facem. Trebuie să o luăm de la capăt. Sunt foarte supărat, nu vreau să vorbesc (n.r. despre ce i-ar trebui Craiovei pentru a deveni mai bună). Trebuie să ne axăm pe campionat, luăm fiecare meci din campionat și încercăm să-l câștigăm”, a spus Alex Mitriță la flash-interviu.
Pentru Universitatea Craiova urmează duminică, 4 august, de la ora 19:00, un duel care se anunță destul de complicat în etapa a 4-a a Superligii, oltenii urmând să întâlnească Petrolul Ploiești pe propriul teren, echipă cu moral bun după victoria cu Rapid din runda precedentă.