Povestea transferului de 250.000 de euro realizat de Gigi Becali!
Gigi Becali a dat din nou lovitura pe piața transferurilor din România și a rezolvat nu mai puțin de 3 mutări într-o singură zi: Eduard Radaslavescu (18 ani, Farul Constanța), Radu Boboc (23 de ani, Farul Constanța) și Marco Dulca (23 de ani, Chindia Targoviste) vor fi prezenți începând de astăzi la antrenamentele celor de la FCSB.
Ultimul pe lista patronului roș-albaștrilor a fost mijlocașul defensiv al târgoviștenilor, cel care în urmă cu aproximaitv o săptămână spunea că în aceasta vară va avea loc cu siguranță transferul său.
Tatăl său, fostul internațional Cristi Dulca, a explicat cum au avut loc negocierile cu FCSB și cum Marco a ales în cele din urmă să rămână în România, deși avea o ofertă foarte interesantă din Germania, de la Hoffenheim, care urma însă să-l împrumute în acest sezon în liga a 2-a din Portugalia.
„A fost o zi lungă. Pașii i-a povestit nea Gigi, dar vă spun și eu că Marco a fost monitorizat de Hoffenheim, a avut ofertă de la ei, ne-am înțeles, urma să facă vizita medicală, dar s-au schimbat cumva datele contractului și nu a mai mers.
Da, în Liga 2 din Portugalia urma să fie împrumutat. Știam cumva, dar nu prea mi-a convenit mie. Erau și sume și anumite bonusuri în contract, dar apoi s-au schimbat lucuruile și nu mi-a plăcut asta și am zis că nu e ok, ne-am sucit.
Chiar în momentul când Marco pleca, m-a sunat nea Gigi si mi-a făcut oferta. Eu i-am spus clauzele, i-am spus ce poate câștiga Marco acolo, el mi-a spus că poate să meargă copilul să joace acolo și, dacă nu se va rezolva, să vină la noi.
Mi-a plăcut asta, a fost deschis, l-a dorit văzându-l în meciurile din campionat. În mare parte, da, e contractul cam ca și cel din Germania.
E un jucător profesinist, eu îmi doresc ce e cel mai bine pentru el, să se dezvolte și să joace la un nivel foarte bun. Cred că face un pas foarte important în carieră, la o echipă care joacă în cupele europene, asta e cel mai important pentru el, pentru mine și familia noastră.
Toată lume știa de clauza de 250.000 de euro, nu se ascundea nimeni. Eu îmi doresc ca Marco să se impună și echipa să meargă bine. Nu știm ce va fi, au fost surprize, nu mă așteptam ca FCSB să aibă doar două puncte. La fel și Craiova. Dar cred că se vor regla lucrurile astea”, a declarat Cristi Dulca la Digi Sport Special.
Marco Dulca, cotat la 900.000 de euro de Transfermarkt, și-a început cariera de fotbalist la Universitatea Cluj, însă pașii cei mai importanți i-a făcut în Anglia, în cadrul clubului Swansea. În 2019 a revenit în România la Viitorul (actuala Farul Constanța), iar din 2020 a evoluat pentru Chindia Târgoviște în 73 de partide, reușind să marcheze 4 goluri și să ofere 2 pase decisive.
CITEȘTE ȘI:
- A fost prezentat oficial la FCSB, iar Ilie Dumitrescu îl laudă pe Gigi Becali: „Ești calificat rău!”
- Florinel Coman s-a rupt din nou! Cât va lipsi căpitanul FCSB de pe teren!
- Gigi Becali n-a mai ascultat de nimeni și a „spart banca” la FCSB: „Numai eu l-am vrut!”
- După remiza din Turcia, Dan Petrescu este îngrijorat de returul cu Șahtior Soligorsk: „Federația lor le amână meciul!”
- Dan Şucu, deranjat de situațiile de la Sepsi, U Cluj și FC Argeș: „Nimic nu este sănătos!”
- Neluțu Varga a rupt tăcerea! Ce spune despre retragera din fotbal și despre insolvența la CFR Cluj!