Deciziile pe care trebuia să le ia Radu Petrescu sunt foarte clare!
Cel mai important joc al acestei etape din Liga 1 a fost reprezentat de ceea ce se dorește să fie „clasicul României”, derby-ul FCSB – Dinamo. Meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor, 3-2, după o partidă cu multe faze controversate, la finalul căreia oaspeții au acuzat o gravă viciere de rezultat.
Mai mult decât jucătorii celor două echipe, în seara aceasta pe Arena Națională din București în centrul atenției s-a aflat arbitrul Radu Petrescu. Acesta a acordat 10 avertismente (6 cartonașe galbene pentru FCSB, respectiv 4 pentru Dinamo), a eliminat 2 jucători (ambii de la Dinamo) și a acordat 2 lovituri de pedeapsă (câte una pentru fiecare echipă). Pe lângă faza pe seama căreia se va discuta cel mai mult în aceste zile, anume eliminarea lui Lopez și acordarea loviturii de pedeapsă pentru FCSB din minutul 75, care a decis soarta eternului derby, au mai fost însă multe decizii controversate, la fel de importante, dar care vor fi trecute cu vederea mai ușor.
Prima fază care putea dezechilibra jocul din „derby-ul de România” a avut loc în minutul 12, când J. Gol (Dinamo) l-a lovit cu cotul în cap pe O. Perianu (FCSB). La a doua reluare, cea mai apropiată, se vede clar cum jucătorul lui Dinamo îl lovește intenționat cu cotul în zona frunții pe tânărul Perianu. Deși ceilalți coechipieri ai jucătorului lovit nu au protestat, iar arbitrul a hotărât ca jocul să se reia fără vreo sancțiune pentru Gol, acest tip de loviri în zona capului și a feței trebuie tratate foarte atent de către arbitru. O astfel de lovire, în mod normal, se sancționează cu eliminare, pentru „utilizarea unei forțe excesive, se referă la faptul că jucătorul depășește limita necesară folosirii forței și pune în pericol integritatea corporală a adversarului”, așa cum ne arată Legea 12. Totuși, dacă arbitrul consideră că nu a fost vorba de o forță excesivă, ci doar de o imprudență („jucătorul nu ține cont de pericolul pe care îl reprezintă acțiunea sa pentru adversar”, aceeași Lege 12) se va impune avertizarea jucătorului.
Decizie corectă: O astfel de lovire trebuie sancționată cel puțin cu avetisment pentru un atac imprudent, dacă arbitrul consideră că nu a avut intensitate. În caz contrar, vorbim despre o eliminare pentru fault grosolan.
Următoarea fază, la care Dinamo a cerut și a primit lovitură de pedeapsă s-a petrecut în minutul 25. Jucătorul apărător, Panțîru, l-a lovit pe Gonzalez cu mâna în piept, acesta prăbușindu-se în suprafața de pedeapsă. Cu toate că peste tot se spune că pentru a acorda o lovitură de pedeapsă trebuie ca abaterea să fie clară pentru toată lumea, în practică ar fi imposibil să se mai acorde. Despre ceea ce face jucătorul apărător sunt puține de spus, dar multe de interpretat. Acesta are un comportament cu totul atipic, mai ales în interiorul suprafeței de pedeapsă. Nu este regulamentară o astfel de lovire cu palma aplicată adversarului. Chiar dacă nu are intensitate, poate nu are intenție, aceasta se încadrează la ceea ce este denumită de către Legea 12 o „neglijență, jucătorul manifestă lipsă de atenție în timpul discutării mingii sau acționează fără precauție”. O astfel de lovire se sancționează cu lovitură liberă directă, fără sancțiune disciplinară.
Decizie corectă: lovitură de pedeapsă.
Cea mai fierbinte fază a derby-ului, din minutul 75 s-a dovedit a fi cea care a stabilit rezultatul final. Într-un duel cu D. Man (FCSB), jucătorul apărător Lopez joacă mingea, dar îl doboară și pe adversarul său. Atâta timp cât jucătorul apărător joacă mingea, nu se poate vorbi de fault. Arbitrul a ezitat acordarea loviturii de pedeapsă, ceea ce înseamnă că a fost mascat sau nu a văzut clar faza. Probabil că decizia a venit la indicația arbitrului asistent, dar care fiind la o distanță considerabilă probabil nu a apreciat corect cine a lovit balonul. Astfel de erori sunt umane, iar luarea deciziei corecte ține doar de poziționarea mai bună sau o inspirație genială de moment. Cu toate acestea, decizia sancțiunii disciplinare este o greșeală gravă, ce ține de ceea ce scrie în Legile Jocului. Tot Legea 12, cea privitoare la faulturi și comportament nesportiv, spune că „un jucător trebuie avertizat dacă împiedică o ocazie clară de înscriere a unui gol de către un adversar, comițând o abatere în urma încercării de a juca mingea, iar arbitrul acordă o lovitură de pedeapsă”. Astfel, chiar dacă Lopez ar fi faultat, era evident faptul că încercase să joace mingea, iar decizia arbitrului ar fi fost eronată, fără să fie nevoie de interpretări, ci strict din punct de vedere al teoriei legilor.
Decizie corectă: lasă jocul să continue.
Ultima fază „fierbinte” din derby a avut loc în minutul 90+3, când încă un jucător dinamovist a fost eliminat. Tânărul O. Popescu (FCSB) l-a tras de echipament pe Răuță (Dinamo), în scopul opririi unui atac promițător. Jucătorul lui Dinamo și-a pierdut cumpătul și l-a lovit apoi de două ori cu cotul în piept pe Popescu, făcându-se vinovat de comportare violentă. Este o fază ușor de interpretat. Comportarea violentă nu este tolerată sub nicio formă, iar cine se face vinovat de această trebuie eliminat numaidecât.
Decizie corectă: avertisment pentru oprirea unui atac promițător acordat lui Popescu și eliminarea lui Răuță pentru comportare violentă.
CITEȘTE ȘI:
- Fanii lui Dinamo cer de urgență VAR în Liga 1!
- Dan Petrescu a vorbit în premieră despre grupa de Europa League: „Mă gândesc serios că vreau să ne calificăm!”
- Prima reacție a omului care l-a accidentat grav pe Koljic: „N-am lovit pe nimeni în viața mea!”
- Valentin Mihăilă, transfer incredibil în Serie A!
- Verdict crunt pentru Elvir Koljic!
- Totul despre adversarele CFR-ului din grupele Europa League!
- Petrescu a avut câteva mesaje clare după calificarea în grupe: „Ăsta-i trendul… Anti-CFR, anti-Dan Petrescu!”
- Cu cine își doresc campionii României să pice în grupele Europa League?
- Revenirea suporterilor pe stadioane! Primul meci posibil!
- Se înmulțesc cazurile de dopaj în România?!
- Dan Petrescu nu se mai consideră favorit nici cu campioana Finlandei: „Mi-am schimbat părerea. Nu există favorită în acest meci!”